Irina Pacurariu - La business class sau la bagaje?

 Revista VIVA
.

Irina Pacurariu – La business class sau la bagaje?

Irina Pacurariu – La business class sau la bagaje?

Irina Pacurariu

Nu poti sa nu te intrebi cum reuseste sa-si tina familia unita aceasta femeie care sta mai mult la volan sau in avion decat la ea acasa. Deocamdata, modul ei de viata sunt calatoriile. Si chiar daca stie ca familia ei nu traieste dupa tiparul clasic, accepta, deocamdata, aceasta stare: „Sper sa reusim sa ne schimbam viata. Dar nu stiu daca o sa mergem la un terapeut pentru asta, sa ne dea alte solutii (rade). Dar, deocamdata, asa s-au asezat lucrurile pentru noi.

A fost plecata cu familia (sotul, alpinistul Ticu Lacatusu si fiica lor, Carina – 6 ani) in vacanta si timp de o luna nu a dormit mai mult de doua nopti in acelasi pat. Trei zile la Salzburg (dintre care a treia nu era programata, asa ca au schimbat hotelul), apoi la Munchen, apoi la schi, in Austria, in statiunea Neustift, pe Stubar Glacier. S-au simtit super bine, nu e o statiune la mare moda, dar nici nu se dau in vant dupa locurile in care duduie petrecerile noaptea sau unde trebuie sa iti schimbi costumul de schi de trei ori pe zi ca sa fii in ton cu moda. Efortul de pe partie le-a fost rasplatit cum se cuvine de restaurantul hotelului de patru stele unde stateau. Meniul pregatit de un francez a facut-o pe Irina sa abandoneze orice dieta. Carina a mers la o scoala de schi, ce-i drept, cam tarziu pentru un copil de alpinist, dar se descurca bine. Asta vara, au fost in Tenerife, dar nici acolo nu au stat linistiti, pe plaja. „Si in Tenerife, Ticu a urcat pe cel mai inalt varf al Spaniei, Teide. Vulcanul ala pentru el n-a fost o mare provocare, nu s-a dus chiar in papucii de plaja, dar nici mare echipament nu a carat dupa el, povesteste Irina. Cum familia Pacurariu-Lacatusu face calatorii cu profesionalism si simtul raspunderii, intrebarea este daca reusesc totusi sa se si relaxeze. „La schi, ne-am relaxat, dar Ticu avea laptopul cu el si se gandea sa faca regulamentul pentru o rezervatie naturala la care el e custode… inutil sa spun ca n-a deschis laptopul, dar avea un stres permanent… Iar in calatoriile mele profesionale nu ma relaxez, dar mai vad cate ceva si oricum, aflu mai mult despre oamenii de acolo decat as afla din toate excursiile: merg in casele lor, aflu despre viata lor, ii vad cum muncesc, ce spera, ce-i sperie.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton