Colin Farrell - Se gandeste la casatorie

Publicat pe

Dupa ce a avut relatii cu cele mai frumoase femei de la Hollywood, Colin Farrell pare sa-si fi gasit fericirea adevarata langa Emma Forrest, o scriitoare britanica pentru care s-a convertit la iudaism.

Colin Farrell, Emma ForrestAngelina Jolie, Denise Richards, Kate Beckinsale, Rosario Dawson, Salma Hayek, Paris Hilton sau Elle Macpherson sunt doar cateva dintre frumoasele cu care s-a afisat Colin Farrell de-a lungul timpului. Fie ca au fost legaturi serioase, fie ca nu au depasit stadiul de simple aventuri, relatiile lui Farrell nu au fost niciodata monotone. Ajuns probabil la maturitate sau satul de genul de frumusete conventionala, actorul s-a reorientat.

A vrut si altceva – asta pare sa fi fost teoria care a vrut sa justifice legatura neobisnuita dintre actorul coplesit de vicii si scriitoarea britanica Emma Forrest.Emma e femeia atipica langa un barbat frumos, dar poate cel mai bun partener intr-o noapte in care te decizi sa incalci toate regulile si sa spui tuturor celor care te-au enervat macar o data cat sunt de insipizi. Emma e o revelatie. Asa se face ca, cei mai frumosi, mai sexy si mai barbati dintre barbati ajung s-o vada cu alti ochi si sa-si inchipuie frenetic ca toate fetele sunt ca ea si sa-si doreasca fara incetare sa vada numai fuste pana la genunchi, pantofi maro cu talpa plata si pulover din casmir.

Relatia dintre Emma si Colin a inceput, se pare, in primele luni ale anului, la scurt timp dupa ce regizorul Martin McDonaugh le-a facut cunostinta. Dar abia in vara s-a aflat despre iubirea lor, si asta pentru ca au vrut ei sa se afle. Discretia a ramas insa punctul forte al relatiei lor, cei doi preferand in continuare sa nu vorbeasca despre asta.

Am contactat-o pe Emma si am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari despre povestea de iubire dintre ea si Colin, despre ce a simtit atunci cand el s-a convertit la iudaism (se pare pentru a se putea casatori cu ea).

Ne-a raspuns prompt, a doua zi, scuzandu-se politicos ca nu vrea sa vorbeasca despre asta. „Ma tem ca nu pot face niciun comentariu, scria Forrest in scurta ei scrisoare electronica, pe care ne-a trimis-o prea repede parca pentru o vedeta.

Emma nu poate fi banuita ca ar fi in cautare de faima sau bani. Ea are trei romane publicate si a colaborat cu Vogue, Harpers Bazaar sau Vanity Fair, asa incat nu are probleme financiare.

Dintre sute de iubite…

Demi Moore – La inceputul anilor 2000, au avut o relatie destul de scurta daca ne gandim ca Demi este doar mentionata intre celelalte iubite ale lui Farrell, fara alte detalii.

Britney Spears – Zvonurile au inceput dupa ce, prin 2003, Brit venea nefiresc de des pe platourile de filmari la „S.W.A.T'.

Elle MacPherson – Se pare ca iubirea dintre ei a ars ca o torta prin iunie 2005. Scurta, dar intensa, legatura lor nu a tinut prima pagina a ziarelor.

Angelina Jolie – Obisnuit sa se cupleze cu majoritatea colegelor sale, Colin nu o putea rata pe frumoasa Angelina, cu care a jucat in „Alexander'. E posibil sa-i fi apropiat discutiile despre copii: ea tocmai il adoptase pe Maddox, iar iubita lui tocmai ii daruise un fiu.

Claudia Cosma, Foto: Big Pictures

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter