[EXCLUSIV] Interviu: Andreea Marin Banica si Alexandra Dinu

Publicat pe

Le uneste dorinta de a ajuta, dar si faptul ca amandoua au trecut printr-un divort. Odata cu alegerea Alexandrei Dinu ca Ambasador al Fundatiei Pretuieste Viata pentru prima campanie internationala dedicata mamelor care isi cresc singure copiii, Andreea si Alexandra au povestit deschis, in exclusivitate pentru VIVA!, despre experienta marcanta a divortului.

 

Am ajuns la concluzia ca toate drumurile duc, intr-adevar, la Roma, cand Andreea si Ale­xandra au gasit, in programul lor ex­trem de incarcat, o zi in care sa se intalneasca in capitala Italiei pentru aceasta sedinta foto. Desi trec printr-o perioada foarte plina, Andreea fiind ocupata cu turneul anual „Scoala Ma­melor', care o poarta din oras in oras, iar Alexandra cu auditii pentru un rol important, cauza pe care o sustin le va aduce impreuna din ce in ce mai des.

 

ANDREEA

 

De ce ai ales-o pe Alexandra ca Am­basador al acestei campanii ?

Odata cu programul Scoala Mamelor, fundatia a depasit granitele tarii fara voia mea. Pe site-ul www.scoalama­melor.ro au intrat sute de mii de mame din peste 100 de tari ale lumii. Am facut de curand un bilant si am realizat ca, printre problemele majore ale ma­melor care ne cer sprijinul se numara necunoasterea drepturilor lor in situatii precum violenta in familie sau di­vortul, dar si problemele de viata care le obliga sa isi creasca singure copiii, vaduve fiind sau despartite din diverse motive.

Nu e usor sa ramai cu fruntea sus si sa faci fata responsabilitatii de a-ti creste copiii singura nici cand ai tot ce iti trebuie din punct de vedere financiar, pentru ca banii nu rezolva totul, nu vindeca sufletul, nu raspund la intrebarea „de ce tata vine atat de rar sa ma vada?'. Dar cand intervin si neajunsurile, problemele de sanatate sau lipsa de informatie utila, e cu atat mai dificil. Asadar, campania se adre­seaza atator mame singure in fata provocarii de a tine si locul tatalui, nu doar celor care trec printr-un divort.

Faptul ca Alexandra este o voce care a depasit granitele tarii, ea insasi fiind o femeie tanara ce a reusit sa se remon­teze si sa isi construiasca o cariera de succes dupa ce, la putin peste 20 de ani, incepuse o noua viata doar alaturi de fiul sau sunt doua dintre motivele care m-au facut sa vad in ea omul po­trivit pentru a purta mesajul acestei campanii. Acum lucram impreuna cu Fundatia Estuar si Ozone Homes la un nou proiect: finalizam amenajarea unui centru de ajutor pentru mamele ce raman singurul sprijin pentru copiii lor, dar nu stiu de unde sa inceapa sa isi puna viata in ordine.

 

Va cunosteati dinainte de a lucra impreuna?

Nu ne cunosteam decat de la distanta, dar vezi, exista uneori o chimie intre oameni, ceva care la un moment dat ii aduce alaturi si ii face sa construiasca impreuna. Alexandra m-a cautat in pa­ralel si am inceput sa visam impreuna, i-am povestit ca felul elegant si intelept in care ea s-a descurcat in momentul ei de cumpana si munca ce a dat roade peste timp ar putea fi un exemplu de urmat pentru mamele singure care se tem ca… nu mai exista viata dupa di­vort, de exemplu. Iata ca nu e asa.

 

Cum e Alexandra ca mama?

La Roma am fost oaspete in casa ei, a fost tare placut sa o vad alaturi de fiul ei si sa constat ca sunt ca doi frati, nu par mama si fiu. Au pus impreuna masa si ne-am uitat cu drag la serialul in care joaca Alexandra in prezent. Trebuie sa va spun un secret care, sunt convinsa, nu va ramane un secret pen­tru multa vreme aici, in Romania, cand filmele ei actuale vor rula pe ecrane: este o actrita cu o carisma si un talent care ii vor aduce un veritabil succes, nu unul efemer. Pot paria pe asta.

 

Amandoua ati trecut la un moment dat printr-un divort. Ati vorbit despre asta?

Sigur ca da, nu este un subiect tabu pentru noi, dimpotriva. E o lectie de viata din care ai multe de invatat: unde ai gresit tu insati, ce ai fi putut face mai bine, cum sa te respecti pe tine insati, ce e de facut astfel incat sa poti privi in urma fara regrete majore.

 

De fapt, in ultima perioada este im­posibil sa citesc o stire despre tine fara sa dau peste cuvantul „divort'.

Nu pot sa va explic de ce, ar insemna sa fiu in stare sa ma imaginez in papu­cii celor care isi petrec zilele asteptand ca un cuplu sau altul sa se desparta, ca sa aiba inca o stire de scris, inca un motiv de a se bucura de tristetea altora, de a jubila cand, in sfarsit, dupa ani de „stiu eu ca de fapt nu le merge asa de bine cum pare! pot conchide cu victo­riosul „ti-am zis eu!'. Cert e ca nimic in viata mea nu s-a intamplat cand au vrut altii, ci doar cand si daca am sim-tit eu. Pentru ca eu stiu un lucru sim­plu: nimeni nu traieste in locul meu, nimeni altcineva nu stie ce e mai bine pentru mine, pentru sufletul meu. Asa ca „gura targului' nu poate fi un ghid pentru deciziile mele in viata.

 

De ce vorbesti atat de mult despre divort? Incerci sa comunici ceva?

Atat de mult?! Am fost intrebata si am raspuns o singura data, dar nu asa cum spuneti, ci in modul urmator: am spus ca divortul nu trebuie sa fie neaparat o drama, ci poate fi chiar o rezolvare a unei situatii limita. Nu cred ca trebuie sa imi cenzurez gandurile, mai cu seama ca am ceva experienta de viata deja. Faptul ca vorbele unui om ca mine sunt intoarse pe toate fetele, in­terpretate si preluate de nenumarate ori nu e vina mea. Si nici nu e in masura sa ma determine sa imi contro­lez exagerat fiecare cuvant, incat sa nu mai simt ca sunt eu insami. Si ca sa va spun si care era gandul din spatele de­claratiei mele, acesta era unul simplu: multe dintre mamele care imi scriu se gandesc la divort nu pentru a depasi o suferinta proprie, ci pentru a nu-si mai creste copiii intr-o casa in care acestia vad certuri zi de zi sau chiar mai mult decat atat. Cred ca sunteti de acord cu mine ca, intr-o astfel de situatie, un co­pil nu poate creste fara a fi afectat pe termen lung de tensiunea din familie. Si atunci va intreb eu: daca impacarea, respectul nu mai sunt posibile, care e calea de rezolvare inteleapta?

 

Tu si Stefan treceti printr-un mo­ment delicat al vietii voastre? In ce fel va sustineti reciproc?

Exista doua raspunsuri posibile la aceasta intrebare, sa le luam pe rand: prima varianta este sa spun „Nu, de ce sa fie acesta un moment delicat? Sun­tem foarte bine!' – caz in care mi se va reprosa ca fac parada cu fericirea noastra, ca ma laud si nu e de bun au­gur, cum mi s-a mai intamplat, de altfel. A doua varianta de raspuns este: „Da, e un moment delicat'. Si de aici ar incepe o intreaga telenovela despre noi si nefericirea noastra, istoricul rela-tiei, motive actuale de necaz, speculatii, previziuni si asa mai departe. Asadar, ce-ar trebui sa raspund ca sa nu risc interminabile discutii fara rost? Simplu: multumim, ne traim viata de familie cu discretie, ca si pana acum.

 

 

ALEXANDRA

 

In ultima vreme ai venit des in Romania. Te-ai gandit sa te intorci definitiv?

Anul acesta am reusit sa ajung de doua ori in Romania, iar anul trecut doar o data. Din pacate, n-am putut sa vin mai des, desi mi-as fi dorit, dar am fost foarte ocupata cu filmarile, cu Mario. Marturisesc ca de cate ori revin pe taramul romanesc imi spun ca as vrea sa raman. Acelasi sentiment il am si atunci cand ajung din nou in Italia, ma simt acasa si acolo. Momentan, viata mea e in Italia, insa nu stiu ce se va intampla in timp. Voi face ce voi simti.

 

Esti in probe pentru un nou film?

Nu pot da amanunte in acest moment, nu am semnat contractul inca. Dar da, este important pentru cariera mea. Anul acesta a fost foarte bun din punct de vedere profesional, am trei filme care se lanseaza unul dupa altul. „Spo­sami se difuzeaza pe Rai 1, urmeaza sa fie lansata o noua serie care se numeste „LIsola, in care am avut no­rocul de a lucra cu unul dintre cei mai buni regizori italieni, Alberto Negrin, iar in ianuarie, februarie se va lansa „Rosso San Valentino.

 

Cum te-a convins Andreea ca esti cea mai potrivita ca Ambasador?

Mi-am dorit dintotdeauna sa-i pot ajuta pe cei din jurul meu. Inca de mica imi placea sa impart cu ceilalti copii tot ceea ce aveam, fie ca era vorba de dulciuri, jucarii sau hainute. Am fost educata in acest fel. Tatal meu ma incuraja sa daruiesc. De cativa ani imi doream sa fac ceva mai mult, sa ma implic in proiecte umanitare. Am inceput adoptand un copil la distanta, prin intermediul asociatiei ONLUS din Italia, proiectul lor se numeste ONLUS AFRICA. Ajutorul nostru consta intr-o anumita suma trimisa lunar pentru a ajuta mame si copii. Poti ajuta o mama sa nasca in conditii sigure si sa-i oferi unui copil posibilitatea de a trai asigurandu-i sprijin medical. Imi do-resc sa fac asta si pentru tara mea natala, unde stiu ca exista foarte multe cazuri care au nevoie de ajutor. Am intalnit-o pe Andreea, pe care nu o cunoscusem personal pana atunci, insa eram la curent cu realizarile ei si am admirat-o mereu pentru modul in care s-a implicat in astfel de actiuni, de fiecare data cu succes. Ulterior, cunos-cand-o personal, am descoperit un om sensibil si profund, altruist, ce are scopul de a da un adevarat sens existentei sale. Am simtit ca ea este persoana potrivita cu care as putea colabora.

 

Cum le vei sprijini pe femeile care isi cresc singure copilul?

Vom face primul pas chiar zilele acestea, cand va fi infiintat primul nostru centru, prin care vom avea grija de mame care isi cresc singure copiii.

 

Si tu l-ai crescut pe Mario singura. Cand ai avut nevoie de ajutor?

Eu a trebuit sa ma confrunt cu probleme care erau mult mai mari decat mine. Am ales sa devin mama la o varsta destul de frageda, aveam 21 de ani. Stiam ca nu va fi usor, dar a fost mult mai greu decat imi puteam imagina la acea varsta, cu mintea de atunci. Ma consider oricum norocoasa deoarece i-am avut langa mine pe fiul meu si familia mea, care mai ales in primii 3-4 ani a fost alaturi de noi. Insa intre timp am mai crescut si eu si mi-am luat rolul de mama foarte in serios. Am inteles ca viata trebuie sa continue indiferent de lucrurile neplacute prin care treci. Cand un vis se destrama, culegi bucatelele si construiesti altul.

 

Cum ai trecut peste experienta traumatizanta a divortului?

Divortul este cu adevarat o experienta traumatizanta si ii sfatuiesc pe cei care intentioneaza sa se casatoreasca sa fie foarte atenti si sa cantareasca bine acest gen de decizie inainte de a face pasul acesta!! (rade) Marturisesc ca nu mi-a fost usor, nu eram doar foarte tanara si lipsita de experienta, dar si foarte sensibila si fragila. Si tot ceea ce s-a intamplat si felul in care s-au intamplat anumite lucruri m-au facut sa sufar mult.

Insa orice rana se inchide si te descoperi dintr-o data mai puternic, mai echilibrat, mai constient si mai responsabil. Cu un bagaj numit experienta. Ceea ce m-a ajutat sa ies din acea suferinta, depresie a fost Mario, fiul meu. Dragostea pentru el m-a vindecat complet. Am fost constienta de faptul ca eu trebuie sa fiu puternica, capabila sa-i acord educatia de care are nevoie, si sa fiu un exemplu pentru el. Copiii devin ceea ce vad in jurul lor, ceea ce respira in familie. In plus, actoria a fost terapeutica in cazul meu, iti da posibilitatea de a evada din viata cotidiana, de a visa cu ochii deschisi.

 

 

 

Interviu de Luana Danet si Oana Popoiag

Foto: Roberto Rocchi

Machiaj Florentina Chiran

Vestimentatie: garderoba personala a vedetelor, Rhea Costa

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter