După 10 ani! Andreea Marin și Violeta, fiica ei, pictorial EXCLUSIV în VIVA! de iulie. Totul din culisele ședinței foto!

Publicat pe

O după-amiază alături de Andreea Marin și de fiica ei, Violeta. Nu știam la ce să mă aștept… Dar întâlnirea cu ele a fost cât se poate de firească, Violeta – pe care am cunoscut-o acum – fiind un copil care a reușit să mă impresioneze, cu adevărat. Dezinvoltă, hotărâtă, extrem de sociabilă și de comunicativă, un lucru este cert: îi seamănă perfect mamei sale! Acum, vă invit și pe voi să le cunoașteți mai bine!

Andreea, este prima ședință foto alături de Violeta, de când ea a crescut… Cum a fost experiența pentru ea?

Așa e, era atât de micuță când am făcut ședința foto anterioară, și acum e domnișoară… Nici nu-mi vine să cred că au trecut anii. Are 11 ani acum și e o năstrușnică sensibilă, dar și energică, isteață foc, cu o imaginație debordantă, matură și copil în același timp, descoperă lumea și se descoperă pe sine acum, iar eu sunt zi de zi emoționată să o văd evoluând și caut să nu îi arăt uimirile mele, de parcă m-ar vulnerabiliza în fața ei… Știi, în ochii copiilor noștri, suntem părinții ce le știu pe toate, iar eu știu că nu sunt așa, că nu am soluții la toate și nici răspunsuri la orice întrebare.

Îmi dau silința, și sigur am sufletul atât de mare, încât să le încapă pe toate și o dragoste nemărginită pentru ea! Aș dărâma munții, de ar fi nevoie, pentru fiica mea, și nu folosesc deloc cuvinte mari… Dar uite că mă las pradă emoției și uit, de fapt, de întrebarea ta. A fost o zi în care am fost stresată, deși n-ar fi normal după mii de ședințe foto făcute în meseria mea, dar asta până să ajungem în studioul în care s-a spart gheața și a devenit totul atât de plăcut! M-am gândit că e clipa aceea în care vreau ca EA să se simtă în prim-plan, și nu eu, să se simtă firesc în lumina reflectoarelor, să nu i se pară prea complicat totul, cînd echipa e mare și fiecare e atent la detaliile sale: fotograful și asistentul său, stilista, fetele care aveau grijă de machiaj și coafură… Putea să pară mult prea complicat pentru ea, nu-i așa?

Unde să mai încapă loc de naturalețe, îmi spuneam, încercând să mă așez în papucii ei? Dar nu am avut dreptate: singura care se gândea la toate astea eram doar eu. Și, de fapt, aș fi putut să bănuiesc asta dinainte de ședința foto: ea a venit de la școală exact cu câteva minute înainte să plecăm, udă din cap până în picioare, căci avusese petrecere în curtea școlii de final de an și… s-a aruncat îmbrăcată în apă! „Mami, a fost cea mai frumoasă zi din viața mea! Părul ud de parcă era un pisoi prins de ploaie, pantalonii, care erau puși deoparte, cică, de ea pentru ședința foto, au fost uscați cât puteam de repede cu uscătorul de păr… Ce să mai vorbim? Naturalețe și veselie pe toată linia! Și am hotărât să o las așa, în starea de euforie, nu să o atrag spre seriozitatea pe care eu o am în fața oricărui demers ce ține de meseria mea, fie el și o ședință foto.

Nu aș fi bună de manechin, chiar deloc, mă plictisesc să fac poze, să mă tot schimb, sunt mai băiețoasă, deși nu prea se vede, de când mă știu sunt un fel de Nică din Humulești cățărat pe garduri, nicidecum Zână, așa cum se crede, mi-e greu să stau în fața aparatului prea mult timp. Noroc de echipa simpatică și de VIVA!, care este, deja, ACASĂ pentru mine. Atâtea momente frumoase ați surprins din viața mea! La ședința foto, de cum a intrat, Violeta s-a așezat în leagănul pus strategic în studio de fotograful acesta minunat și relaxat, Marius Bărăgan, pe care-l știu de un sfert de secol, iar ea s-a simțit tare destinsă în compania lui. E tată de fată și el, se pricepe!

Mai mult, Violeta avea tableta la ea și s-a apucat să caute pe net, descoperind astfel fotografiile VIVA! cu noi de când era mică și l-a întrebat: „Tot tu ne-ai fotografiat și atunci? Tot el! De o viață! Când eu mă schimbam, ea a pozat singură cu el, făcând o mulțime de fețe expresive; are o sămânță de actriță în ea, trebuie să recunosc, și o ușurință de mișcare în fața camerei. Și, deși nu stabiliserăm decât o fotografie sau două împreună, s-a decis: „Vrem un colaj și cu ea în diferite ipostaze, se poate? N-am putut să zic nu! În concluzie, Violeta s-a simțit ca peștele în apă!

Citește continuarea interviului în numărul de iulie al revistei VIVA!. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro