Anca Serea şi Adi Sînă – Secretul din spatele imaginii de familie perfectă

Rar ne-a fost dat să vedem un cuplu de îndrăgostiți mai atent unul cu altul cum sunt Adi Sînă și Anca Serea. Poate că în asta constă și secretul din spatele imaginii de familie perfectă pe care cei doi o compun, alături de cei cinci copii pe care îi cresc împreună.

 

Toată echipa se strânsese deja în aparta­mentul pe care l-am rezervat la etajul 14 al hotelului Intercontinental, unde aveam să le facem celor doi protagoniști de pe coperta VIVA! iunie o propunere aproa­pe indecentă (vezi pozele, ca să înțelegi la ce mă refer), când Anca și Adi și-au făcut apariția, degajând un aer glam, foarte re­laxat, asemeni cuplurilor de la Hollywood pe care paparazzi le surprind pe străzile Los Angeles-ului. Desigur că am sărit cu toții să o felicităm pe Anca pentru performanțele din emisiunea „Uite cine dansează“, mai ales că publicul decisese să o scoată din concurs, chiar în seara de dinaintea shootingului nostru. Anca era încă afectată de acest lucru, iar Adi a simțit exact când trebuie să întrerupă șirul nostru de cuvinte încurajatoare cu un „Iu­bita mea, ești OK?“, pentru ca toți să ne dăm seama că implicarea Ancăi în acest proiect a însemnat foarte mult pentru ea și că încă avea nevoie de timp să se acomo­deze cu realitatea că nu mai e acolo.

 

Anca, de ce ai acceptat să participi la „Uite cine dansează“?

Anca: Pentru că sunt o fire foarte ambițioasă. Cred că cel mai mare câștig al meu a fost acela că am învățat să îmi depășesc niște limite, și fizice, și psihice, și că am rămas cu niște legături puternice de prietenie, în primul rând cu coregraful meu, Nicolae, și cu soția lui, dar și cu Eca­terina, coregrafa lui Alex Velea, o fată ab­solut minunată. Am văzut cum se lucrează la cote înalte și ce înseamnă o echipă de oameni profi care muncește într-un ritm infernal. Am învățat stiluri noi de dans pe care nu aș fi crezut vreodată că o să le fac. E foarte greu să dansezi, dacă nu ai o fundație, oricât de mică. Cel puțin pentru mine a fost foarte greu, dar am avut noroc de un coregraf foarte bun, care a avut mul­tă răbdare și mult tact să mă învețe. Prime­le ore de dans au fost pur și simplu pași parcurși în pătrat, schematic, așa cum înveți un copil să țină creionul în mână. Totul a fost o luptă pentru mine, pe care cumva am câștigat-o demult. Cel mai mare regret e că nu mai sunt acolo, în emi­siune. Nu mi-am propus niciodată să câștig, dar atât de mult m-a prins, încât mi-aș fi dorit să fiu în fiecare zi acolo.

 

Bănuiesc că familia se bucură că nu te mai duci la repetiții…

Anca: Da, îți dai seama! Sara a fost puțin afectată de veste. Era în balcon și am vă­zut-o cum îi șiroiau lacrimile. I-am zis: „Nu plânge, că mama nu plânge“. Și ea mi-a zis: „Mama, oricum tu ești cea mai frumoasă!“. Îmi scria tot timpul mesaje când eram la repetiții sau în emisiune: „Ești balerina mea! Ești minunea mea!“. David mi-a dat un mesaj foarte haios aseară: „Mama, să nu-ți pară rău! Acum o să ne bucurăm mai mult de orele petre­cute cu tine și, dacă vrei, mă duc să îl bat pe Sandu (n. red.: Sandu Lungu).“. Au fost alături de mine cu toții. Când am luat decizia să lipsesc atât de mult de acasă, i-am consultat și pe ei. Cumva, Adi m-a înlocuit în perioada asta.

 

Am văzut că a fost prezent la toate emisiunile.

Adi: Am lipsit la una singură, pentru că eram plecat din țară.

Anca: Venea mereu pregătit cu trandafiri superbi, cu tot felul de bunătățuri, toate fetele leșinau când îl vedeau. Este foarte atent! Poate și ăsta e câștigul competiției: el a devenit mult mai atent cu mine. Asta cu florile, aproape în fiecare zi, a fost copleșitor. Contează mult moral să te susțină cineva foarte apropiat.

 

Adi, ți-ai făcut această strategie ca să o recucerești pe Anca?

Adi: Nu, n-a fost nicio strategie. Toate au ieșit în drumul meu… Eu doar le-am cu­les. Am simțit nevoia să îi duc o parte din lucrurile care o fac fericită, iar florile știu că o fac fericită.

 

Ce o mai face fericită?

Adi: Multe lucruri, inclusiv să danseze. Îi place să cânte, să asculte muzică, să se joa­ce cu copiii, să lenevească, să doarmă, să stea la soare, să se bronzeze, să își cumpe­re haine frumoase, să primească daruri frumoase.

 

Acum, Anca, răspunde și tu la întreba­re…

Anca: Ce îl face fericit pe Adi? Eu, în pri­mul rând; cariera lui, atunci când compu­ne lucruri frumoase; copiii și familia, liniștea pe care sper că reușesc să i-o dau câteodată… (spre el) Auzi, suntem doi caraghioși: tu bușit la buză, eu cu ochelarii pe ochi. (spre mine) De obicei, nu suntem așa…

 

Dar cum sunteți de obicei?

Anca: Perfecți. Aparent perfecți! Pare că nu ne certăm niciodată, dar noi ne certăm și ne împăcăm. (Adi o sărută pe mână) Ce te mai face, măi iubire, fericit?

Adi: Cel mai fericit sunt când îmi arăți dragostea ta…

Anca: Da, mi-a zis recent că viața lui s-a schimbat de când m-a cunoscut pe mine. Cum mi-ai zis?

Adi: Când, dragoste? A, ți-am zis că depășisem 30 de ani și mi-am dat seama că nu am nimic… Dar chiar nu aveam nimic: eram singur pe lume, n-aveam Paște, n-aveam Crăciun și, dintr-odată, de când am cunoscut-o pe Anca, am avut și sărbători, și ouă roșii, și cozonaci, și mulți copii… Multe lucruri frumoase pe care le am în continuare și mă bucur să am grijă de ele.

 

Am înțeles eu bine că mai vreți să faceți un copil?!

Adi: Știi cum e cu copiii? Niciodată n-am vrut unul singur, dar ei au venit. Dacă au venit, n-am zis „nu“. N-am stat niciodată la masă și am zis: „OK, noi suntem patru, mai vrem trei.“. Am zis: „Noi suntem pa­tru, OK, ce frumos“, după aia am fost cinci, am zis: „Wow, superb!“, după aia, am fost șase și am fost: „Pfff, minunat!“, după aia a mai venit unul și am fost șapte și am zis: „Asta e incredibil“. Nu știi nicio­dată ce se poate întâmpla! Cred că, dacă până la 30 de ani nu aveam nimic, după 30 de ani am întâlnit chimia perfectă cu soția mea și faptul că…

Anca: Mă amuză rău când spune „soția mea“; își ia rolul ăsta de serios…

Adi: … Și faptul că am creat acești copii minunați nu poate decât să îmi confirme că Anca este sufletul meu pereche… ca­tegoric.

 

Anca: Da, copiii sunt rodul iubirii.

 

Vezi si:

Cupluri care cred in casatorie

 

Vreau să știu cum reușiți să ieșiți din casă dimineața cu atâția copii!

Adi: Azi-dimineață, spre exemplu, Noah a ieșit în ciorapi și în pijama în stradă.

Anca: Cu skateboard-ul… Și eu eram dezbrăcată, eram doar în blugi și în sânii goi și strigam după el să îi pun măcar adidașii.

Adi: Da, după care Anca bătea la vecini la ușă, că Noah își dorea să se joace cu cele două fetițe ale vecinilor. Moise se juca și el pe acolo…

Anca: Era în premergător și a fugit afară, noroc că l-a ținut pe loc preșul de la ușă…

Adi: Cam asta e atmosfera de dimineață…

Anca: Nebunie! Dar încercăm să ne or­ganizăm; câteodată ne iese, câteodată nu. E frumos. Ne-am obișnuit. Când nu e vacanță, ca acum, avem un program des­tul de strict. Copiii mari merg la școală, cei mici la grădiniță, foarte mult ne ajută și mama mea.

 

„Depășisem 30 de ani și mi-am dat SEAMA că nu am nimic…Dar chiar nu aveam NIMIC: eram singur pe lume, n-aveam Paște, n-aveam Crăciun și, dintr-odată, de când am cunoscut-o pe Anca, am avut și SĂRBĂTORI, și ouă roșii, și cozonaci, și mulți copii…“

 

Aveți bonă?

Adi: Avem, da… Avem practic două bone și mai e și cumnatul meu, care lucrează de acasă și e și el foarte apropiat de copii. Chiar suntem norocoși, pentru că putem să facem multe lucruri pe lângă.

Anca: Și suntem norocoși că și ei sunt foarte liniștiți și înțelegători.

Adi: Când plecăm în vacanțe, plecăm toți împreună, zece-unsprezece persoane.

Anca: S-a mai întâmplat să plecăm doar noi cu copiii mari, dar și atunci e o experiență. Noi apreciem timpul acela petrecut împreună: nici nu contează dacă mănâncă, nu mănâncă, sunt curați, sunt murdari, nu mai contează… Sunt cool kids! E puțin complicat pentru că, fiind mulți, trebuie să găsim tot felul de variante de cazare și transport, dar ne descurcăm.

 

Am văzut pe Instagramul vostru niște poze superbe din Toscana…

Anca: Da, ne-a plăcut mult acolo. Vrem să mergem și anul ăsta.

Adi: Vara, întotdeauna avem o vacanță la mare la noi, timp de o săptămână, două. Închiriem o casă unde copiii se simt foarte bine, sunt aproape de plajă. Mai avem o vacanță iarna la schi, în ianuarie. Vorbim de vacanțele în gașcă, pentru că, în rest, mai avem mici escapade doar noi doi…

Anca: Eu recomand tuturor ieșirile în cu­plu, chiar dacă sună un pic egoist. E foarte important să păstrezi tot în relație, să îi dai timp celuilalt, să aveți o cină frumoasă, să vedeți un film, să nu se piardă din magia de cuplu. Mergem trei-patru zile de ziua noastră de naștere, mai fugim la mare uneori.

 

Ce altceva faceți pentru voi doi?

Anca: Mergem foarte des la cumpărături. Ne place mult să ne cumpărăm lucruri, nu neapărat scumpe; ne place să ne uităm la filme. Eu întotdeauna adorm înaintea lui. La început, adormea el înaintea mea… Facem baie în cadă împreună. Ne place să găsim restaurante bune, să ascultăm muzică, să ne surprindem cu melodii. Pri­mul lucru când ne urcăm în mașină, îl rog să pună o melodie nouă… După aia, o ascultă obsesiv. Mi-am descoperit latura asta artistică pe care n-o aveam. Am înce­put să rezonez cu muzica, cu dansul. Chiar dacă nu sunt atât de bună, mă sen­sibilizează foarte mult. (către el) Spune, iubire, că am și ureche muzicală…

Adi: Are ureche muzicală… Uneori nu se prinde de hituri, dar are…

 

Tu, în schimbi, te prinzi?

Adi: Nu întotdeauna! Nu am o explicație matematică: pur și simplu simți că o me­lodie ar putea să placă și să atragă atenția mai multor oameni. Simți când o melodie are niște note și niște frecvențe diferite. E ceva ce lucrează în subconștient. Muzica lucrează la nivelul ăsta.

 

Vă mai amintiți când ați ieșit prima oară împreună?

Adi: Da. Ne amintim. Zi tu, iubire!

Anca: Prima cină oficială, dacă vrei, a fost la un restaurant libanez, pentru că nouă ne place foarte mult mâncarea libaneză, și el nu se mai oprea din comandat. Țin minte că aveam puțin sărită oja la o un­ghie și nu știam cum să îmi mai ascund mâna. Mai ții minte, iubire, că mi-ai și zis: „Ești atât de frumoasă, dar nu trebuie să îți ții mâna acoperită.“.

Adi: Era atât de drăguț îmbrăcată! Avea niște cizme lungi peste genunchi și panta­loni negri.

Anca: Mă rog, m-a condus la mașină, s-a comportat ca un gentleman. M-ai pupat sau te-am pupat?

Adi: A fost așa, mai mult de „la revede­re“…

 

Și după aceea, cine a sunat primul?

Adi: Eu am sunat, dar la un moment dat mi-a zis să mă opresc, să nu mai sun. Și am zis OK. Așa că i-am dat mesaj.

Anca: Mi-a dat un mesaj foarte drăguț și m-am înmuiat, îți dai seama. Mi-aduc aminte foarte bine ce i-am spus. Condu­ceam, veneam de undeva și m-am oprit în fața casei; m-a sunat și i-am spus atunci: „Știi, ești super OK, îmi placi, dar la mine e o situație foarte complicată, sunt cu doi copii, nu cred că e corect față de tine, hai să rămânem amici!“.

Adi: M-a dezarmat atunci pentru că, na, cumva m-a refuzat, politicos, dar m-a re­fuzat.

 

„Eu RECOMAND tuturor ieșirile în cuplu, chiar dacă sună un pic EGOIST. E foarte important să păstrezi tot în RELAȚIE, să îi dai timp celuilalt, să aveți o cină frumoasă, să vedeți un FILM, să nu se piardă din MAGIA de cuplu.“

 

Am înțeles că și cu cererea în căsătorie au fost amânări…

Anca: Da, dar nu l-am refuzat niciodată… Nu țineam neapărat să fiu doamna Sînă, eu eram de mult doamna Sînă, nu trebuia să mai facem nebunie cu nunta. Dar a fost încă un moment de distracție și ne-au ră­mas niște amintiri foarte frumoase. Avem niște albume superbe. Și pentru copii a fost frumos! A fost o petrecere foarte fru­moasă. Am avut o sută de invitați, doar prietenii și rudele. Am fost calmi, relaxați. Mi-ar fi părut rău să nu o facem. Chiar ne-am propus să facem la fiecare zece ani. Adică peste încă patru.

 

Sunteți împreună imaginea parfumu­lui Attraction Rush de la Avon. Ce rol joacă parfumul în relația voastră de cuplu?

Anca: Eu sunt fidelă lucrurilor, în gene­ral, iar dacă mă cuceresc cu ceva, le ră­mân fidelă. Și asta se aplică și în cazul parfumurilor pe care le port. Vizavi de Avon, l-am descoperit pe cel de la Kenzo de anul trecut, când l-am și cunoscut pe Kenzo Takada, și mi-a plăcut foarte mult.

Adi: Ne leagă niște amintiri foarte fru­moase de tot ce înseamnă Avon. Prima campanie împreună am făcut-o de Cră­ciun, la Varșovia, cu toată familia, și a fost o vacanță minunată pentru noi. Anca abia născuse de două luni și noi eram la ședința foto, cu toți copiii.

 

Nu e costisitor să crești cinci copii?

Anca: Noi i-am educat într-un stil de viață absolut normal. Nu le cumpăr obiecte scumpe, cel puțin nu de prima dată. Le explic fie că nu avem bani atunci, fie că sunt mult prea scumpe și nu merită, și cumva funcționează sistemul ăsta prin care îi învățăm să aprecieze tot ceea ce au. Pe de altă parte, noi muncim foarte mult, și eu, și Adi, ca să avem o viață normală și să ne permitem lucruri. Eu am crescut într-o familie fără tată, el a crescut cu tatăl mai mult plecat ca să muncească și am devenit niște oameni OK, buni, normali, fără să avem lucruri materiale, obiecte scumpe sau vacanțe exorbitante. Recunosc că eu sunt cea care îi mai răsfață pe cei mici, dar sunt genul de copii care chiar merită, pentru că au doar cerințe de bun-simț.

Adi: N-o să facem niciodată rabat de la educație. Vrem ca școala lor să fie una bună și să fie super supravegheată și vrem să avem control asupra a ceea ce se întâm­plă acolo. Ăsta e motivul pentru care eu văd copiii la o școală privată.

 

Dispute aveți între voi, în privința educației?

Anca: Eu sunt mai tolerantă. Dacă mârâ­ie unul că n-are chef de pian sau n-are chef de teme, eu sunt aia care zice: „Hai să găsim o soluție să nu te duci!“. Și vine Adi: „Iubire, trebuie să meargă, cum?! E pentru viitorul lui“.

Adi: Da, eu sunt ăla mai rigid. Programul trebuie respectat. Anca e un pic mai tole­rantă, acceptă mai ușor refuzul copiilor de a face ceva, eu nu-l accept. Ei trebuie să se simtă responsabili.

 

Nu resimt că munciți atât de mult și sunteți plecați mereu?

Anca: Resimt. Mai ales în ultima perioa­dă, în ceea ce mă privește. Cu Adi erau obișnuiți, că el pleca mai des. Acum s-au mai schimbat puțin lucrurile. Încercăm să le ținem mintea ocupată întotdeauna, au activități bine stabilite, nu stau mereu în casă, la calculator. Când unul dintre noi are un job pe undeva, încercăm să luăm doi copii cu noi, pe ăia mai cuminți (râde).

Dar acum sunt doar ei doi (și vreo 10 oa­meni din echipa VIVA!), într-o cameră de hotel, și ne putem lăsa cu toții imaginația să o ia razna…

 

ALINA BĂISAN Foto MARIUS BĂRĂGAN

 

Stilist: ANDA CRĂPĂTUREANU

Coafură: GEORGE NEGRIȘAN

Machiaj: ROXANA MINEA

Vestimentație Anca: Murmur, M. Marquise

Accesorii Anca: pantofi Atelier Faiblesse

Bijuterii Anca: B&B Collection, Be in Time, Splend’or și KULTHO Boutiques

Vestimentație Adi: Bigotti, Cacharel și garderoba personală