Anca Dinicu a suferit de depresie postnatală: "Hormonii joacă un rol uriaș, iar abia acum, după ce am trecut prin asta, realizez cât de mult ne influențează". Care sunt cele mai mari temeri ale ei, ca mamă / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Cuprins

1 Anca Dinicu a suferit de depresie postnatală
2 „Nu vreau să crească într-un glob de sticlă, dar îmi doresc să aibă repere sănătoase”
3 „Nu vreau ca, peste ani, să se uite înapoi și să simtă goluri sau traume”

Maternitatea vine, de multe ori, cu o bucurie imensă, dar și cu o avalanșă de emoții greu de anticipat. Pentru Anca Dinicu, perioada de după nașterea fiului ei, în noiembrie 2024, a fost una de transformare profundă, în care echilibrul s-a construit pas cu pas. Departe de imaginea idealizată a mamei mereu senine, actrița vorbește deschis despre depresia postnatală, despre rolul hormonilor și despre fragilitatea emoțională care poate apărea chiar și atunci când iubirea este uriașă. În acest dialog sincer, Anca dezvăluie cum a regăsit treptat bucuria lucrurilor simple, ce valori își dorește să-i transmită lui Radu și cum încearcă să transforme fricile inevitabile în grijă, încredere și prezență reală.

468239731_18378985690107489_5798507507950859712_n

Vezi galeria foto

Anca Dinicu a suferit de depresie postnatală

Anca, te-am văzut în diverse roluri, dar nu știm cum ești acasă, în calitate de mamă. În primele luni ale vieții fiului tău, ai învățat, probabil, o mulțime de lucruri despre răbdare și sacrificiu. Ce aspecte ale maternității te-au surprins cel mai mult și cum crezi că te-au schimbat ca persoană?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa în care locuiește Cristian Boureanu. Are camere luminoase, mobilier simplu și este evaluată la 380.000 de euro

Cred că sunt mai calmă și mai răbdătoare ca niciodată. Dar nu văd tot ce fac ca pe un sacrificiu. Și, sincer, dacă aș începe să simt că e un sacrificiu, cred că ar fi un semnal de alarmă pentru mine. Înseamnă că, undeva, ceva nu mai este în echilibru! Ce m-a surprins cel mai mult? Faptul că, efectiv, secundă de secundă trebuie să fii acolo cu totul. Nu doar prezentă fizic, ci cu toți „creierii' la tine. Copilul are nevoie de tine constant, nu există pauză. Poate obosești, poate cedezi uneori, dar trebuie să fii acolo cu inima și cu mintea. Nu știu dacă m-a schimbat complet, dar cu siguranță m-a adus mai aproape de o versiune a mea mai așezată și mai atentă la ce contează cu adevărat.

Citește și: Cum arată astăzi Gina Felea, patroana de night club parodiată de Anca Dinicu. E complet schimbată la 40 de ani

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele. Una dintre camere are pereții tapetați cu icoane de sus până jos

Multe femei suferă de depresie postnatală, mai ales la primul copil. Te numeri printre cazurile fericite sau ai trecut și tu prin stări mai delicate? Dacă da, cum le-ai depășit? Te mai vezi mamă în viitor?

Da, am avut și eu stări mai delicate și cred că e absolut normal. Hormonii joacă un rol uriaș, iar abia acum, după ce am trecut prin asta, realizez cât de mult ne influențează. Nici nu pot spune exact cum le-am depășit. Cred că, treptat, odată ce corpul începe să-și revină, când nu mai simți dureri fizice și când începi să ieși din casă, lucrurile se schimbă. Am simțit o diferență enormă în starea mea de spirit când am început să ies la plimbare cu cățelul sau să merg până la supermarket. Mă bucuram de parcă eram la Disneyland. Cât despre ideea de a mai deveni mamă… nu exclud, dar nici nu mă văd întorcându-mă prea curând în acel carusel. Și, realist vorbind, dacă nu se întâmplă într-un viitor apropiat, e posibil ca șansele să se diminueze. Dar, momentan, nu îmi bat capul cu asta. Sunt prezentă aici, acum, și încerc să mă bucur de tot ce am deja.

„Nu vreau să crească într-un glob de sticlă, dar îmi doresc să aibă repere sănătoase”

„Îmi pare rău că lumea în care te-am adus nu e minunată, că sunt frici și pericole peste tot. O să te ținem în brațe cât vrei tu și încă o secundă', îi spuneai într-un mesaj emoționant fiului tău. Ce lucruri esențiale îl vei învăța pe Radu pentru a face față acestei lumi? Tu ce angoase ai, ca mamă?

Îmi doresc să-l învăț să aleagă să facă bine. Pentru că, paradoxal, e mult mai ușor să faci rău, să răspunzi cu răutate, să te aperi prin agresivitate, să fugi de responsabilitate. Dar binele… binele e o alegere conștientă pe care trebuie să o faci zilnic. Vreau să-l învăț să nu aibă încredere oarbă în nimeni, dar nici să nu se închidă complet în el, să pună în balanță deciziile pe care le ia, să fie demn, să muncească, să-și câștige locul în lume cu integritate. Nu vreau să crească într-un glob de sticlă, dar îmi doresc să aibă repere sănătoase.

Citește și: Cine este Anca Dinicu, actrița care joacă în serialul „Scara B’ de la Pro TV

Angoasele mele ca mamă? Cred că sunt aceleași pe care le au toate mamele care trăiesc cu ochii deschiși: că nu vom putea să-i protejăm de tot ce e urât în lume. Încerc să transform frica în grijă atentă, iar grija în încredere. Să știu că, oricât de greu va fi uneori, o să aibă în el tot ce-i trebuie ca să rămână vertical.

„Nu vreau ca, peste ani, să se uite înapoi și să simtă goluri sau traume”

Ce viitor îți dorești pentru micuțul tău? Ți-ar plăcea să-ți calce pe urme în carieră? Dacă ți-ar spune într-o zi că vrea să se mute în străinătate, pentru studii sau definitiv, cum ai reacționa?

Să fie fericit și sănătos! Dacă le are pe astea două, sincer, nu mai contează în ce direcție o ia. Vreau doar să-și găsească drumul lui, ceva care să-l aprindă, să-i dea sens, să-l facă să se trezească dimineața cu chef de viață. Dacă, la un moment dat, mi-ar spune că vrea să plece în străinătate, pentru studii sau definitiv… cred că ceva din mine s-ar rupe, da. Orice mamă simte o strângere în piept când copilul „își ia zborul'. Dar nu i-aș arăta asta. L-aș încuraja cu tot ce am pentru că nu despre mine e vorba, ci despre el. Și, până la urmă, iubirea adevărată înseamnă și să știi când să lași mâna liberă. Aș reacționa cu bucurie, cu sprijin, cu emoție, normal, dar fără frică. Pentru că cel mai important e să-i fie bine lui, nu să-mi fie comod mie.

Cu cine crezi că seamănă mai mult? În ce măsură te regăsești în el? Crezi că un copil are nevoie de reguli și pedepse pentru o educație bună? Ce model de parenting abordezi acum cu Radu? Dar pe viitor?

Cred că seamănă cu amândoi. Nasul e clar de la mine, l-am revendicat de la prima ecografie! Iar la temperament, cred că sunt multe lucruri din mine acolo. Mă regăsesc în privirea atentă, în felul în care observă lumea. E fascinant să-l urmăresc și să mă întreb: „Oare așa eram și eu, când eram mică?'. Cred că un copil are nevoie, în mod normal, de reguli. Structura oferă siguranță. Nu știu, însă, dacă sunt adepta pedepselor. Poate că e ușor de zis acum, când Radu are doar 9 luni, dar încerc să construiesc totul pe încredere și conectare, nu pe frică. Nu am un model de parenting clar în acest moment. Ce știu sigur e că, atunci când își întinde mâinile și vrea în brațe, trebuie să-i ofer căldură, iubire, prezență. Nu vreau ca, peste ani, să se uite înapoi și să simtă goluri sau traume. Vreau să știe că a fost mereu văzut, iubit și ținut aproape.

Cel mai nou VIDEO