Boala de care Amanda Seyfried nu va scăpa niciodată cu adevărat

Publicat pe

Într-una din rarele confesiuni extrem de personale, Amanda Seyfried a vorbit deschis despre dușmanul nevăzut cu care se luptă de mai bine de zece ani, tulburarea obsesiv-compulsivă, pentru care ia medicație încă de la 19 ani.

 

Un interviu pentru Allure al actriței Amanda Seyfried s-a transformat într-o confesiune despre tulburarea obsesiv-compulsivă de care aceasta suferă de aproape 11 ani.

 

Subiectul a fost atins pe nesimțite în cadrul unei conversații candide despre casa pe care actrița a cumpărat-o în 2013 și la care a renovat anexa pentru oaspeți, eliminând însă intenționat de la utilități cuptorul. 'Am făcut baie și o mica bucătărie, dar fără cuptor. E mai bine ca oaspeții să își ia mesele în casa mare decât să îmi fac eu permanent griji de cum folosesc ei cuptorul.(…) E vorba de gaz, dacă lași cuptorul aprins poți foarte ușor să dai foc la tot.'

 

Amanda a mărturisit că deși forța simptomelor a scăzut cu timpul, urmează încă medicație, chiar dacă cea mai mica doză.

 

Starul din 'Mamma Mia' a aflat că suferă de tulburare obsesiv-complusivă acum 11 ani, când în culmea unui episod de anxietate era convinsă că are o tumoră pe creier. După ce i-a făcut RMN, neurologul a trimis-o direct la psihiatru.

 

Seyfried are toate motivele să ducă o viață armonioasă, lipsită de griji și anxietăți, mai ales că luna trecută s-a logodit cu actorul Thomas Sandoski (40). Un efect terapeutic îl are asupra actriței și prietenul ei patruped de care e nedespărțită, ciobănescul australian Finn.

 

Oana Popoiag, Foto: Hepta

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter