Vară nordică în Bergen

Publicat pe

Înconjurat de şapte dealuri şi şapte fiorduri, Bergen găzduieşte numeroase monumente intrate în patrimoniul UNESCO, un port pitoresc care reprezintă inima oraşului, case tradiţionale din lemn, muzee unice şi o scenă culturală amplă.

 

„Totul te duce cu gândul la peşte. Mănânci şi bei peşte, miroşi şi inspiri peşte. Totul este făcut din peşte. Până şi apa are gust de peşte, scria în 1890 călătoarea Lilian Leland în jurnalul ei de călătorie, „A Womans Journey Around the World. Tocmai ajunsese în Bergen, cel de-al doilea oraş ca mărime din Norvegia şi cea mai populară poartă de intrare către celebrele fiorduri nordice. „Dar trebuie să mai spun ceva despre apa din Norve­gia, continua ea. „Este cea mai catife­lată apă din lume, în care te îmbăiezi cu cea mai mare plăcere. Pielea devine mai netedă şi mai fină pe zi ce trece.

 

La plajă: O escapadă la plajă este una dintre cele mai plăcute modalităţi de a petrece o zi estivală în Bergen. În apro­pierea oraşului, temperatura apei din ocean este mai ridicată, pentru că in­suliţele din jur protejează apa de curenţii din Marea Nordului şi îi permit să se încălzească. Pe plajele din Arboretum at Milde şi Helleneset vei găsi o apă curată şi proaspătă şi nisip fin.

 

Prin oraş: Fondat în anul 1070, Bergen s-a dezvoltat rapid datorită poziţiei sale strategice şi a devenit unul dintre cele mai importante oraşe norvegiene. În se­colul al XIII-lea, a fost chiar capitala administrativă a ţării şi cel mai mare oraş scandinav. Oraşul reprezenta legătura dintre Europa Continentală şi coasta norvegiană şi era centrul de schimb pentru piaţa de peşte din nortul continentului. Cu o lungă istorie mari­timă şi economică, Bergen este împânzit de clădiri care dovedesc impor­ tanţa sa de-a lungul timpului. Fortăreaţa Bergenhus, din care încă s-au păstrat clădiri ce datează din secolul al XIII-lea, a fost, pe timpuri, reşedinţă regală, iar astăzi părţi din ea sunt încă folosite pentru gale regale şi evenimente publice. În cartierul Bryggen, turiştii se pot plimba printre care tipice de lemn, care păstrează atmosfera din Evul Mediu, chiar dacă au fost reconstruite după numeroasele incendii care au afectat oraşul. Un alt punct de interes turisitic este spitalul St. Jorgen, unul dintre puţinele spitale perfect conservate în care au fost trataţi pacienţii afectaţ i de lepră şi locul în care Armauer Hansen a descoperit bacteria care pro- voca distrugătoarea boală. La Bergen Aquarium poţi vedea o selecţie impresionantă de specii marine, iar în Nygårdsparken – parc construit în anii 1800 după modelul britanic – poţi ieşi la picnic sau la grătar.

 

Muzică: La trecerea către mileniul al III-lea, după ce Bergen a fost declarat Capitală Europeană a anului 2000, numeroşi muzicieni locali au obţinut faima internaţională, reuşind să aducă oraşul natal în topul celor mai impor-tante centre culturale nordice. Trupe precum Röyksopp, Kings of Conveni-ence, Burzum şi Immortal şi-au început cariera în pub-urile şi cluburile un- derground din Bergen, dintre care cel mai popular este Garage. La asta se adaugă şi vizitele marilor artişti internaţionali. The Rolling Stones, Metallica, Iron Maiden, Bruce Springsteen, Depeche Mode, Kanye West şi Rihanna au cântat aici de-a lungul timpului. Fondată în 1786, Orchestra Filarmonică din Bergen este una dintre cele mai vechi instituţii de acest fel din lume, iar festivalurile culturale locale sunt celebre la nivel internaţional. În luna iunie, în Bergen se desfăşoară Bergen Reggae Festival şi Nattjazz, cel din urmă fiind cel mai lung festival de jazz din Europa de Nord. Concertele din cadrul Nattjazz au loc într-o fostă fabrică de sardine, iar în fiecare noapte pe scenă urcă şase-şapte trupe.

 

Out & About: Chiar dacă bucătăria norvegiană nu este atât de faimoasă precum altele, dacă ajungi în Bergen merită să încerci specialităţile locale bazate, bineînţeles, pe peşte. Supa de peşte, somonul afumat, peştele undi- ţar şi heringul sunt printre cele mai populare mâncăruri, la care se adaugă codul prăjit şi găluştele de cartofi servite cu cârnaţi, şuncă, pastramă de oaie şi unt topit. Găluştele cu cartofi pot fi comandate la pachet din restaurante precum Lido, Pingvi, Bjellands şi Madam Bergen. Un loc cu mâncare foarte bună este Zen Café Barm, aflat chiar în centrul oraşului. În ceea ce priveşte cumpărăturile, în micul magazin Blonder og Stas găseşti textile norvegiene lucrate manual, precum şerveţele şi feţe de masă, în piaţa Kjottbasaren – cea mai veche de acest fel din Norvegia, construită în 1870 – te aşteaptă o mulţime de magazine cu produse gourmet, cu o selecţie impresio-nantă de produse marine, iar din ma-gazinele Norsk Flid Husfliden poţi achiziţiona obiecte făcute de meşteşugari locali, precum bijuterii tradiţionale şi tacâmuri. Iubitorii de muzică trebuie neapărat să treacă pe la Apollon, magazinul de unde pot lua viniluri şi produse inscripţionate cu numele trupelor preferate.

 

RALUCA TĂMAȘ Foto SHUTTERSTOCK

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva