Ce mesaj a primit Eugen Cristea în vis de la regretata sa soție, Cristina Deleanu: "Eu cred cu tărie în aceste lucruri!"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eugen Cristea a păstrat o legătură, dincolo de moarte, cu regretata sa soție, Cristina Deleanu, care s-a stins în mai 2025. Actorul dezvăluie cu emoție că femeia pe care a iubit-o întreaga viață îi apare deseori în vis, iar aceste revederi reușesc să-i mai aline dorul de ea.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Cristina Deleanu s-a stins din viață pe 15 mai 2025, la vârsta de 84 de ani, din cauza unei crize medicale severe. A lăsat o amprentă de neșters asupra teatrului românesc, iar pierderea sa este resimțită profund de cei care au aplaudat-o și de soțul ei, Eugen Cristea, care i-a fost alături până în ultima clipă.

44

Cum a visat-o Eugen Cristea pe regretata lui soție

La mai bine de două luni de la moartea soției sale, Eugen Cristea povestește cu emoție că îi simte prezența soției sale în casă, iar Cristina Deleanu are grijă să-l viziteze în vise și să-i transmită că este bine. Actorul crede că, astfel, femeia pe care a iubit-o o viață întreagă vrea să-l ușureze de povara dorului.

„Am visat-o încă din prima seară. Și de atunci se întâmplă destul de des, dar interesant este că mi s-a adresat în vis și a spus: E foarte bine!'. Sigur că da, (nr. s-a liniștit) eu cred cu tărie în aceste lucruri”, a declarat Eugen Cristea pentru Click!

Actorul nu a rămas complet singur după moartea soției sale și se bucură că prietenii nu l-au uitat, iar acum îl ajută să treacă peste perioada de doliu.

„Am mai multe prietene, este şi o vecină de bloc. Am mai povestit, are trei copii, sunt meditați de mine și a trebuit să preiau doi dintre ei. Eu aveam numai unul pentru limba franceză, dar acum e și fetița pentru română, matematică și cel mic pentru franceză. Firește pro bono, fără nicio pretenție.

Pe urmă este fina mea de cununie, pe care noi am cununat-o, care e de asemenea un om foarte drăguț. A fost eleva a doamnei, cea mai bună elevă a sa la actorie, care actualmente conduce Teatru Ion Creangă, mai merg pe la spectacole. Mai am o prietenă foarte bună la Târgoviște, un om cu totul deosebit, care tot așa îmi este alături. Și aș specifica, nu în ultimul rând, vechea și constanta mea prietenă de peste 30 de ani, celebra Marina Almășan, care îmi este alături și care de asemenea m-a ajutat foarte mult, dându-mi foarte mult de muncă”, a mai declarat Eugen Cristea.

Citește și: Nicu Alifantis a fugit din armată pentru a cânta la Cenaclul Flacăra și a avut un debut greu în muzică: „A locuit la început într-o cămăruță de la Teatrul Mic din Capitală'. Regele folkului a împlinit 71 de ani

Eugen Cristea s-a afundat în muncă după moartea soției

Munca la teatru este, de asemenea, de foarte mare ajutor pentru Eugen Cristea. „Încep să mă obișnuiesc cu gândul. Sigur că pare absolut ciudat, cel puțin pentru cei din jur că au trecut deja 40 de zile. Am foarte multe lucruri de făcut.

Am mai fost în câteva deplasări, în câteva călătorii și probabil voi mai ieși pe parcursul acestor luni de vacanță. Încep deja să mă pregătesc pentru stagiunea din toamnă, pe care culmea o deschid chiar la Teatrul Național pe data de 15 septembrie. Să vedem ce se mai programează, mai am câteva deplasări şi cu micuța noastră trupă particulară Perform Art. Este de muncă„, completează actorul.

Actorul le este recunoscător tuturor apropiaților și colegilor de scenă, care sunt alături de el, și îl ajută să depășească perioada grea și să învingă singurătatea.

Să mă țină ocupat, m-a stârnit să mă reapuc de cântat, de compoziții, ceea ce e foarte bine. Eu, fiind şi Berbec, îmi trebuie un foarte mic impuls. Sunt recunoscător tuturor și, în special, Marinei, pe care o simt cu adevărat aproape, ca un om devotat, așa cum și eu îi sunt un om devotat de atâția și atâția ani. O prietenie foarte frumoasă de care sunt mândru„, spune Eugen Cristea.

Citește și: Cum se înțelege Paula Herlo cu soțul ei, după 20 de ani de relație, și cu ce se ocupă copiii lor: ‘E foarte greu pentru cineva din afara presei să înțeleagă nivelul de consum și de stres, dar și faptul că lipsești de acasă’ / EXCLUSIV

Ultima discuție a lui Eugen Cristea cu soția sa, Cristina Deleanu

Eugen Cristea a făcut recent declarații emoționante despre ultimele momente petrecute alături de soția lui, actrița Cristina Deleanu, care s-a stins din viață pe data de 15 mai 2025. Cu vocea tremurândă, actorul a povestit care au fost ultimele cuvinte rostite de femeia alături de care a trăit o viață întreagă.

„Ea gătea foarte bine, deci… ca să intru așa în amănunte, mai mult sau mai puțin gastronomice, era specialistă într-o ciorbă de linte care era preferata mea și în musaca, făcea o musaca pentru care sunt convins că orice turc ar fi invidiat-o. Am tot rugat-o în ultimele 2 luni, zic: „Când faci și tu o musaca?’, n-a apucat s-o mai facă și mai mult decât atât, probabil presimțind ceva rău, n-a mai vrut să meargă.

Noi eram, cum îmi place mie să repet denumirea, noi eram doi molari, adică amatori de vizite dese la mall. N-a existat în ultimul an, zic: „Uite, haina asta…’, „Nu, nu mai cumpăra că n-o să mai am vremea s-o port; „Uite, au apărut cărțile astea.’, „Nu mai cumpăra că nu mai am timp să le citesc’. Deci, vă dați seama ce stomac a trebuit să am că să…

Iar ultimele cuvinte au fost tragice pentru mine. S-a ridicat din pat și mi-a spus: „Iartă-mă!’, zic: „De ce?’, „Nu, nu, nu. Te rog să mă ierți pentru toate necazurile’, „Stai liniștita….’, pentru că am stat tot timpul, ce să mai… e foarte greu și nu doresc nimănui să treacă prin asta, dacă s-ar putea niciodată, dar se pare că nu…’, a povestit actorul în emisiunea „Online Story by Camelia Ionescu’.

Citește și: Eugen Cristea, după ce a incinerat-o pe soția lui, regretata Cristina Deleanu: „Am un mare gol în suflet. Norocul meu este că am rămas alături de cățelușă, pe care o iubea enorm'

Eugen Cristea susține că soția lui și-a presimțit moartea

În urmă cu doar câteva săptămâni, Eugen Ionescu a spus că regretata Cristina Deleanu, soția lui, și-a presimțit moartea. Actorul a vorbit deschis despre un vis tulburător pe care l-a avut înainte ca partenera lui să se stingă din viață.

„Am visat-o alături de un foarte bun prieten de-al meu, din liceu, și el dispărut. Din păcate, era într-o rochie albă. Și de atunci am știut că se va întâmpla. Și ea a simțit sau bănuia. Mergeam săptămânal prin mall-uri, iar în ultima perioadă nu mai voia să-i iau nimic. Îmi zicea, nu, că nu va mai avea timp să le poarte. Lucrurile astea se presimt, plutesc prin aer’, a spus atunci Egen Cristea.

Actorul o visează în fiecare noapte pe regretata lui parteneră

Mai mult decât atât, Eugen Ionescu a mărturisit că o visează în fiecare noapte pe regretata Cristina Deleanu. Actorul consideră că regretata lui soție îi transmite mesaje prin aceste vise.

„Da, în fiecare seară (n.r.: o visează în fiecare seară pe Cristina Deleanu). În prima seară am visat-o că eram la Istanbul, unde i-a plăcut foarte mult și unde am fost de patru ori. Ieșeam împreună din celebrul bazar și stăteam la o micuță coadă la covrigi. Astă noapte am avut un vis puțin mai ciudat, că eram la o consfătuire a oamenilor de artă, într-o sală foarte drăguță din Timișoara, unde eu am fost angajat, la Teatrul Național de acolo, vreme de cinci ani. În jurul nostru erau următorii: Dem Rădulescu, Ilinca, alături de soțul ei, Traian Stănescu, de asemenea dispărut din lumea aceasta materială și mulți, mulți alți colegi. Probabil că deja s-au întâlnit. Iar părerea mea e  că bunul Dumnezeu începe deja să repete niște piese de teatru.

Citește și: Eugen Cristea, după ce a incinerat-o pe soția lui, regretata Cristina Deleanu: „Am un mare gol în suflet. Norocul meu este că am rămas alături de cățelușă, pe care o iubea enorm'

Da, faptul că mi-e alături (n.r.: consideră că soția lui îi transmite ceva prin aceste vise). Intrați pe un teren minat. Eu mă pricep foarte mult la vise, am nenumărate cărți, în toate limbile și știu să le interpretez. Ca un lucru tragic, am știut cu două săptămâni înainte că se va prăpădi.

Așa am presimțit și cu tatăl meu, cu mama mea, la fel și cu cele două surori ale mamei dispărute în urmă cu mulți ani. Uneia dintre ele i-am ghicit în cafea și i-am spus că în maximum o săptămână va muri. Se întâmpla într-o zi de duminică, iar sâmbăta următoare a decedat. De aceea, uneori îmi e teamă să mai interpretez cafeaua și visele’, a mai adăugat Eugen Cristea.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton