Stefana Samfira - Actrita de clasa

Publicat pe

Cu greu se poate stabili unde incep si unde se termina responsabilitatile Stefanei. Este actrita de teatru, de televiziune, asistent universitar la UNATC, fiica unui mare actor si profesor, Florin Zamfirescu, mama lui Sasa, sotia designerului Cristian Samfira. Si actrita care a filmat alaturi de Gheorghe Dinica ultimele scene ale acestuia.

Stefana SamfiraImaginile alaturate sunt incarcate de emotie. Emotia finalului de semestru pentru studentii la UNATC, anul 2, carora Stefana le verifica aptitudinile actoricesti. Examinarea a constat in Actul 2 din „Unchiul Vanea de Cehov, Actul 1 din „Vassa Jeleznova de Gorki si piesa „Cerere-n casatorie de Cehov. Ca sa razbune elevii, VIVA! a luat la intrebari profesorul. Speram ca toata lumea a trecut clasa.

De la scena la catedra

Cum ai descoperit ca poti sa si predai ceea ce faci pe scena?
Intamplator. Dupa facultate mi-am dorit sa fac un master. In 2001, cand am terminat, nu era nici obligatoriu, nici la moda. Singurul master din facultate era cel de Pedagogie Teatrala. Si asa m-am trezit, dupa un an, preparator la o clasa de actorie. Lucrurile au venit de la sine, pentru ca mi-a placut mult, iar in martie anul trecut am sustinut Teza de Doctorat in Estetica Teatrala.

Ce este mai dificil, sa te impui in fata publicului de la teatru sau in fata studentilor?
As tinde sa raspund ca in fata studentilor e oarecum mai dificil, esti tu insati, cu defecte si calitati, cu tot ce e imprevizibil. La teatru, actorul este protejat de rol. Dar e la fel de greu, poate mai greu decat la scoala, pentru ca nu e usor sa descoperi bataile inimii personajului, sa strabati acest drum dificil, cand nu ai niciodata certitudinea ca ai reusit.

Nu doar ca ai ales meseria pe care tatal tau nu ar fi vrut sa o faci, dar o mai si predai acum. Ce spune profesorul Florin Zamfirescu despre asta?
Tata e mandru, cel putin asa zice. Isi doreste sa lucram la aceeasi grupa, ca sa-mi lase „mostenire descoperirile facute de-a lungul vietii de pedagog. Ar fi ciudat. Acum el este coordonator la acelasi an la care eu sunt asistent universitar, dar suntem totusi la grupe diferite. Ne intersectam la vizionari si examene.

 

Stefana Samfira

 

Stefana SamfiraUltimele secvente cu Gheorghe Dinica

Ai aparut alaturi de maestrul Gheorghe Dinica in ultimele sale secvente din „Aniela (Acasa TV). Ce semnificatie au capatat pentru tine acele secvente dupa ce ai aflat ca actorul nu mai este?
Intalnirea a insemnat mult, am avut emotii in zilele in care am filmat alaturi de dansul. A fost o mare personalitate si un mare actor. Sunt rare intalnirile cu astfel de oameni si nu au cum sa nu te marcheze. Domnul Dinica privea intr-un anume fel viata, scena, actorii, oamenii. Cu ochi scanteietori.

Ti-a ramas in minte un cuvant anume, un sfat pe care ti l-a dat Gheorghe Dinica pe platourile de filmare?
Un sfat anume nu mi-a dat. Mi-a ramas intiparita atmosfera in care am filmat. Extrem de amabil, nu m-a lasat sa stau in picioare, mi-a oferit locul sau. Facea tot timpul glume, canta extraordinar de frumos „Imnul regal. M-a intrebat cati ani am si cand i-am raspuns ca 31, s-a uitat lung la mine, mi-a spus foarte serios ca nu ma crede si m-a intrebat cu ce ma dau pe fata… Avea emotii tot timpul inainte sa se spuna „actiune, era incordat, dar dupa „motor, merge camera devenea relaxat si cel mai stapan pe situatie.

Vreme de iubit

Stefana SamfiraIn urma cu ceva vreme povesteai ca proiectele in televiziune si toate celelalte iti ocupa atata timp incat vremea petrecuta cu sotul tau e foarte limitata. Cum stau lucrurile acum?
La fel. Ne vedem foarte putin dimineata si seara. Noroc cu telefonul mobil.

Obisnuiesti sa repeti in fata lui Cristian rolurile pentru a afla parerea lui?
Nu inainte ca el sa vada spectacolul, pentru ca vreau sa-i las surpriza de a vedea ceva nou si, in acelasi timp, ma intereseaza parerea lui nepartinitoare. Cand reiau un spectacol nejucat de ceva timp si-mi repet textul acasa, atunci da, il rog sa-mi dea replica. Are talent.

Sasa are aproape doi ani, varsta la care probabil poti ghici, macar in joaca, ce talente are. Ce ai descoperit pana acum la el?
Ii place enorm sa alerge, sa sara, sa „citeasca, sa deseneze, sa se uite pe display-ul camerei in timp ce-l filmam… nu stiu ce va fi… sanatos sa fie, ca in rest ne descurcam noi.

 

 

 

 

 

Stefana Samfira

Oana Popoiag, Fotograf Cornel Lazia, Machiaj Andra Manea
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter