Andreea Sasu a fost externată după două luni și a fost așteptată acasă, de Philipp Plein, cu un cadou spectaculos: "Am trăit între spitale, operații, frică, speranță, rugăciuni și lacrimi"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Emoții uriașe și fericire de nedescris în familia lui Philipp Plein și a Andreei Sasu, după două luni foarte grele, în care soția milionarului a fost internată în spital. Momentul revenirii acasă a fost unul desprins din basme: celebrul designer german a organizat o primire spectaculoasă pentru partenera lui și pentru copilul lor, lăsând-o pe Andreea cu ochii în lacrimi de fericire.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

Relația dintre Andreea Sasu și Philipp Plein pare să fie mai sudată ca niciodată după acest test dificil, designerul dovedind că este un sprijin de neclintit pentru mama copilului său în cele mai grele momente.

5757

Andreea Sasu a fost externată după 2 luni

Andreea Sasu a trecut prin momente de cumpănă care i-au testat la maximum rezistența psihică și fizică. Din cauza unor complicații medicale survenite după naștere, ea a fost nevoită să rămână internată într-o clinică privată timp de 60 de zile.

Deși a fost o perioadă extrem de grea, în care dorul de casă și grijile au apăsat-o greu, românca a rămas puternică. Iar recompensa pentru toată această așteptare a fost pe măsura suferinței.

Revenirea acasă a Andreei a fost transformată de Philipp Plein într-un eveniment memorabil. Designerul i-a cumpărat româncei un Mercedes extrem de scump și i-a făcut o declarație de dragoste ca în filme. El a postat și câteva imagini cu iubita sa și cu fiul lor.

„Există momente în viață care îți reamintesc ce contează cu adevărat. Timp de două luni, am trăit între spitale, operații, frică, speranță, rugăciuni și lacrimi. Au fost zile în care tot ce ne doream era acest moment. Să fim împreună. Să fim acasă. Să ne putem ține din nou în brațe. Astăzi, inimile noastre sunt pline de bucurie. Bine ai venit acasă, iubirea mea', a scris Philipp Plein pe Instagram.

Citește și: Philipp Plein, gest controversat în timp ce iubita lui, Andreea Sasu, este internată în spital. Cum a apărut milionarul pe rețelele de socializare: „Arta de a-ți construi o viață, nu doar o putere globală”

De ce ar fi petrecut Andreea Sasu două luni în spital

În urmă cu 2 luni, iubita designerului a ajuns la spital cu febră și dureri foarte mari. Analizele au confirmat prezența unei infecții severe care necesită tratament imediat și atent monitorizat.

Medicii din Monte Carlo au încercat să o vindece cât mai repede, dar fără rezultat. Românca a fost nevoită să petreacă multă vreme în spital, departe de fiul ei.

Citește și: Andreea Sasu, din nou de urgență la spital, la nici două săptămâni de la externare. Mesajul transmis imediat de Philipp Plein: „Întoarce-te acasă! Te iubim’

Au apărut și zvonuri că Andreea Sasu a fost internată la psihiatrie din cauza lui Philipp Plein, care este considerat narcisist de către cei din mediul online, potrivit cancan.ro.

În imaginile apărute în spațiul public, după două luni petrecute în spital, Andreea Sasu radiază de fericire, chiar dacă pe chipul ei se pot citi încă urmele oboselii după perioada lungă de spitalizare.

Îmbrăcată lejer, dar elegantă ca de obicei, românca s-a fotografiat alături de muntele de flori primit de la celebrul designer, ținându-și strâns la piept cea mai mare minune din viața ei.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton