Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost eliminați de la Asia Express: ”Totul este pe bune”

Publicat pe

Drumul prin India s-a încheiat pentru Ana Morodan și Adrian Teleșpan. Cei doi au fost eliminați de la Asia Express, după ce au ajuns pe ultimul loc la proba pentru ultima șansă, iar elefantul a fost roșu.

Deși concurenții au sperat ca elefantul să fie verde, din păcate, elefantul a fost roșu, iar Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost eliminați. A rămas mai puțin de jumătate din competiție, iar perechile rămase în concurs se luptă pentru marele premiu.

„N-am vrut să plecăm în momente în care ne-a fost foarte greu fizic, deşi ne-a fost la amândoi. Pentru noi această competiţie a fost despre profesionalism şi despre cât putem noi să dăm. Noi am stabilit asta de la început şi i-am spus lui Teleşpan că atât timp cât suntem aici, trebuie să fim impecabili şi să dăm ce avem noi mai bun. Respectăm foarte mult această competiţie şi respectăm partenerii noştri din această competiţie, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim să vedem un elefant roşu, ceea ce înseamnă trimiterea noastră la… vieţile noastre care sunt minunate.”, a declarat Ana Morodan.

Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost sarea și piperul acestui show, iar drumul lor prin India s-a încheiat.

„Asia Express a însemnat mai mult o călătorie cu noi înşine decât un premiu. Realmente, este o luptă foarte grea cu propriile limite şi totul este pe bune. Am învăţat lecţii preţioase pentru noi. Faptul că am venit aici şi că am călătorit cumva în noi, în toate momentele în care eram stresaţi… Am înţeles lucruri pentru noi”a mai spus Ana Morodan.

Chiar dacă s-a plâns aproape toată competiția, Adrian Teleșpan este de părere că a fost o experiență unică. „Asia Express este mult mai mult decât un show tv. Este o experienţă personală.', a continuat Adrian Teleşpan.

 

Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost eliminați de la Asia Express: 'Totul este pe bune'Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost eliminați de la Asia Express: 'Totul este pe bune'

Citește și: Ana Morodan de la Asia Express vorbește în premieră despre iubit, căsătorie și copii / EXCLUSIV

Citește și: Ana Morodan de la Asia Express și-a făcut operații estetice. Transformarea este de-a dreptul spectaculoasă! E total schimbată!

FOTO: Facebook 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter