Angela Gheorghiu - "Am curajul sa spun nu" - VIDEO

Publicat pe

Personalitatea sopranei Angela Gheorghiu este foarte puternica. Nu de putine ori si-a impus punctul de vedere cand a fost vorba de spectacole sau roluri, spunand „nu atunci cand lucrurile nu i-au convenit. De aceea, si nu numai, este apreciata si respectata.

Am vazut programul dvs. pana in 2010! Este uluitor! Concerte si opere in toate colturile lumii. Distante mari intre ele, dar ca timp, foarte scurte. Nu este foarte obositor pentru corp si pentru voce?
Asta fac de 15 ani! Nu ma gandesc la asta si nu pot privi inainte, ca ar fi intr-adevar obositor… De pilda, acum imi fac programul pana in 2014. Am vorbit cu cei de la Metropolitan si chiar i-am intrebat: cum putem vorbi pentru o perioada atat de indepartata? Mi s-a raspuns: „we must, we must. Ok, am zis, atunci, hai sa vorbim… (rade)

Angela Gheorghiu

Am vazut in programul acesta ca veti canta din nou in „Traviata, in „Boema, in „Elixirul Dragostei. Care este cea mai solicitanta dintre ele?
Nu stiu sa va spun. Nu-mi fac niciodata socoteala a celei mai grele vocale. Totdeauna, cand este vorba despre scena si spectacol, apare si efortul fizic. Greutatea resimtita a unui rol mai depinde si de incarcatura psihologica a personajului. Sunt multe roluri extrem de lungi si diferite, care presupun o paleta diferita de exprimare. Dar se poate intampla sa cant de exemplu „Boema, pe care il fac de obicei foarte usor, dar sa fiu intr-un moment prost, sa fiu trista sau obosita, si se vede imediat, chiar daca de obicei rolul nu presupune un efort deosebit. Dar nu ma las coplesita niciodata de rolul de pe scena. Sunt pregatita si stiu ce vreau. Mia Barbu, profesoara mea, m-a invatat sa aleg, sa iau decizii in meseria mea si ma gandesc mereu la ea…

„Ce avem noi, Roberto si cu mine, nu poate fi clintit cu una cu doua. E iubire adevarata. Avem si noi starile noastre negative, dar de fiecare data ne luptam cu ele.

Ati cantat cu Sting intr-un spectacol in amintirea lui Pavarotti, in Iordania…
Da, acel spectacol a fost foarte obositor, pentru ca imediat dupa, am plecat cu avionul spre un alt concert. Sper sa nu mai fac nebunia asta niciodata in viata mea. Dar a fost o experienta extraordinara, pentru ca eu vorbisem sa cant ceva ce cantase Luciano si mi s-a spus ca e si Sting in program, care vrea foarte mult sa cante cu mine. Si atunci am incercat sa-mi aduc aminte un cantec de-al lui, dar mi s-a spus „nu, nu, el vrea sa cante opera cu tine!. Asta m-a amuzat foarte tare, dar am zis: „hai sa incercam. Si am cantat cu el duetul din „Don Giovanni. A fost extraordinar. Dupa aceea, am cantat cu Bocelli. Nu mai cantasem cu Andrea si mi-am dat seama de curajul lui, de cata forta are nevoie sa cante in starea lui! Spectacolul a avut loc intr-o locatie neobisnuita, intre niste stanci luminate, cu scena acoperita de covoare… Publicul a fost invitat, a fost un concert pentru oameni politici, personalitati de toate felurile. A fost un concert cumva diferit, a fost…

„Ce avem noi, Roberto si cu mine, nu poate fi clintit cu una cu doua. E iubire adevarata. Avem si noi starile noastre negative, dar de fiecare data ne luptam cu ele.

Angela GheorghiuCum i-ar fi placut lui Pavarotti, probabil…
Da, exact, pentru ca a fost un mix de opera si pop. Poate chiar mai mult pop. Au fost acolo evident si Placido si Jose (n.r. – Domingo si Carreras). Dar toti eram obositi, pentru ca toti avusesem alte concerte cu o seara inainte. In fine, o experienta interesanta.

Nu am prea vazut soprane prin reviste. Sunteti un caz rar. V-ati dorit asta?
(Rade) Nu, doar nu va inchipuiti ca eu le chem. Revistele imi cer fotografii si interviuri. Propunerile au venit si, pentru ca sunt ludica, am acceptat viziunile fotografilor. E o reactie a lor, ma vad in toate chipurile… Eu ma las pe mana lor pentru ca imi place sa ma joc, dar e destul de obositor, recunosc. Totul a inceput de cand am avut „Traviata la Covent Garden, in 1994. Apoi a devenit si mai intens dupa ce m-am casatorit cu Roberto. A fost un soc pentru mine. De obicei apari in reviste, in presa in general, dupa ce nu mai esti… La mine se intampla altfel. E inexplicabil… Nu cunoscusem partea asta a artistului liric.

Poate pentru ca sunteti cu adevarat o diva…
Da, poate… Nu stiu daca personalitatea mea sau charisma ii face pe oameni sa fie interesati. Nu stiu, poate ar trebui eu sa fac niste interviuri cu cei de la reviste pentru a-i intreba de ce ma prefera. (rade) Dar pentru mine altceva este important: ca las ceva in lumea operei. Sunt responsabila si foarte atenta cu ce fac, de aceea am si curajul sa spun, cand e cazul, NU. Spectacolele mele sunt foarte bine pregatite, imi asum cu mare responsabilitate tot ce fac.

Dar va faceti inamici…
Nu, de fapt ei mi-au purtat noroc, pentru ca m-au ajutat promotional. Dupa astfel de conflicte, mi se vand mai multe discuri… In orice faci e si un lucru rau, dar si unul bun si reactiile sunt dintre cele mai diverse. Asta nu poate decat sa ma ajute.

Este un an in care parca se redefinesc relatiile intre oameni. Aud despre atat de multe despartiri, incat nu ma pot abtine sa nu va intreb: cum faceti ca relatia cu Roberto Alagna, casnicia dvs. sa nu aiba de suferit? Aveti programe diferite, orgolii, momente de mare oboseala?
Ne intrebam si noi. Cred ca e vorba despre iubire adevarata. De unde pornim, e ceva adevarat, care nu poate fi clintit cu una cu doua. Avem si noi starile noastre negative, dar de fiecare data ne luptam cu ele si cred ca rezistenta unui cuplu poate sta si in faptul ca trebuie sa accepti parerile celui de langa tine, as putea spune sa le inghiti, dar ar fi o conotatie negativa. Nu, sa le accepti! Cu respect, cu iubire, cu rabdare. De multe ori chiar si cu parere de rau, dar nu ai ce face. Este un pret pe care il platesti. Daca te desparti de Mister X si te vei casatori cu Mister Y, cu siguranta vei avea exact acelasi tip de probleme.

Mai aveti fluturi in stomac atunci cand intra Alagna pe usa?
Da. (rade) Cu siguranta. Stie el cum sa faca. Uite si asta e o calitate. Sigur ca intervine rutina intre doi oameni, dar trebuie sa stii cum sa faci, ce sa faci, ca sa te remarci. Si sa aduci ceva nou relatiei. Intr-o relatie nu este importanta numai o persoana, la fel de importanta este si cealalta.

Ca de la femeie la femeie va intreb: fericirea din casnicie, mediatizarea mai ales in revistele glossy de la noi si de afara, toate astea nu va aduc invidii din partea colegelor de scena?
Nu! Se incearca sa fim puse intr-o oarecare rivalitate. Dar si cu Ana Netrebko sau Renne Fleming sau cu altele sunt prietena, mergem la spectacolele noastre, ne intalnim. Rivalitatea nu exista, ne interesam unele de altele, ne pasa de ce facem. Nu traim momente de lupta intre noi, nu mi s-a intamplat niciodata cu niciun coleg. Nici mie, nici lui Roberto.

Cristina Stanciulescu, Fotografii Northfoto/H&K

Angela Gheorghiu – Lara – Granada

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter