[EXCLUSIV] Cristi si Rodica Minculescu: Impreuna pana la capat

Publicat pe

E poate cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care o stiu. Cristi si Rodica Minculescu formeaza un cuplu din 1977, cu sincope si cu armonii demne de o simfonie fantastica. Acum traiesc unul in celalalt, demonstrând ca iubirea poate invinge orice: boala, dezamagiri profesionale sau spaime. In exclusivitate, un interviu despre rock, pasiune si Dumnezeu.

 

Cristi si Rodica Minculescu

 

Cristi, de ce te-ai retras? Si ce vei face?
Cristi:
Eu m-am retras de la Iris, nu din muzica. Cel putin o perioada o sa stau in expectativa, din cauza unor motive independente de trupa. Nu a fost o hotarare impulsiva, ci doar ceea ce era o „boare mai demult, recunosc, in loc sa dispara, s-a accentuat. Cauza vine mai mult ca sigur si din vremurile pe care le traim intr-o tara in care degradarea morala se rasfrange si asupra asa-zisei industrii muzicale. Am avut de aparat un principiu contra vremurilor actuale. Poate sunt anacronic si acum nu pot sa dau detalii, pentru ca trebuie sa fiu obiectiv. Sa spunem ca am avut de aparat un principiu. Nu e vorba de trupa, nu vreau sa se caute vreo urma de scandal, ca nu e. Oamenii astia m-au asteptat opt luni, cat am fost in spital, deci nu e vorba de baieti! E vorba de bani? Nu! Stiu ca s-a inteles si asa, dar s-a inteles gresit. Eu m-am referit la faptul ca din cauza vremurilor pe care le traim, principiul meu nu a mai putut fi aparat, sigur, izbindu-se si de aspectul financiar. Stiti si voi si mai ales tu, care ai o munca de raspundere, ca in viata ai ceea ce negociezi, nu ceea ce meriti si, daca joci la mic, ai mic. Imi cer scuze tuturor, mai ales fanilor, celor din media care m-au sustinut in special la evenimentul de acum trei ani cand m-a salvat Rodi, insa nu am cum sa trec peste chestiile astea, pentru ca nu as mai fi eu, cel adevarat. Sigur ca pentru unii vestea a fost o bomba, pentru mine nu, pentru ca ea a explodat treptat, intr-o lunga perioada de timp.

 

Si ce vei face de acum incolo?
Nu stiu, deocamdata am nevoie sa ma linistesc si, mai mult ca sigur, o sa afli printre primii ceea ce am de facut, insa acum trebuie sa ies din presiunea asta care a fost la Iris, pentru ca aveam me-reu de indeplinit un obiectiv: o noua lansare, un nou turneu… Si, de la o presiune foarte benefica, a devenit doar presiune. Poate si eu am pus prea mult suflet si feedbackul nu a fost pe masura asteptarilor. Asteptarile mele au fost mari pentru ca eu vad lumea asa cum vreau eu sa fie, or ea nu e deloc asa. Nu e o atingere la baietii din trupa, fac atingere la viata asta la care am revenit din Germania, unde am renascut acum trei ani jumate, cand am zis ca Dumnezeu a trimis-o pe Rodi sa ma salveze. De atunci, eu am vazut normalitatea altfel.
Rodica: Din momentul in care treci printr-o astfel de cumpana in viata, ceva se transforma in tine si nu mai poti trai ca inainte. Te schimbi cu totul: vrei sa renasti, si la propriu, si la figurat! Sa-ti schimbi casa, jobul, tot!

 

Cristi, de cate ori ne-am vazut, de cate ori ne-am intalnit in viata, am remar­cat ca, de fiecare data cand se spunea un banc cu Dumnezeu, tu nu radeai, ba chiar il intrerupeai…
Nu, nu radeam la asta, pentru ca sunt clipe cand chiar nu ai cui sa-i ceri ajuto­rul si-atunci iti amintesti de Dumnezeu. Nu sunt habotnic. Am zis mereu ca Dumnezeu e un prieten al meu, ca e fan Minculescu, daca a ales sa ma salveze prin Rodi si cred ca nu si-a terminat treaba cu mine aici, pe Pamant. Spun mereu: „Doamne, te iubesc! Iarta-ma! Multumesc!. E cea mai scurta rugaciune. O stiu de la o doamna foarte in varsta, dar e chiar chintesenta unei relatii extraordinare cu Dumnezeu.

 

Cristi si Rodica Minculescu

 

 

In lumea rockului mondial exista iu­biri asa cum o aveti voi?
Mai sunt… Sharon Osbourne care l-a salvat pe Ozzy cand era o ruina si l-a mobilizat, a mai fost actrita Valerie Ber­tinelli pentru Eddy Van Halen sau Heather Locklear pentru Richie Sam­bora. Culmea e ca eu nu am flux din prima cu cineva, adica nu comunic usor si imediat, dar cu Rodi a fost asa…blit! A fost dragoste fulger si mai este inca! Einstein spunea ca noi trecem prin timp, nu timpul trece prin noi. Asta am facut eu cu Rodi.

 

Ai avut momente miraculoase in viata. Toate stadioanele care au urlat nu­mele tau, toti oamenii care te-au iu­bit…
Da, eu am fost onorat si privilegiat pen­tru ca am simtit in vremurile alea, pana in decembrie 89, ca au fost atatea gene­ratii care si-au pus sperantele in noi, in mine, pentru ca, fiind in linia intai, ca si la razboi, esti primul care incaseaza forta maxima a inamicului si atunci trebu­ie sa fii tare! Important e sa nu cedezi.

 

Ai fost un artist care nu s-a dat dupa vremi, indiferent ce s-a intamplat. Arati la fel, canti la fel, crezi in aceleasi lucruri.

Da, numai ca in Romania consecventa e paguboasa. Dar si daca esti cameleo­nic stilistico-muzical e rau. Ce am facut eu acum este nu un adio, ci un la reve­dere. Pentru ca nu as mai fi eu, daca nu as mai canta. Se schimba muzica? Se schimba principiile ei? Nu. Se schimba publicul. Si ce vrea el? Vrea entertainment, optimism, chestii hazoase. Nu mai vrea ce canta Iris: filozofie explicata si mesaje protestatare, pentru ca protestul se duce in gol. Raman la parerea ca noi nu am avut niciodata o miscare rock, rockeri au fost, dar miscare nu, miscare hippie nu, dar hipioti, da.

 

Dar exista vreun curent muzical?

Nu stiu, nu pot generaliza, dar exista un curent in care artistii au tot felul de alte activitati colaterale, extramuzicale, de aceea pot exista in continuare ca artisti. Eu nu am mai putut sa mint si asta sunt eu, Cristi Minculescu, in octombrie 2012. Acum sunt intr-o halta, nu o rascruce, si depinde in ce vagon ma voi urca. Pentru moment, am coborat dintr-unul, nu fortat, asa am dorit eu si ce va fi, numai Dumnezeu stie.

 

 

Cristi si Rodica Minculescu

Medicii din Germania stiau cine esti?

Nu… dar iti dai seama cum era acolo, daca acela a fost singurul spital din care NU am vrut sa plec? Sigur, ei lucreaza pe alti bani si a fost si impactul emotional pentru ca s-a intamplat acolo un dublu eveniment: cineva care salva pe altcineva! In timp, au aflat ce e cu noi, mai ales ca unul dintre chirurgii tandemului care ne-a operat este roman din Cluj, cetatean german, Pompiliu Piso, actualmente seful Spitalui Catolic din Regensburg. Eu nu am stiut ce am, am aflat foarte tarziu, s-a speculat enorm si pe undeva am ramas cu un gust foarte amar pentru ca s-a scris atunci mai mult decat despre toata activitatea mea muzicala de pana atunci. Asta este presa tabloida, care a speculat mult si ieftin. Am ramas cu un gust amar si cand m-am intalnit cu cei care au scris neadevaruri, s-au purtat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. E trist.

 

Si te-ai intors in tara complet resetat, nu?

Sa spunem ca am pri-vit viata altfel si nu am mai putut trece peste niste chestii, nu referindu-ma la niste oameni anume, ci in general. Mi-a fost foarte greu sa ma reconectez la o tara in care, cum glumesc eu amar, unii asteapta sa dai coltul in weekend ca sa aiba despre ce vorbi. E trist, dar ma bucur ca nu le-am dat oca­zia. Am avut chiar senzatia ca unii au fost frustrati ca am scapat. Nu ca mi-ar fi vrut raul, dar s-au simtit nedreptatiti pentru ca se asteptau la un alt deznodamant.

 

 

 

Povesteste-mi despre momentul in care a venit la tine si ti-a zis: uite, eu iti dau jumate din ficatul meu… Sau cum a fost?

In primul rand, nu am stiut ce am. S-a marsat pe faptul ca aveam altceva. Eu nu am stiut ce a avut tatal meu, am aflat ul­terior de la mama si Rodi a crezut foarte mult ca ma poate salva, nestiind ca e compatibila. A insistat foarte mult sa faca analize si s-a constatat ca se poate!

 

Si tu ce i-ai spus atunci?

Pai, mai era ceva de spus?… Nu prea mai e nimic de spus. Dar noi eram pregatiti pentru orice, pentru ca in Ger­mania ni s-a explicat ca la copiii de 3 ani ce implica. Ni s-a facut chiar desen! Ne-au spus ca sunt trei variante: scapam amandoi, unu, sau niciunu. De aceea, la terapie intensiva, ne-au pus separat, ca la o adica, sa nu stim daca vreunu dintre noi „a plecat. Sigur ca si ei au fost usor tensionati, pentru ca operatia a fost dificila. Toata clinica era pe apa­rate atunci. Dupa aceea, cazul a fost prezentat in mediul academic…

 

Deci ati facut istorie si acolo?

Da. (rade)… Cert e ca mi s-a scos „lu­benita aia de Dabuleni de 23 de kile din mine si am venit acasa la 63 de kg. Si revin: in perioada aceea s-a scris mai mult despre asta decat despre toata mu­zica pe care am facut-o. Nu sunt eu ala care sa schimbe politica pe care o are fiecare publicatie, dar a fost trist.

 

In final ai revenit si ai avut un mare spectacol!

Intentia organizatorilor a fost ca specta­colul de revenire sa umple 7 Sali ale Palatului sau 4 Polivalente! Dupa o promovare mare, cu tot periplul aferent la emisiuni tv cu care Iris nu avea nicio legatura, dar de mare audienta, cu tot respectul pentru cei care au venit la concert pe 8 octombrie, nu s-a umplut decat o Polivalenta. Nu gemea de pu­blic. Pentru mine a fost o mare dezamagire. Eu am zis ca daca nici la un asemenea eveniment in care sarbatoream revenirea la viata nu a fost pu­blic, atunci e clar ca ceva nu merge. Si nu a mai mers de atunci. Atunci s-a intamplat ceva. Nu stiu ce, dar stiu ca s-a intamplat! Inca o data: cu tot res­pectul pentru toti oamenii care au venit atunci si au dat bani pe bilete si au plans…

 

Cristi si Rodica Minculescu

Rodica, gestul tau a fost unul remar­cabil, impresionant. Asa ceva vezi nu­mai in filme…

Nu este un gest, ci este ceva foarte nor­mal, intr-o familie foarte normala.

 

Cand v-ati cunoscut?

Cu mult timp in urma, as zice ca in Ice Age (rade), in 1977, la cursurile de pregatire pentru admiterea la facultate. Aveam 18 ani, iar Cristi era si el pe aco­lo, un baiat care se pregatea sa intre la facultate. El a intrat la Hidrotehnica, eu la Constructii. Asa era inainte: se faceau cursuri de pregatire, nu aparuse moda meditatiilor.

 

Si asa a inceput?

Asa a inceput si asa a continuat si asa va fi mereu, fara sa se sfarseasca vreodata.

 

Cand el s-a apucat de muzica erati impreuna?

Nu.

 

Dar ce s-a intamplat atunci?

(Zambeste) As vrea sa ramana un mis­ter… Noi nu suntem persoane care sa povesteasca totul despre noi…

 

Copiii vostri au 34 de ani si sunt ge­meni. De unde gemeni?

De la mine. In familia mea au existat gemeni, se transmite cam la a treia ge­neratie, asa ca mi-a venit randul. (zambeste)

 

Si cum se simte dragostea dupa atatia ani? Ce simti cand il vezi pe Cristi intrand pe usa?

Mi se taie picioarele si simt fluturi in stomac.

 

Dupa atatia ani? In aceasta societate in care divortul e a doua natura?

Da, dupa atatia ani. Si oamenii divorteaza pentru ca nu mai comunica. Am gasit saptamana trecuta un citat al lui Einstein in care spune ca exista doua feluri de a-ti trai viata: unul in care nu exista nicio minune si celalalt in care totul e o minune. Eu am trait mereu dupa a doua parte a citatului. Ideea este ca trebuie sa traiesti azi. Nu in trecut, nu in viitor. Azi. Bucurati-va de azi si e suficient.

 

Cu Cristi nu totul a fost minunat. In perioada in care trupa era interzisa (inainte de 89) nu a fost usor pentru voi.

Nu. Nu a fost usor. Cap in zid, gauri in BCA, dar a trecut. A fost greu, dar, cu toate astea, ne-am descurcat mereu.

 

Va si certati?

Da, da… Daca ne-ar filma cineva cand ne certam, ar muri de ras. Normal ca ies scantei de multe ori, dar ne uitam dupa aia unul la altul si izbucnim in ras. Unul din noi zice imediat: „Iarta-ma!. Si gata… Nu pot sta suparata niciodata, in doua minute orice motiv de cearta dis­pare.

 

A plecat mult in turnee, concerte. Au fost admiratoare… Ai fost geloasa?

Niciodata! Nu a fost in firea mea, presu­pun. Nici nu mi-am pus problema vreo­data.

 

Cand ma uit la voi, ma gandesc ca exista suflete-pereche.

Da, exista. Sunt oameni destinati sa fie impreuna. Noi facem parte din aceasta categorie.

 

Cum a fost in Germania? S-a scris mult in perioada aceea…

Acolo ne-am nascut a doua oara amandoi si a doua viata ne-o traim tot impre­una. S-a scris mult, e-adevarat, si a fost urat, pentru ca eu nu sunt o persoana publica si mi s-ar fi parut normal ca pre­sa sa pastreze o anumita distanta fata de subiectul acela, pentru ca atunci cand traiesti ce am trait noi, ai nevoie de intimitate, de liniste, de respect… Eu inca visez o tara in care se poate intampla si asa…

 

 

Autor: Cristina Stanciulescu

Foto: Cosmin Bumbut

Coafura: Laurent Tourette (Laurent Tourette Salon)

Machiaj: Mirela Vescan

Fotografiile au fost realizate la resedinta Ambasadorului Germaniei in Romania. Multumim pentru sprijin!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter