Alina Laufer a născut o fetiță! Ilan Laufer, cel mai fericit tătic: "Bine ai venit în viața noastră, scumpa Eden Laufer! Dumnezeu ne-a dăruit cel mai prețios dar!"

.

Alina Laufer a născut astăzi o fetiță, iar Ilan Laufer este cel mai fericit tătic! Acesta a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care a anunțat că a venit pe lume micuța Eden, "cel mai prețios dar", și își exprimă recunoștința pentru imensa bucurie pe care o trăiește.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Alina Laufer a născut o fetiță. La 42 de ani, Alina Laufer a devenit mămică a patra oară și a adus-o pe lume pe Eden, la 4 ani de când i-a născut prematur pe gemenii Davina și Nathaniel. Vedeta mai are o fiică în vârstă de 17 ani, Karina, din mariajul cu Jorge.

529693533_10239285886704792_8341136295518382156_n529693533_10239285886704792_8341136295518382156_n

Alina Laufer a născut o fetiță

În această dimineață, Ilan Laufer a anunțat venirea pe lume a fiicei sale, Eden. Atât sarcina, cât și nașterea au decurs foarte bine, iar Alina l-a făcut pe soțul ei cel mai mai fericit bărbat. Ilan a postat un mesaj emoționant pe Facebook prin care și-a exprimat recunoștința pentru venirea pe lume a copilului lor.

„Bine ai venit în viața noastră, scumpa noastră Eden Laufer! Astăzi, 19 septembrie 2025, Dumnezeu ne-a dăruit cel mai prețios dar – pe tine, minunea noastră. Cântărești 3,105 kg și ai 51 cm de perfecțiune, iar inimile noastre sunt pline de recunoștință.

Tati te iubește mai mult decât poate spune în cuvinte și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest miracol. Să crești sănătoasă, iubită și ocrotită mereu!„, a scris Ilan Laufer pe Facebook.

În urmă cu patru ani, Alina și Ilan Laufer au trecut printr-o perioadă foarte delicată, când gemenii lor s-au născut prematur și au fost spitalizați pentru multă vreme. De data aceasta, totul a fost perfect și Eden a venit pe lume la termen.

Citește și: Andreea Bălan, mesaj puternic după concertul lui Jennifer Lopez: „E aproape imposibil să dansezi așa după vârsta de 50 de ani. În România, doar eu și 2-3 artiști depunem acest efort’

Citește și: Câte operații estetice a făcut Ozana Barabancea și cum a reușit să slăbească încă 24 de kilograme în trei luni: „S-au întâmplat multe lucruri. Vreau să trăiesc frumos!'

Alina Laufer a pierdut o sarcină înainte să-i nască pe gemenii Davina și Nathaniel

În urmă cu patru ani, gemenii Alinei, Davina și Nathaniel, s-au născut prematur și au petrecut șase săptămâni în Maternitatea Giulești. Deși nu le-a fost ușor, Alina și Ilan au rămas pozitivi în tot acest timp, iar gemenii lor sunt sănătoși și mari în acest moment.

Înaintea sarcinii gemelare, Alina Laufer a pierdut o sarcină.

„Alina a mai rămas o dată însărcinată și foarte repede după acel eveniment s-a stins sarcina, din păcate. Am fost foarte supărați. Acum, Alinei i-a fost frică să nu anunțăm prea repede, dar feeling-ul meu de data asta a fost așa că trebuie să-i anunțăm ca să știe și Dumnezeu', a povestit Ilan Laufer în vara anului 2020, în emisiunea „Vorbește Lumea'.

Alina Laufer mai are o fiică adolescentă, Karina, din primul mariaj cu Jorge. Karina a împlinit 16 ani în noiembrie 2024.

„La mulți ani, Kari, dragostea mea! Deși ai împlinit 16 ani și te-ai transformat într-o domnișoară superbă, ți-ai păstrat sufletul bun și cald și puțin din inocența copilăriei. În ochii mei o să rămâi veșnic fetița mea dragă și scumpă, dar nu pot să nu te apreciez și să nu mă mândresc cu tine, cea de acum.

Îți doresc tot binele din lume. Eu o să te susțin, să-ți ascult problemele, să-ți ofer sfaturi atunci când mi le ceri! La mulți ani, domnișoara dr.!', i-a urat Alina Laufer fiicei sale, anul trecut.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton