Andra, primele declaraţii despre al treilea copil

Andra a făcut primele declaraţii despre al treilea copil, exclusiv în VIVA! de decembrie. De foarte mult timp, cântăreaţa a anunţat că îşi doreşte o familie mare şi frumoasă! 

Andra a ridicat imediat un semn de întrebare acum câteva zile când, în prezenţa Adelei Popescu, a afirmat că este şi ea însărcinată, mângâindu-se pe burtă.  Cântăreaţa, exclusiv în noul număr al revistei VIVA!, a făcut primele declaraţii despre al treilea copil.

Vă prezentăm mai jos un scurt fragment din interviul exclusiv pe care vedeta ni l-a acordat, în care vorbește în premieră și cu maximă sinceritate despre viața ei de familie.

Ai făcut o afirmație, în glumă, că ești gravidă. Publicul din social media și presa au fost în delir. E clar că toată lumea te vrea mamă din nou… Vă gândiți și la al treilea copil?

Da, cred că lumea s-ar bucura, mai ales pentru că noi am spus mereu că ne dorim mulți copii și atunci se și asteaptă la vestea asta. Numai că nu e încă momentul, sunt implicată în multe proiecte și Eva e încă mică. Vreau să mă bucur de primii ani ai fiecăruia dintre copii, să nu vină bebe și să ratez multe etape din primii ani ai Evei. Și pe David l-am putut vedea învățând să meargă, să vorbească, să facă tot felul de lucruri. Așadar, mai așteptăm să mai crească Eva un pic până să ne gândim serios la al treilea copil.

VIVA! de decembrie este disponibilă de astăzi la toate punctele de difuzare a presei. În revistă puteţi găsi interviul integral cu Andra despre viaţa de familie şi experienţa sa de la Vocea României.

De asemenea, Teo Trandafir face dezvăluiri despre fiica sa şi viaţa în televiziune. 

Foto: Facebook, VIVA!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...