Amalia Nastase - She's a lady

Publicat pe
Exista oameni pentru care luxul este o stare naturala. Amalia Nastase face parte din aceasta categorie. Ramane lucida insa atunci cand vorbeste despre trecutul ei mai putin glam sau despre prezentul sau plin nu numai de lux, ci si de fericire, notiuni care, in viata, nu se alatura la fel de natural, intotdeauna.


Amalia, ce a insemnat pentru tine luxul in diferitele etape ale vietii tale? De exemplu, atunci cand aveai 18 ani ce era „de lux pentru tine? Apoi la 25, la 30?

Cand aveam 18 ani, luxul insemna sa am o Dacia si bani sa ma duc la mare vara si de 1 mai. Aveam doua prietene – pe care le mai am si astazi, ele sunt my best friends – si impreuna ne intrebam daca o sa avem si noi vreodata o Dacia pentru toate trei. Si, in cele mai frumoase vise, sa avem o locuinta separata de parinti. La 25 deja eram cu Ilie si mi se schimbasera putin ideile despre lux. Visam la rochii Valentino si la genti Louis Vuitton. Acum, la 32, dupa ce mi-am potolit setea de „marci si dupa ce le-am avut pe fete, am inteles ca, de fapt, conteaza ce e in interiorul tau si ce poti face pentru familia ta si pentru altii. Asa ca luxul este sa stiu ca toti din jurul meu sunt fericiti si ca pot avea fiecare vacante frumoase si, la randul meu, sa pot calatori in locuri frumoase.

Amalia Nastase

Ai devenit dependenta de lux? Poate „suferi cineva de dependenta de lux, ca de aceea de fumat, de exemplu?
Nu vreau sa fiu ipocrita si sa spun ca mi-e indiferent daca biletul meu de avion pana la NY e la business sau la economic. Conteaza confortul acum si ne bucuram de el de cate ori putem. Da, luxul da dependenta, cu siguranta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa calci peste cadavre sau, mai rau, peste constiinta ta ca sa-l ai. Luxul obtinut in mod fortat nu satisface. Doar dupa ce muncesti pentru acei bani poti spune ca te simti bine cheltuindu-i, altfel, nu simti nicio satisfactie, ci vrei tot timpul mai mult fara a fi fericit vreodata.

VEZI GALERIA FOTO AMALIA NASTASE

Nu poti cere romancelor sa aiba stilul frantuzoaicelor care s-au nascut cu Coco Chanel la capatai, dar le poti cere, insa, sa nu se mai imbrace in tricouri peste buric.

Care este cel mai mare lux pe care ti l-ai permis vreodata si care te-a bucurat pana in adancul sufletului?
Cel mai mare lux a fost apartamentul de la Paris. L-am sunat pe un agent imobiliar si i-am descris ce as vrea si mai ales ce buget avem, el mi-a zis ca are ceva mult mai scump, dar ca merita sa-l vad. Nu am putut sa spunem „nu cand l-am vazut, asa ca am facut eforturi mari si l-am luat. Atunci am simtit gustul luxului intr-adevar.

In Romania luxul atinge uneori cote halucinante (nu ca in alta parte ar fi altfel, sa nu idealizam). De aceea intrebarea care urmeaza s-ar putea sa nu te surprinda, pentru ca te-am auzit deseori vorbind despre acest subiect: ce ti se pare a fi culmea prostului gust la noi?
Asa cum spuneam, pe la 23-25 de ani am trecut si eu prin perioada „firmelor, vroiam sa vada toti ca am si eu o geanta Louis Vuitton. Dar ideea e ca ne facem mari, crestem si nu ne mai trebuie „jucarii. Unora, cel putin, altora le trebuie toata viata pentru ca si-au ratat copilaria si o retraiesc facand parada cu ele. Culmea e ca se simt asa de bine in mijlocul prostului gust, incat nici prin cap nu le trece ca in viata trebuie sa ai si putina substanta in afara de poleiala.

Bun… sa schimb registrul si sa te intreb simplu: ce faci acum? Cum esti?

Sunt intr-o perioada de proiecte noi si in acelasi timp de finalizare a unora vechi. Vreau sa incep anul acesta proiectul Academiei de Tenis Ilie Nastase si nu vreau sa mai tin cont de nicio piedica. Despre proiectele noi nu vorbesc inainte sa inceapa… Superstitii…

S-ar putea spune despre tine ca ti-ai aranjat viata splendid si ca ai grija de cei din jurul tau intr-un mod ideal. Spiritul acesta practic si protectiv ti-a fost caracteristic dintotdeauna?

Eu cred ca mai toata lumea tinde sa aiba grija de familie, in primul rand, si apoi sa faca bine celor din jurul lor. Nu fac nici eu exceptie, deci, incerc sa fac bine celor apropiati mie si apoi sa dau inapoi si celor care au nevoie de ajutorul meu. Asa s-a intamplat in cazul Fundatiei Copii in Dificultate, ei mi-au cerut sa le fiu ambasador si am acceptat cu mare placere pentru ca le-am vazut activitatea si stiu ca fac mult bine. Deci incerc si eu sa imi platesc datoriile catre societate si sper sa faca toata lumea la fel.

VEZI GALERIA FOTO AMALIA NASTASE

Pe la 23-25 de ani (…) vroiam sa vada toti ca am si eu o geanta Louis Vuitton. Dar ideea e ca ne facem mari, crestem si nu ne mai trebuie „jucarii. Unora, cel putin, altora le trebuie toata viata pentru ca si-au ratat copilaria si o retraiesc facand parada cu ele.

Urmaresti cu atentie tot ce se intampla in acest domeniu? Esti informata mereu?
Da, merg la prezentarile de moda din cand in cand, cumpar reviste, ma implic serios, ce mai… E greu cu shoppingul, sa stiti…

Cat de ocupata este o femeie cu bani?

E cat de ocupata vrea sa fie. Eu reusesc mereu sa-mi fac timp si pentru familie si pentru mine si apoi, bineinteles, sa nu neglijez nici afacerile. Nu stiu eu cat sunt de femeie cu bani, dar nici nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu…

Pentru ca suntem pe teritoriul auto, ce masina ti se pare a fi potrivita statutului tau? Si, in plus, ce masina ti se pare a fi potrivita Bucurestiului?

Noi avem la Paris un Mini Cooper si asta este masina care-mi place cel mai mult, dar, pentru copii, cea mai buna este o masina spatioasa si sigura, cam ca X6, de exemplu. La gropile si denivelarile asfaltului din Bucuresti, nu prea poti avea decat o masina solida. Deci, SUV-urile cred ca sunt solutia.

Cum reactionezi la volan?

Ma enerveaza oamenii care nu fac concesii in trafic si ma sidereaza cei care cred ca-i pot invata pe altii sa conduca urland la ei si insultandu-i. Asa ca de cateva ori le-am scos limba la cativa care urlau la mine ca mi-a trecut prin cap sa incerc sa intru de pe o straduta laterala dupa ce au trecut prin fata mea 100 de masini fara ca vreunul sa ma lase sa intru.

Ce faci atunci cand ramai blocata in trafic? (banuiesc ca si tie ti s-a intamplat)…

Am iPodul, radio 21 si Blackberry-ul, deci, nu ma pot plictisi. Dar cand ma grabesc, le cam transmit cateva ganduri bune primarilor care ne tin in acel trafic.

Ce inseamna o masina de lux pentru tine? Ce ar trebui sa aiba si cu ce te-ar putea surprinde?
O masina de lux pentru mine este una automata, cu GPS si cu cat mai multe noutati pe ea, jack pentru iPod, DVD player pentru copii, incalzire si racire dupa nevoie a scaunelor, etc. O masina trebuie sa-mi ofere in primul rand siguranta si confort. Felul in care arata nu ma prea intereseaza, nu sunt o impatimita a marcilor de masini. In fond, masina este un obiect, nu trebuie sa-l transformam intr-un fetis.

VEZI GALERIA FOTO AMALIA NASTASEMai nou am aflat ca high life-ul bucurestean nu se mai deplaseaza cu masinile spre mare, de exemplu, cu ci elicopterele. Desigur, noi toti am face asta, mai cu seama cand plecam vinerea dupa-amiaza si ne intoarcem duminica seara. Apelezi sau ai apela la un astfel de mijloc de transport?
Pai, ce sa va spun, daca am avea o autostrada pana la mare, toata lumea ar utiliza-o. Neavand, fiecare incearca sa scape de orele petrecute in trafic. Nu am fost la mare cu elicopterul la noi, dar am fost pe la Nisa si am salvat mult timp. Am mai fost si cu domnul Tiriac o data la Poiana Brasov si la Iasi si am scapat de ceva ore pe serpentine si pe drumurile binecunoscute de tara.

Ce-ai facut in vacanta? Unde ai fost? Si cum a fost?

Am fost cu fetele la Paris si cateva zile pe Coasta de Azur, locul nostru preferat de vacanta. Franta este, dupa mine, cea mai frumoasa si completa tara. Avem foarte multi prieteni aici, mai bine zis, Ilie are prieteni in Franta de foarte mult timp si de cate ori vrem sa mergem undeva, gasim pe cineva cu care sa ne vedem si cu care sa ne faca placere sa ne petrecem vacanta.

Unde si cum vezi brandurile de lux in viitor? Crezi ca vor fi din ce in ce mai multi cei care vor avea acces la ele sau din ce in ce mai putine branduri de lux pentru din ce in ce mai putina lume?

Am citit vara trecuta un articol intr-un ziar englezesc si spuneau ca in China, pana in 2015, vor aparea 250.000 de miliardari. Asta imi spune ca luxul va avea o piata de desfacere enorma si eu cred ca se va mai diversifica. Dar, in acelasi timp, cred ca preturile vor creste si mai mult din cauza crizei pe care o resimte acum si Europa si deci, cred ca vom vedea din ce in ce mai multi clienti non-europeni si non-americani.

Ce parere ai despre modul in care se imbraca acum lumea de pe strada, in Romania, cel putin… Cum difera de lumea din alte orase?

Nu poti cere romancelor sa aiba stilul frantuzoaicelor care se nasc cu Coco Chanel la capatai, dar, le poti cere, insa, sa nu se mai imbrace in penibilele tricouri peste buric. Acest stil nu mai exista nicaieri in afara de regiunea Bois de Boulogne de la Paris. Le mai poti cere sa nu se mai vopseasca in culoarea „pui de gaina sau „roscat de foc, pentru ca nu vor reusi niciodata sa aiba un strop de respect de la barbatii care trec pe langa ele pe strada. Daca ar intelege toate fetele ce pretuita e simplitatea si naturaletea de catre barbati, ar castiga un capital de imagine care ne lipseste acum daca ne uitam pe strada. Dar eu sper sa citeasca cat mai multe reviste de moda si sa inteleaga faptul ca toate am exagerat putin la un moment dat, dar orice greseala se poate corija.

Cristina Stanciulescu, Fotograf Alex Galmeanu, Stilist Cristina Craciun si Miruna Micsan, Machiaj Dana Argesan, Coafura Cristina Trohani (Cristina Trohani Hair Studio), Asistent foto Cristi Banica,Vestimentatie The Place Concept Store, Garderoba personala. Multumim hotelului Hilton pentru sprijin.

VEZI GALERIA FOTO AMALIA NASTASE

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter