10 lucruri inedite despre Jessica Alba

Publicat pe

Îi plac bărbaţii mai maturi, dar s-a căsătorit în secret cu un afacerist apropiat de vârsta ei. După venirea pe lume a fiicei sale a lansat o companie de produse bio, iar acum revine pe marile ecrane în două filme: „Sin City: A Dame to Kill For şi „Escape From Planet Earth.

 

jessica-alba1

 

1. NU ACCEPTĂ SĂ FILMEZE NUD, chiar dacă a avut o mulţime de roluri care cereau asta. „Nu o să fac niciodată o scenă nud. Pot să mă port sexy, să îmbrac haine sexy, dar nu vreau să mă dezbrac. Vin dintr-o familie catolică în care aşa ceva e inacceptabil.

 

2.  A SUFERIT DE ANOREXIE. Pro­blema a apărut în 1999, când se pregătea pentru rolul din „Dark Angel. Pentru că trebuia să fie în formă şi să arate foarte bine, actriţa s-a înfometat şi a devenit obsedată de exerciţiile fizice într-atât de mult încât a ajuns la o greu­tate de 45 de kg.

 

3.  ÎI PLAC BĂRBAŢII MAI ÎN VÂRSTĂ, dar şi-a ales un soţ cu nu­mai doi ani mai mare decât ea, pe omul de afaceri Cash Warren. În anul 2000, în timp ce filma pentru „Dark Angel, s-a îndrăgostit de Michael Weatherly, care este cu 12 ani mai mare decât ea. Pe atunci, Alba avea 20 de ani şi, în ciuda vârstei, s-a logodit cu Michael. „Nu ştiu de ce m-am logodit. Eram virgină. El era cu 12 ani mai mare. Am crezut că el e mai matur decât mine. Părinţii mei s-au împotrivit, povesteşte actriţa, care s-a visat mereu alături de un iubit mult mai matur, precum Sean Connery sau Robert Redford.

 

4. ARE PROBLEME CU AUTORI­TATEA: „Nu am făcut niciodată ce mi-au spus ceilalţi. Am pus totul sub semnul întrebării. (…) Când educatoa­rea mea m-a obligat să scriu cu mâna dreaptă, deşi eu eram stângace, nu am înţeles de ce trebuie să mă chinui să schmb ceva la mine. Nimeni nu a putut să îmi spună de ce. De atunci am o mare problemă cu autoritatea.

 

5.  ŞTIE CE VOR BĂRBAŢII. „Mă pri­cep să fiu sarcastică în conversaţiile cu bărbaţi. E cea mai bună metodă să socia­lizezi cu ei, pentru că asta le place. Nu vor femei tăcute sau mici făpturi afectate.

 

6. ARE O COMPANIE DE PRODU­SE BIO, iar după ce s-a născut fiica ei cea mare a lucrat mai mult în biroul ei din Santa Monica decât pe platourile de filmare. The Honest Company produce detergenţi, produse de igienă corporală şi scutece non-toxice şi hipo-alergenice. Actriţa a înfiinţat compania după ce fiica ei, Harper, a fost la un pas de a mânca un scutec.

 

7.  PRIMUL SĂRUT L-A AVUT LA 7 ANI. „A fost scandalos, pentru că el avea 10! Şi am făcut-o doar pentru că voiam ca el să mă aleagă în echipa de baseball a cartierului. În momentul acela mi s-a părut grozav, dar apoi m-am supărat, pentru că nici măcar nu m-a ales în echipă.

 

8. VACANŢA PERFECTĂ pentru ea este o escapadă cu prietenele la shopping în Paris.

 

9 PRIMUL ROL IMPORTANT L-A OBŢINUT LA 12 ANI, DATO­RITĂ PĂRULUI EI. Atunci, Alba ar fi trebuit să joace un rol secundar în co­media „Camp Nowhere, dar protago­nista s-a retras, iar regizorul a ales-o pe ea ca înlocuitor, pentru că părul Jessicăi Alba semăna foarte bine cu cel al actriţei alese iniţial.

 

10. TATĂL SĂU A FOST MILITAR ÎN AIR FORCE, motiv pentru care familia actriţei s-a mutat foarte mult. Pentru că tatăl este mexican, iar mama are origini franceze şi olandeze, Jessica Alba nu a simţit că face parte cu adevărat dintr-un grup etnic ci, dimpo­trivă, s-a simţit mereu exclusă. „În copilărie nu eram acceptată de nicio co­munitate. De aceea nu sunt ataşată de o anumită rasă.

 

RALUCA TĂMAȘ Foto NORTHFOTO

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter