Au apărut rezultatele! Fiul lui Kamara a reușit să se ridice singur după intervențiile din Turcia! Primele imagini

Publicat pe

Fiul lui Kamara a suferit în Turcia 3 intervenții! Micuțul a fost supus unor proceduri speciale deoarece nu putea să se miște singur, avea nevoie întotdeauna de ajutor. Iată că acum au apărut primele rezultate!

Vești foarte bune despre Leon, băiețelul lui Kamara. În urmă cu mai multe săptămâni, acesta a început tratamentul în Turcia. Micuțul fusese diagnosticat cu tripareză spastică și soluția era tratamentul cu celule stem. Părinții alături de apropiați au strâns banii necesari și au plecat în Turcia.

Leon a împlinit 5 ani, însă, până acum, în loc să se joace și să alerge fericit ca orice copil de vârsta sa, Leon mișca și folosea doar un braț, poartă încă pampers, cântărește 10 kilograme și are nevoie de supraveghere permanentă. Din cauza afecțiunii sale și a faptului că mușchii săi sunt scurți și genunchii încovoiați, Leon nu merge nici măcar de-a bușilea.

Iată că acum, Kamara a venit cu veștile bune. Leon a reușit să se ridice din pat, să își miște corpul, lucru care nu se întâmpla până acum. A publicat și un video cu băiețelul care a făcut mari progrese.

Brigitte Pastramă a reacționat când a văzut imaginile: „Bravo, Leon! Kamara, ești pentru mine un exemplu de viață, un părinte unic, un luptător! De asemenea, Enzar Duman, tot respectul🙏🏻”

Kamara are o fiică secretă: e super sexy, blondă, cu ochi albaştri: „Când ies cu ea în oraş crede lumea că este iubita mea!'

Stephanie Sara este o blondă sexy, de 20 ani, despre care puţini ar putea crede că este fiica lui Kamara pentru că nu seamănă deloc cu el. De altfel, artistul a şi glumit pe această temă şi a spus că atunci când iese în oraş cu fiica lui, lumea crede că este, de fapt, iubita lui.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter