Cum a slăbit Feli Donose peste 30 de kilograme în 6 luni. A luat decizia care i-a schimbat viața

Publicat pe

Feli Donose, de când a apărut pe scena de la „Vocea României”, s-a schimbat din punct de vedere fizic. Pe atunci, artista avea multe kilograme în plus.  A ținut diete, dar fără succes. A decis apoi să urce pe masa de operație și să își micșoreze stomacul. 

 

„Am încercat toate dietele posibile, pe grupă sanguină, disociate, cele cu zeamă de varză, inclusiv m-am înfometat 20 de zile sub motivul detox. Fierbeam legume şi beam apă cu puţină sare şi piper, mă minţeam că e pentru detox, doar că de fapt mă înfometam. Şi de la toate acestea ajungeam să mă îngraş la loc şi încă puţin peste', povesteşte Feli, care subliniază că a trecut şi prin etapa slăbitului sănătos cu sală şi grijă la alimentaţie, însă fără a putea menţine acest stil de viaţă din cauza programului şi a deselor deplasări la concerte prin ţară.

Ea a decis apoi să urce pe masa de operație și să își micșoreze stomacul.  La 6 luni de la intervenţia chirurgicală la stomac, ea a simțit nevoia să povestească despre viaţa şi rigorile de după.

„Am slăbit 30 de kg și mă bucur că acest lucru nu a avut un impact foarte mare asupra pielii, dar mă duc la masaj, fac tratamente pentru piele, fac sport, în sfârșit mă pun pe picioare. Eu abia acum am înțeles ce înseamnă să ai grijă de ține și să te pui pe primul loc, trebuie să fie un echilibru în viață, echilibru la care eu acum muncesc foarte mult”.

Din perspectiva istoriei sale, Feli îndrăznește să sfătuiască fetele preocupate de kilograme să nu aleagă dietele rapide și nici soluțiile extreme de slăbit fără să se documenteze foarte bine înainte sau să discute cu medicii despre asta.

„Nu îmi pare rău că am luat această decizie, mi-a schimbat viața, era fix ce aveam eu nevoie și asta mă împinge și mai tare să am grijă de sănătatea mea”, mai spunea Feli.

Feli a ales nașii de botez pentru fetița ei

Chiar dacă încă nu știe când va avea loc botezul fetiței sale, Feli a dezvăluit cine sunt nașii micuței Nora Luna. Se pare că cea care o va creștina pe Nora Luna este o prietenă de-ale artistei din copilărie. „Sigur că da! Va fi prietena mea din copilărie, Ica, Icuţa. Dar încă nu ştiu când va fi botezul.’, a declarat Feli pentru Click!.

Probabil, așa cum ne-a obișnuit, Feli va avea o petrecere restrânsă pentru botezul fetiței sale, iar evenimentul va fi ținut departe de ochii curioșilor. Până acum, proaspăta mămică nu i-a arătat deloc chipul micuței sale, Nora Luna.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter