Ce pensie are Silviu Prigoană, la doar 56 de ani. Suma este mai mare decât salariul președintelui Iohannis

Publicat pe

E greu de închipuit ce pensie are Silviu Prigoană la doar 56 de ani. Omul de afaceri se poate declara fericit, fiindcă încasează lunar de la stat o sumă fabuloasă. Iată ce pensie are Silviu Prigoană!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

E greu de imaginat ce pensie are Silviu Prigoană la doar 56 de ani, cu atât mai mult cu cât omul de afaceri s-a pensionat deja de anul trecut! Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D, fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a vorbit cu onestitate atât despre relația lui furtunoasă cu fosta soție, cât și despre veniturile pe care le încasează lunar ca pensionar.

„Am avut niște contribuții uriașe la pensii”

Omul de afaceri a declarat, încă de anul trecut, că a ieșit la pensie, însă banii pe care încasează se datorează, de altfel, cuantumului de cotizare la sistemul de pensii, unde a decis să contribuie cu sume importante.

'Sunt pensionar din octombrie 2019. Am avut niște contribuții uriașe la pensii, că eu am contribuit voluntar. Am avut dreptul să mă pensionez cu 10 ani mai devreme. Și era păcat să nu ies la pensie și să nu beneficiez de acea contribuție a mea', declara atunci Silviu Prigoană.

Ce pensie are Silviu Prigoană acum

Întrebat de Denise Rifai în emisiune ce pensie încasează lunar, Silviu Prigoană a răspuns fără ezitare, dezvăluind suma incredibilă pe care o câștigă lunar, dar și cât primește de la Camera Deputaților. De altfel, omul de afaceri a mărturisit că așteaptă și mărirea promisă de guvernanți.

'32.000 de lei net, plus 5.000 de lei de la Camera Deputaților. Adică am 37.000 de lei, aștept mărirea de 40% așa cum s-au lăudat guvernanții ca să ajung la 47 – 48.000 de lei, cât e cursul (n.red euro). Să am 10.000 de euro pe lună ca să dau și eu anunț la matrimoniale 'Tânăr pensionar, cu pensie atractivă, aștept ofertele', i-a mărturisit, cu umorul caracteristic, Silviu Prigoană lui Denise Rifai, în emisiunea acesteia de la Kanal D. 

Ce pensie are Silviu Prigoană, la doar 56 de ani. Suma este mai mare decât salariul președintelui IohannisCe pensie are Silviu Prigoană, la doar 56 de ani. Suma este mai mare decât salariul președintelui Iohannis

Cât câștigă Adriana Bahmuțeanu

În timp ce Silviu Prigoană are o pensie comparabilă cu salariul un CEO dintr-o corporație, Adriana Bahmuțeanu are, după divorțul de soțul ei, o situație materială mult mai modestă…

Dat fiind că, anul acesta, Adriana Bahmuțeanu și-a anunțat candidatura la postul de primar al sectorului 1, așadar, conform legii, a fost obligată să-și publice declarația de avere, care s-a dovedit a fi… una cel puțin surprinzătoare.

Citește și: Raluca Pastramă și-a retras plângerea împotriva lui Pepe! Artistul și-a dovedit nevinovăția: „Eu de asta am tăcut!”

Citește și: Cum se menține Simona Gherghe în formă, la 43 de ani, și ce spune despre operațiile estetice: „M-am gândit…”/ EXCLUSIV

Citește și: Cum arată fiica lui Mugur Mihăescu, la 21 de ani. Garcea este un tată protector: „Va fi greu să mă păcălească viitorul ginere!”

Citește și: Detalii neștiute din viața lui Nicolae Ceaușescu. Nu avea niciodată bani la el, dar ținea mereu în buzunar un anumit obiect

Conform propriei declarații, Adriana Bahmuțeanu a avut, anul trecut, o singură sursă de venit, de la televiziunea cu care a colaborat și de unde a primit banii pe firmă, în calitate de PFA (persoană fizică autorizată). Suma câștigată de vedetă în 2019 a fost de 68.000 de lei, respectiv 5.600 de lei pe lună, încasați pentru „servicii' artistice. De asemenea, vedeta mai este asociată, cu 50%, la o societate ce deține un coafor în București.

Paradoxal, în ciuda faptului că a fost căsătorită cu unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri și a muncit o viață ca jurnalist, Adriana Bahmuțeanu nu deține nici case, nici mașini, nici terenuri și nici bijuterii, dar, pe de altă parte, nu are nici datorii.

FotoȘ Facebook, Instagram, captură TV

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter