Acasă la Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru. Cum arată apartamentul de lux în care locuiesc

Acasă la Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

De curând, Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru s-au mutat în noul lor apartament. Dacă până acum stăteau cu chirie, acum visul lor a devenit realitate și au o casă a lor. Câștigătorul de la Exatlon ne-a arătat tuturor cum arată apartamentul de lux în care locuiește alături de familia lui.

Câștigătorul de la Exatlon a făcut turul apartamentului său și a arătat tuturor cum este la el acasă. Vladimir Drăghia locuiește în zona Băneasa-Pipera, într-un complez rezidențial, iar prețurile pentru locuință în această zonă pornesc de la 78.000 de euro și pot ajunge până la 140.000 de euro.

„De două luni stăm aici. Am făcut calculul recent, cred că în 12 ani, de vreo 15 ori. Mă uit la privelişte. La ce se vede pe geam. Şi haideţi să vă arăt ce se vede pe geam, dacă tot am vorbit despre asta, nu? asta a contat când am cumpărat apartamentul.', a spus Vladimir Drăghia, potrivit Storia.ro.

Vladimir Drăghia și-ar dori să stea mai mult acasă

După terminarea concursului Extlon, Vladimir Drăghia a fost implicat într-o mulțime de proiecte, care l-au făcut să fie ocupat mai tot timpul. Acesta și-ar fi dorit să stea mai mult acasă și să fie alături de fiica lui, Zora.

„Nu petrec suficient timp acasă. Mi-ar plăcea acum, că a apărut şi maimuţica asta, să stăm mai mult pe acasă, dar uite că avem tot felul de proiecte, ceea ce mă bucură pe de altă parte. dar acum că e prima dată când ne mutăm în casa noastră, când nu mai stăm cu chirie, parcă e alt sentiment. parcă în sfărşit îmi face placere să stau acasă.', a declarat Vladimir Drăghia.

Citește și: Cum s-a obișnuit Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, cu statutul de vedetă peste noapte: 'Nu mi-am luat-o în cap!'

Citește și: EXCLUSIV! Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru, despre viața cu Zora: 'Suntem praf de oboseală!'

FOTO: Facebook