Cu ce sumă impresionantă și-a vândut Irina Columbeanu primul tablou, realizat la 8 ani. Monica Gabor: "Talentul tău mă emoționează de fiecare dată"

.

Fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, Irina Columbeanu, se pregătește să înceapă studiile în domeniul Nutriției, dar nu renunță la marea sa pasiune. Tânăra, care pictează de la o vârstă fragedă, are toate șansele să-și transforme talentul nativ într-o activitate de succes pe piața de artă. Iată cu ce sumă impresionantă și-a vândut Irina Columbeanu primul tablou!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Irina Columbeanu, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, continuă să surprindă prin evoluția sa remarcabilă, demonstrând că nu este doar o elevă eminentă care se pregătește de studii universitare, ci și o artistă talentată. Pasiunea pentru pictură s-a format încă din copilărie, Irina reușind să transforme rapid această latură creativă într-o activitate apreciată atât de comunitatea online, cât și de piața de artă. Dovadă stă suma impresionantă cu care a vândut o lucrare realizată la o vârstă fragedă, un succes rar întâlnit la artiști atât de tineri.

img-20img-20

Cu ce sumă impresionantă și-a vândut Irina Columbeanu primul tablou

Irina Columbeanu are în momentul de față o comunitate impresionantă în mediul online, dovadă că fanii o adoră pe fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu. Fiecare postare a ei adună zeci de mii de vizualizări, iar recent Irina și-a impresionat urmăritorii cu experiențele ei artistice pe care le-a adunat pe Instagram într-o pagină denumită irinasimagination.

Citeste si: Irina Columbeanu a absolvit liceul în Malibu. Îmbrăcată cu robă, tocă pe cap și o coroniță de flori în jurul gâtului, proaspăta absolventă și-a arătat diploma

După o pauză destul de lungă, tânăra a revenit la pictură, iar părinții ei sunt tare mândri de ea. Că are talent este incontestabil, de vreme ce prima ei pictură, realizată la doar 8 ani, s-a bucurat de un succes incredibil.

Recent, Irina a împărtășit cu fanii ei două lucrări impresionante. Prima, un autoportret realizat în copilărie, la doar opt ani. Această lucrare, realizată la o vârstă atât de fragedă, a ajuns ulterior să fie achiziționată pentru suma impresionantă de 20.000 de euro.

Irina Columbeanu, pasionată de pictură

Irina a avut primul său versinaj la vârsta de 15 ani, unde și-a expus operele de artă, și a reușit să strângă nici mai mult, nici mai puțin de 10.000 de euro. Potrivit lui Irinel Columbeanu, tânăra și-a descoperit talentul pentru pictură de la cinci ani și a fost încurajată de părinții ei să-și fructifice pasiunea.

„Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării. Irina are câteva zeci de tablouri, ce pot fi văzute și comandate de pe un cont al său de Instagram. A luat cu ea, în America, toate lucrările pe care le-a făcut înainte de a pleca, a declarat Irinel Columbeanu, la vremea respectivă.

Deși este preocupată de studii în această perioadă, Irina nu a renunțat la pasiunea ei pentru pictură. Recent, fiica lui Irinel și a Monicăi și-a surprins fanii de pe TikTok cu noua ei creație, inspirată de o geantă celebră.

„Bună! Haideți să pictăm împreună. Astăzi o să lucrez la o pictură nouă: In Birkin we trust. Trebuie să vă spun că nu am mai pictat de vreo cinci ani. Sincer, dacă nu erau mama mea și tatăl meu vitreg eu nu m-aș fi apucat din nou. Ei m-au încurajat foarte mult, nu doar să pictez, dar și să îmi deschid o mică galerie după ce adun mai multe lucrări. Pictura de azi este despre cultura din jurul genților Birkin, practic e ca un cult al luxului, al statutului. (…)

O să postez tot ce creez și procesul meu artistic pe Instagram. Să îmi spuneți în comentarii și ce ar trebui să creez data viitoare’, le-a transmis Irina fanilor.

Monica a reacționat imediat după ce fiica ei și-a expus pictura pe pagina de socializare.

„Nu există bucurie mai mare decât să te privesc cum creezi. Ești lumina mea, iar talentul tău mă emoționează de fiecare dată’, i-a scris mama ei pe TikTok.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton