Cine este Dana Dembinski, actrița din serialul "Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN". A renunțat la balet pentru actorie și este căsătorită cu fostul soț al Andei Călugăreanu

.

Cine este Dana Dembinski. Actrița Dana Dembinski, în vârstă de 65 de ani, s-a alăturat distribuției serialului "Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN", semnat de Ruxandra Ion, într-un rol negativ pe care îl privește ca pe o provocare. Dana Dembinski a iubit dintotdeauna actoria, însă abia la 27 de ani a avut curajul să renunțe la balet pentru a se dedica scenei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

Dana Dembinski s-a alăturat în sezonul 3 distribuției serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Aceasta interpretează rolul mamei Sandrei Istrate. Venirea ei tulbură și face loc unor noi începuturi în poveștile din serial.

0–0–

Dana Dembinski a renunțat la balet pentru actorie

Actrița Dana Dembinski Medeleanu s-a născut pe 25 septembrie 1960, în Tulgheș (Harghita). A absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia din Cluj, iar cariera și-a început-o ca fiind balerină la Opera Națională Română din Cluj-Napoca pentru un an.

Ulterior, ea activat și la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski, din Constanța, timp de 7 ani, până în 1987.

Dana Dembinski a absolvit și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde l-a avut profesor pe Mircea Albulescu. Din 1992, actrița joacă la Teatrul Mic din Capitală.

Actrița a mărturisit, pentru a1.ro, are a fost motivul pentru care a renunțat la balet după opt ani.

'Ca să vă răspund cu o glumă, am vrut să am vorbe! Am vrut să și vorbesc, lucru care acum mă încurcă cel mai tare. Adică, dacă s-ar putea să am roluri în care să nu vorbesc și să nu trebuiască să învăț text, ar fi minunat. (…) Glumesc. Nu. Baletul clasic mi se părea atunci că mă limita la anumite spectacole și vedeam actori mulți în jurul meu și mi s-a părut atunci că pot să fac și eu profesia asta și asta m-a făcut să aleg să merg mai departe cu actoria', a explicat Dana Dembinski.

Citește și: Imagini fabuloase de la nunta lui Radu Drăgușin! Cât a costat rochia de mireasă purtată de Ioana Stan la petrecere, ce ținute au avut mamele mirilor și cum a arătat tortul bizar care a uimit invitații

În ce piese de teatru și filme a jucat Dana Dembinski

Printre piesele de teatru în care a jucat se numără „Fazanul”, „Domnișoara Iulia”, „Popcorn”, „Lolita”, „Jacques sau supunerea” de Eugene Ionesco, „Noapte bună, mamă!”, „Alex și Morris” , „Valsul câinilor”, „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, în regia lui Vlad Massaci.

De asemenea, Dana Dembinski a mai jucat în „Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith, „Bigamul” de Ray Connely, „Primăvara doamnei Stone la Roma” de Martin Sherman.

În prezent, ea poate fi văzută în piese precum „Ultimul bărbat de pe Pământ” și „Ce-și doresc femeile?”, ambele în regia lui Octavian Strunilă.

Când vine vorba despre filme, aceasta a avut roluri în producții precum Șobolanii roșii, Dragoste și Apă caldă, Îngerașii, Iubire și Onoare și Aniversarea, Marți, după Crăciun, Polul Sud, Hotel de lux, Pariu cu viața, Iubire și onoare, Tanti Florica și Fetele lu’ dom’ Profesor.

Citește și: Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan. Primele imagini de la cununia civilă / De ce au lipsit de la eveniment colegii lui de la Tottenham

Întrebată în care dintre rolurile interpretate de-a lungul carierei s-a regăsit cel mai mult, actrița a răspuns:

'Asta este o întrebare dificilă pentru mine pentru simplul fapt că am o vârstă și am făcut foarte multe roluri. Așa că sunt mai multe. Pot să vorbesc de „Lolita”, pot să vorbesc de „Alex și Morris”, pot să vorbesc de „Deținutul din miezul verii”, de „Noapte bună, mamă”… cam în toate m-am regăsit dacă… în toate încerc să mă regăsesc.

Dar sigur că sunt unele roluri care mi-au reușit mai bine și altele care poate nu mi-au reușit la fel de bine. Vorbind despre seriale TV, am iubit mult rolul din „Îngerașii” și din „Aniela”. De fapt, uite, că și acolo le-am iubit pe toate. Și mă regăsesc în toate, pentru că e o parte din mine acolo. Deci n-am cum să nu mă regăsesc în toate, cât de puțin'.

Ce spune Dana Dembinski despre rolul său din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”

După un final emoționant de sezon, difuzat chiar în seara de Crăciun, povestea serialului original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, continuă în acest an la Antena 1.

Cea mai nouă difuzare a celui de-al treilea sezon al proiectului a adus o nouă surpriză pentru telespectori: Dana Dembinski s-a alăturat distribuției, intrând în rolul mamei Sandrei Istrate (Ada Condeescu), un personaj care promite noi începuturi, emoții profunde și dezvăluiri amețitoare.

Am primit cu bucurie propunerea de a face parte din distribuția serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN din mai multe motive. Sigur, poate cel mai important este că îmi era tare dor să filmez într-un serial. Ca orice actor, iubesc să fac asta.

De asemenea, mă bucur și de reîntâlnirea cu oamenii din echipă, sunt colegi vechi, alături de care am lucrat multă vreme la proiecte minunate, proiecte îndrăgite și îndelung vizionate, sub îndrumarea Ruxandrei Ion. Și, nu în ultimul rând, putem vorbi de rol, care mi-a plăcut din prima, chiar dacă este, după cum se pare, un rol negativ.

Pariul este mult mai mare atunci când reușești să faci cu ajutorul unui rol negativ, un personaj viabil, un personaj pe care vrei să-l cunoști, să-l înțelegi cu toate problemele lui și pe care ajungi să-l îndrăgești, în pofida defectelor lui omenești, până la urmă', declară Dana Dembinski.

Dana Dembinski are doi băieți și un nepoțel

Dana Dembinski este căsătorită cu Alex Medeleanu, fostul soț al Andei Călugăreanu, și este mama a doi băieți, Vladimir și Matei. În prezent, actrița este și bunică și, întrebată dacă ar fi putut gestiona diferit lucrurile cu cei doi băieți când erau mici, a răspuns:

„Nu, cred că nu numai eu le gestionez. E o legătură: copiii sunt așa, tu ca mamă ești așa. N-ai cum să-i faci altfel decât sunt. Nu puteam să-i iubesc mai mult. Ăsta-i singurul lucru pe care poți să-l faci cu un copil.Vorbesc mult de iubire, poate că e prea mult, dar, de fapt, asta e', precizează actrița.

De asemenea, întrebată în interviul pentru a1.ro, dacă s-a gândit să procedeze diferit, atunci când a venit pe lume nepoțelul său, față de cum ați făcut-o cu băieții ei, Dana Dembinski a răspuns:

„Nu m-am gândit să procedez diferit, dar, pentru că tu ca bunic nu ai chiar toată responsabilitatea, poate ești puțin mai relaxat, ai mai multă răbdare, când îi vezi pe nepoți, îi vezi pe copiii tăi din nou mici. E un sentiment extraordinar”.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton