Cine este Deliric, noul iubit al INNEI. Are propria afacere și a făcut deja primul milion de euro

Publicat pe

Deliric este un cunoscut rapper român, pe numele său real Răzvan Eremia. Alături de Vlad Dobrescu și Doc, el face parte din trupa C.T.C,. una dintre cele mai cunoscute trupe de hip hop din țară. La începutul anilor 90, rapperul a pus bazele primei case de discuri independente de hip-hop din România, Facem Records'.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

În anul 2011 s-a bucurat de un real success pe plan solo, albumul său ITP(Inspecţia Tehnică Periodică) devenind unul dintre cele mai bine materiale vândute în mediul online.

Deliric se descrie ca un om familist şi care ţine la relaţiile sale

„Preţuiesc familia, sunt un tip care alege să petreacă cât mai mult timp cu familia. Am un cerc de prieteni restrâns, deşi cunosc foarte multă lume. Sunt un om deschis, comunic cu lumea, mă simt bine, dar am încercat să menţin nişte relaţii strânse cu oameni pe care îi cunosc demult şi să construim peste chestia asta. Nu sunt genul care işi schimbă de la an la an prietenii şi cercul de oameni cu care face treaba'

Printre lucrurile pe care le-a mai declarat în presă, Deliric s-a descris ca un om care ştie să îşi facă o balanţă în viaţă şi să înveţe din experienţele pe care le are:

Cele mai importante modele le-am avut acasă şi aici nu mă refer că a fost tata un sfânt, iar mama Fecioara Maria. Dar cred că au pus totdeauna în balanţă şi ce e bine şi ce e rău şi am reuşit să ajung şi eu să preiau din setul lor de valori. Ulterior, am ajuns să am singur experienţele din care să trag nişte învăţături'

Răzvan Eremia e și antreprenor. El deține o afacere cu haine — brandul PORC — care și-a dublat cifra de afaceri de la an la an. În 2017, firma a ajuns la o cifră de afaceri de peste 600.000 de euro, reușind până în 2020 să ajungă la un milion de euro.

Deliric spune că nu s-a considerat niciodată antreprenor, ci mai mult o persoană foarte pasionată de ceea ce face.

Cum a devenit antreprenor

Nu cred că am folosit vreodată titulatura de antreprenor, să-i spun cuiva că sunt antreprenor. Eu sunt un băiat care a fost pasionat de muzică, care s-a apucat când avea 11 ani să facă versuri și dup-aia toată viața mea a ajuns să se construiască în jurul acestei chestii.

Am ajuns să-mi fac o formație cu niște prieteni, undeva în clasa a IX-a. După asta am ajuns să ma lovesc de problema că «muzica mea nu putea să ajungă la urechile oamenilor», fiindcă depindeam de case de discuri și radiouri.

Inna și Deliric, prima poză împreună. Noul iubit al cântăreței a dat lovitura și în afaceri, nu doar în dragoste: 'Am ajuns la un milion de euro'

Am o problemă de atitudine și nu-mi place să am șefi, așa am fost crescut și din cauza asta nu mi-a plăcut să-mi zică altcineva ce să fac. Nu m-am înțeles cu casele de discuri, iar când am descoperit internetul, undeva la sfârșitul anilor 90, am văzut o portiță acolo prin care să dau muzica mea direct oamenilor.

S-a zbătut să fie independent

Noi ne făceam singuri CD-urile și le vindeam pe forumuri. Am ținut cu dinții să rămân independent și să fac treaba asta de unul singur. Am învățat de unul singur să fac grafică – îmi făceam singur coperți, îmi făceam poze.

Cine este Deliric, noul iubit al INNEI. Are propria afacere și a făcut deja primul milion de euroCine este Deliric, noul iubit al INNEI. Are propria afacere și a făcut deja primul milion de euro

Știi că rapperii trebuiau să aibă blugii foarte largi și nu-i găseam așa, iar când eram mic mi-i făceam singur. Undeva în clasa a VII-a, luam o pereche de blugi normali și din altă pereche adăugam niște adiții de material ca să-i fac mai largi, trăgeam la mașină. Și am rămas și cu visul ăsta de a face haine tot eu, să nu le iau din altă parte și am ajuns să vând CD-uri, să fac un magazin online, să vând hainele mele.

Am pornit cu trei tricouri în 2011 și acum am ajuns undeva la 300 de produse și un business cu o cifră de afaceri de aproape un milion de euro. Nu vin dintr-un mediu în care e glorificat antreprenoriatul, nu mă consider antreprenor, cred că sunt doar pasionat de ce fac.

Mi se pare o problemă când esti pasionat de ideea de antreprenoriat. Unii parcă vin așa și se înfing în ideea asta «vreau să fiu antreprenor; de ce?; ca să fiu antreprenor». Eu n-am vrut să fiu antreprenor, am fost pasionat de ce fac și de acolo se leagă toate', explica Răzvan Eremia.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter