Cine este Adda de la Asia Express sezonul 3? E căsătorită cu managerul ei și au împreună o afacere

Publicat pe

Adda a plecat la Asia Express alături de soțul ei. Cine este Adda de la Asia Express? Cântăreața are o poveste interesantă de viață, a descoperit muzica de mic copil, alături de părinții ei artiști, apoi și-a cunoscut soțul care îi este acum și partener de afaceri. Au împreună un băiețel frumos și își doresc o familie cât mai mare.

Anul 2014 a fost anul în care Adda a cunoscut succesul. Ani la rând a compus muzică, a fost influențată de părinții săi artiști, apoi, când a văzut ce furori a făcut piesa sa „Îți arăt că pot”, cântăreața a fost uimită: „După două zile de la lansarea „Îţi arăt că pot, am auzit-o la radio şi apoi când am văzut ce se întâmplă pe internet, nu-mi venea să cred. Când am început să fiu invitată pe la diferite emisiuni, la TV şi radio, m-am întrebat: „Doamne, ce mă fac?

Citește și: Cine este Cătălin Rizea, soțul cântăreței Adda de la Asia Express

Eu mi-am dorit toată viaţa să am succes şi în momentul în care am început să am succes, m-am speriat pentru că nu credeam că o să pot face faţă. Am şi gafat, am avut emoţii. La prima emisiune la care am fost, am răspund doar cu „Da şi „Nu, pentru că nu ştiam ce să spun, eram foarte emoţionată.”, a spus Adda de la Asia Express pentru Adevărul.

Cântăreața, după cum a și declarat, s-a familiarizat cu camerele de filmat, cu aparițiile la emisiunile televizate. Ulterior, a scos piesă după piesă și a cucerit publicul. Nu îi plăcea să compună piese de sezon, ci piese scrise din suflet.

În tot acest timp, ea l-a cunoscut pe Cătălin Rizea. Dintr-o colaborare profesională, totul s-a transformat într-o poveste de iubire. Cei doi dețin un studio de înregistrări, intitulat Baladda Records, exact asemenea pseudonimului folosit de artistă, ADDA BALADDA.

Cătălin Ionuț Rizea a devenit treptat managerul și impresarul Addei, iar colaborarea lor profesională îi face să petreacă foarte mult timp împreună. În urmă cu trei ani, cei doi au devenit și părinții unui băiețel frumos.

Cine este Adda de la Asia Express sezonul 3? E căsătorită cu managerul ei și au împreună o afacereCine este Adda de la Asia Express sezonul 3? E căsătorită cu managerul ei și au împreună o afacere

Adda, primele declaraţii despre participarea la Asia Express. Cântăreaţa merge pe Drumul Comorilor cu soţul ei!

Adda şi soţul ei, Cătălin Rizea au acceptat provocarea Asia Express şi vor pleca în curând pe Drumul Comorilor, în Taiwan şi Filipine. Cântăreaţa nu se teme de provocările pe care le vor întâlni pe parcursul competiţiei şi şi-a propus, împreună cu soţul ei, să se bucure de drumul pe care îl vor parcurge împreună şi să se concentreze mai puţin pe câştigarea marelui premiu.

„Pentru noi Asia Express e una din cele mai mari provocări pe care le vom trăi în cuplu. O să ne arate care sunt limitele noastre și cât de puternici suntem. Ne bucurăm mult că mergem împreună. Noi nu ne putem dezlipi unul de celălalt nicio secundă, pentru că ne iubim foarte mult și simțim că suntem suflete-pereche.”

Sezonul 3 al show-ului ‘Asia Express’ de la Antena 1 va ajunge pe sticlă în primăvara anului viitor. Cu toate acestea, fanii vor putea vedea fragmente din ‘Drumul Comorilor’ pe TV și online, în ‘Jurnal de Asia’. În acest an, aventura se desfășoară în Filipine și Taiwan, iar România este prima țară care va porni pe această rută.

Citește și: Adda și Cătălin Rizea, cuplul controversat de la Asia Express.Cum se înțeleg, de fapt, cei doi soți. Mesajul soțului artistei: „Să rămâi mereu…”

Foto: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter