Cât de mult se implică soțul Marei Bănică în creșterea fiicei lor. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Mara Bănică a devenit mamă pentru a doua oară în urmă în anul 2022. De atunci, apare tot mai rar pe micile ecrane, asta fiindcă se ocupă de fiica ei Donca și fiul ei. Totuși, atunci când își face simțit prezența nu ezită să povestească ce se petrece în viața ei personală. Iată ce detalii din intimitate a oferit recent!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mara Bănică nu are nevoie de prea multe descrieri, fiind cunoscută drept una dintre cele mai apreciate jurnaliste de monden. Ea a participat la mai multe emisiuni cum ar fi show-urile lui Dan Capatos, dar și competiția de aventură „Sunt celebru, scoate-mă de aici'. Ei bine însă, de ceva timp se concentrează mai mult pe viața de mămica, având un băiețel pe nume Dima, dintr-o relație anterioare, dar și o fiică cu actualul soț.
Citește și: Cine este Jador de la Survivor All Stars. Care este numele său real
Cât de mult se implică soțul Marei Bănică în creșterea fiicei lor
De când a devenit mamă pentru a doua oară la vârsta de 46 de ani, Mara Bănică și-a pus cariera pe locul doi și s-a axat pe creșterea copiilor, mai ales că fiica sa are nevoie de toată atenția ei. Jurnalista a adus pe lume o fetiță minunată, Donca, și mai are un fiu, în vârstă de 13 ani. În ultima perioadă, Mara Bănică s-a retras de pe micile ecrane și se ocupă de creșterea fiicei sale, care-i ocupă destul de mult timp, mai ales că soțul ei nu este atât de implicat din declarațiile ei.
„Aș vrea să cred că da, am bază în partenerul de viață. Nu vreau să intru în detalii din acestea, dar eu duc greul. El e plecat toată ziua și atunci evident că eu stau cu copiii, eu fac lecții cu cel mare. În schimb, când e acasă, fetița noastră vrea numai cu el, deci eu sunt bine, sunt doar mobilă.', a spus Mara Bănică pentru Wowbiz.
Ce spune Mara Bănică despre cel de-al treilea copil
Mara Bănică este foarte fericită după ce a devenit mamă pentru a doua oară. Viața jurnalistei s-a schimbat radical după ce a adus-o pe lume pe Donca, însă referitor la venirea pe lume celui de-al treilea copil, Mara Bănică a spus că trebuie să se gândească foarte bine la acest lucru.
„E o discuție, să știi că ne-am pus problema asta. Mai am niște ovule congelate și le vom ține 5 ani, așa e procedura și pe măsură ce trece fiecare an, eu deja am intrat în al doilea, mă gândesc că până la urmă tot o crimă e. Pe de altă parte, mă gândesc nu la faptul că mi-e mie greu sau că nu mă duce organismul, ci la faptul că fac 50 de ani și am doi copii și aș vrea să îi aduc cât mai târziu în momentul în care eu nu o să mai fiu.E singurul motiv pentru care pun întrebări așa.', a spus Mara Bănică.
Mara Bănică are o relație frumoasă cu soțul ei, chiar dacă în mare parte a timpului acesta lipsește de acasă. Partenerul jurnalistei conduce o multinațională în Germania, iar cei doi se vâd destul de rar.
„Soțul meu conduce o multinațională în Germania și, din păcate, ne vedem la două-trei săptămâni când vine acasă, trei-patru zile, să stea cu noi, dar relația asta este foarte asumată și așa a fost de la început, pentru că noi suntem oameni maturi. Nu știu cât o să o mai ținem așa, dar momentan asta e situația. E un tip foarte serios, conduce o firmă cu 800 de oameni, e extraordinar de deștept’, a mărturisit Mara
Mara Bănică: 'Am momente în care mă simt orfană'
Printre declarațiile despre viața ei privată și de familie, Mara Bănică nu a putut să nu-l aducă în discuție și pe regretatul ei tată, explicând că de fiecare dată când vine ziua ei își aduce aminte de momentul dureros în care acesta a murit. Ba mai mult, pierderea lui i-a provocat o mare durere, astfel că nu ezită să vorbească deschis despre acest subiect sensibil pentru ea.
„Tatăl meu a murit cu patru zile înainte de ziua mea și fără să vreau mă gândesc la fiecare aniversare, îmi apar amintiri pe Facebook. Am momente în care mă simt orfană, nu mai am tată. Eu mi-am adorat tatăl, îl ador. Nu vă imaginați că am o depresie, nu vă imaginați nimic rău. Este dureros când îți pierzi un părinte. Părinții mei nu au avut frați, eu nu am frați, am fost foarte uniți.', a precizat Mara Bănică, pentru sursa menționată mai sus.
Sursa foto: Facebook