Concurent nou la Asia Express. Valentin Butnaru, prezentator de știri la Antena 1, a mers cu tirul îmbrăcat elegant

Publicat pe

La începutul cursei, echipele au fost supuse la un test cu întrebări cheie, ce a determinat plecarea lor în cursă. Valentin Butnaru a fost invitatul surpriză al serii, ce s-a alăturat echipei formate din CRBL și Oase.

Având în vedere că cei doi au fost salvați de elefantul verde în etapa de săptămâna trecută, de data aceasta au fost nevoiți să plece în cursă cu o 'povară', nimeni altul decât prezentatorul Observatorului 12-14: 'Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi merge în spatele unei camionete într-un costum, cu troller-ul după mine, mai ales în India. Dar este foarte amuzant, e genial!', a afirmat știristul în timpul cursei.

În prima misiune a serii vedetele au fost nevoite să scrie o cerere în limba tamil pentru a obține aprobarea mesagerului regal de a intra la Palatul de vară, acolo unde a avut loc jocul de amuletă. Proba nu a fost deloc ușoară, iar echipele au îndeplinit un test de răbdare și meticulozitate contracronometru, căci doar primele două echipe ajunse la Gina Pistol se calificau pentru avantaj: 'Nu era ușor de reprodus, cuvintele erau imposibile!', mărturisea Cocuța.

În ciuda faptului că au plecat în cursă cu dezavantajul unei echipe mărite, CRBL și Oase au fost primii care s-au calificat în Proba Amuletei, urmați de Jojo și Paul Ipate. În vreme ce Oase și Paul s-au luptat într-un joc de crochet, un sport tradițional practicat de localnicii din înalta societate, CRBL și Jojo au intrat în palat și au căutat dublura unei imagini descrise prin intermediu stațiilor de colegii lor. Pentru fiecare punct corect obținut la crochet, Gina a dezvăluit câte o poză a familiei regale, iar încercările concurenților de a le găsi au stârnit tensiuni în ambele echipe. „Am căutat de am turbat', a spus Jojo după ce a alergat prin palat după una dintre fotografii. CRBL și Oase au fost primii care au îndeplinit proba, motiv pentru care au câștigat amuleta în valoare de 1000 de Euro și avantajul de a-l plasa pe Valentin Butnaru unei alte echipe.

Concurent nou la Asia Express. Valentin Butnaru, prezentator de știri la Antena 1, a mers cu tirul îmbrăcat elegantConcurent nou la Asia Express. Valentin Butnaru, prezentator de știri la Antena 1, a mers cu tirul îmbrăcat elegant

Ana Morodan și Teleșpan au fost cei care au primit un nou coechipier în cursă, însă Valentin s-a dovedit a fi mai mult un talisman, căci s-a aventurat în misiuni cu dorința de a-i ajuta. La distanță de zece minute, echipele au plecat spre următoarea misiune, încercând să învețe un blestem în limba tamil, cu ajutorul localnicilor, pe care să îl recite corect în fața juratului de la ultimul punct de control. Ruby și Robert au fost cei care au câștigat imunitatea în cea de-a șasea etapă a show-ului și garanția continuării aventurii, în vreme ce colegii lor au plecat, din nou, în căutarea cazării: 'I-am cam subestimat! Nimeni nu se aștepta ca ei să ia de două ori la rând imunitatea. De două etape, ei sunt cei mai buni', a fost de părere Paul Ipate. 'Nu ne așteptam la a doua imunitate, dar ne-o doream! Pentru restul concurenților nici nu eram pe radar până acum. Sper să se bucure pentru noi, cum ne-am bucurat și noi pentru ei', au spus Ruby și Robert încântați.

Foto: PR 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter