Cine sunt primele 6 cupluri din "Cursa iubirii", show-ul matrimonial prezentat de Cove la Prima TV

 Dumba Gabriela
.

S-a aflat cine sunt primele șase cupluri care participă la „Cursa iubirii”, show-ul matrimonial prezentat de Cove la Prima TV! Marele premiu al emisiunii „Cursa iubirii' de la Prima TV e în valoare de 15.000 de euro, iar în competiție sunt, în total, 12 cupluri, respectiv 24 de participanți.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

În curând, 12 cupluri, adică 24 de participanți vor intra în „Cursa iubirii'. primatv.ro a anunțat acum cine sunt concurenții din primele șase cupluri, un inginer horticol, 2 actori profesionişti, un consultant IT, un agent imobiliar, antreprenori aflaţi la început de drum sau specialişti în fitness şi nutriţie.

alex-si-anaalex-si-ana

Cursa iubirii: ALEX ŞI ANA

Alex are 27 de ani iar Ana 28 de ani şi sunt din Bucureşti. Povestea lor este inedită deoarece s-au căsătorit după nici 3 luni de relaţie şi au făcut asta în faţa întregii ţări, în cadrul unei emisiuni TV. Se descriu ca un cuplu tânăr care încă se descoperă, acesta fiind şi principalul motiv pentru care au intrat în Cursa iubirii.

Cursa iubirii: GABRIEL ŞI ANCA

Gabriel este un tânăr de 28 de ani, inginer horticol la bază, şi vine din Buzău. Partenera lui, Anca, are 24 de ani, este din Constanţa şi lucrează în call center. Sunt împreună de 3 ani jumătate deja.  S-au cunoscut pe reţelele de socializare şi se pare că prima întâlnire a fost cu succes pentru că s-au şi mutat împreună imediat.

Cursa iubirii: EDUARD ŞI TANIA

Un cuplu de artişti veritabili, Eduard are 47 de ani  iar Tania 33 şi  ambii sunt actori profesionişti. Sunt căsătoriţi de 7 ani şi au împreună un băieţel minunat. Au venit la Cursa iubirii ca să îşi testeze şi consolideze relaţia.

Citește și: Cu cine se iubește Victoria Răileanu la trei ani de la divorțul de Conrad Mericoffer:Are doza perfectă de nebunie

Citește și: Cine este Conrad Mericoffer, noul actor din serialul Adela.A fost căsătorit cu Victoria Răileanu

Citește și:Cine este Claudia Florescu de la Insula Iubirii, sezonul 7. A locuit în Italia și este antrenoare de fitness

Citește și:Cine este Marius Moise de la Insula Iubirii, sezonul 7. E divorțat, are o fiică din fosta căsnicie și lucrează ca fermier

Cursa Iubirii: LUCIAN ŞI SORINA

Lucian are 35 de ani, Sorina 36 şi, împreună, formează un cuplu de 1 an de zile. Ambii lucrează în domeniul beauty şi vin de la malul mării, din Mangalia.  Consideră că sunt făcuţi unul pentru altul, iar Sorina recunoşte că niciodată nu a simţit să se comporte atât de frumos cu un alt bărbat. Intră în Cursă pentru premiul cel mare, dar şi pentru a-şi demonstra că sunt făcuţi unul pentru celălalt.

Cursa iubirii: ION ŞI RALUCA

Ion de 27 de ani şi Raluca de 24 de ani sunt un cuplu de tineri îndrăgostiţi şi chiar căsătoriţi de 1 an şi 10 luni, după doar 3 luni de când s-au cunoscut. La fel ca Alex şi Ana, au făcut acest pas într-o emisiune TV.  Chiar dacă mai sunt neînţelegeri, amândoi îşi doresc să devină o echipă sincronizată şi pregătită pentru orice situaţie. Sunt ambiţioşi şi convinşi că vor fi câştigătorii competiţiei.

Cursa iubirii: ANDREEA (Dede) ŞI ALEXANDRU

Dede şi Alex, ambii de 19 ani, sunt cei mai tineri participanţi, dar ambiţioşi şi hotărâţi să dea tot ce e mai bun din ei, mai ales că amândoi sunt pasionaţi de sporturile extreme şi pline de adrenalină şi sunt foarte competitivi. Se cunosc de 1 an şi jumătate şi de 1 an locuiesc împreună în Bucureşti, aşa că au ajuns să se cunoască destul de bine. Ambii îşi doresc să îşi îmbunătăţească comunicarea şi să nu se mai certe atât de des.

Cove este prezentator la Cursa iubirii, pe Prima TV

Noul format de la Prima TV va fi prezentat de Cove (Gabriel Coveşeanu), gazda quiz show-ului „Primii câştigă'. „Abia aştept să cunosc cuplurile şi să le ghidez pe drumul spre premiul cel mare. Cursa iubirii e un format unic de televiziune si mă bucur că am fost ales să prezint show-ul acestei toamne de la Prima TV.

Vom avea, cu siguranţă, parte de zâmbete şi de neprevăzut, vom vedea lacrimi de bucurie, dar şi de tristeţe. Telespectatorii vor fi parte din show, îşi vor alege favoriţii şi îi vor susţine în toată competiţia. Ce contează cu adevărat este că la final va câştiga iubirea', a spus Cove, potrivit libertatea.ro.

Despre „Cursa iubirii'

Cuplurile pleacă în „aventură' prin ţară, iar în exercițiul de a se testa ca şi cuplu vor avea alături un psiholog cu ani mulţi de experienţă în terapia de cuplu. Acesta îi va îndruma şi ajuta să înţelegă cum îşi pot consolida relaţia.

Dacă la final vor demonstra că pot fi o echipă, vor încasa şi premiul de 15.000 de euro şi o vacanţă de o săptămână pe o insulă exotică. În fiecare episod, cuplurile vor fi supuse unor probe eliminatorii care le vor testa rezistenţa fizică, abilitatea de a lucra în echipă, dar şi relaţia de cuplu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton