Rosario a Bulgariei - Probleme in paradis

 Revista VIVA
.

In trecut a fost muza lui Valentino, acum e buna prietena cu Gwyneth Paltrow, iar in viitor ar putea deveni fosta sotie a printului Kyril al Bulgariei.

Rosario a Bulgariei„Eu, mama si surorile mele am iubit dintotdeauna hainele, declara la un moment dat printesa Rosario a Bulgariei, o frumusete de origine spaniola care l-a fascinat pana intr-atat pe Valentino, incat acesta a ales-o sa-i fie muza. Celebrul designer a remarcat-o in timpul unei vacante exotice in Mallorca, dar s-au imprietenit abia peste cativa ani, cand Rosario era deja casatorita cu printul Kyril al Bulgariei, cei doi devenind atat clientii marelui creator, cat si prezente obisnuite la cinele restranse pe care le organiza acesta.

Acum Rosario trece printr-o perioada destul de dificila, casnicia ei aflandu-se in impas. In octombrie 2009, tatal lui Kyril, Simeon al II-lea al Bulgariei, a confirmat oficial separarea dintre fiul sau si printesa Rosario, cu toate ca niciunul dintre ei nu a mentionat vreodata cuvantul „divort. „Locuiesc separat de ceva vreme, dar nu se gandesc inca la divort, a declarat Simeon al II-lea pentru agentia de presa spaniola EFE.

Printul Kyril si do±a Maria del Rosario Nadal y Fuster de Puigdorfila s-au casatorit pe 15 septembrie 1989 la Palma de Mallorca, au avut aproximativ 400 de invitati, mireasa a purtat o rochie semnata de Gustavo Puente si un voal lung de 3 metri, iar dupa nunta a devenit Alteta Sa Regala Rosario a Bulgariei, prin-tesa de Preslav.

Ceremonia religioasa a avut loc la palatul Almudaina in Capela de Santa Ana, tabloidele spaniole Hola! si Semana precizand ca aici au putut asista doar 125 de persoane, printre care regele Juan Carlos, regina Sofia, infanta Elena, infanta Cristina sau Felipe, Print de Asturia.
 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton