Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat al doilea băiețel. Au făcut o petrecere cu prietenii apropiați

Publicat pe

Adela Popescu și Radu Vâlcan au făcut botezul celui de-al doilea copil. Băiețelul a fost creștinat la o biserică din București, iar apoi a avut loc o petrecere la care au participat familia și prietenii apropiați. Toți s-au distrat pe cinste. 

Duminică a fost o zi foarte importantă în familia Adelei și a lui Radu Vâlcan. De câteva luni plănuiau botezul celui de-al doilea băiețel. Iată că acesta a avut loc pe 5 mai, chiar la începutul lunii. Ei au ținut totul secret, departe de ochii curioșilor și a presei.

Au preferat să fie un eveniment discret, lejer la care au participat membri familiei și prietenii apropiați. Dana Rogoz, Cove, au fost alături de frumoasa familie care s-a distrat pe cinste. Au mers la biserică, iar apoi au făcut o mică petrecere.

Au servit preparate alese, dar și un tort delicios. Cove, colegul Adelei de la Pro TV, a mers însoțit de familie. La sfârșitul petrecerii, Adela a ținut să transmită un mesaj și prietenilor ei din mediul online.

Cei mai fericiti. ❤️ #botezandrei #fiulnostru”

Adela Popescu și Radu Vâlcan au făcut testul fidelității

Paradoxal, un bărbat dedicat soției și familiei prezintă un show al cărui laitmotiv este trădarea în dragoste… Dar cu siguranță i-a fost scris în stele, fiindcă Radu Vâlcan s-a căsătorit chiar în anul în care a debutat ca prezentator la „Insula Iubirii. Așadar, este de două ori calificat să vorbească despre dragoste…

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro