Cum a slăbit Ozana Barabancea 60 de kilograme. Efortul a fost colosal

Publicat pe

După ce în iunie 2017 și-a micșorat stomacul, Ozana Barabancea a ajuns ca până  în ziua de azi, cu regim și sport, să dea jos circa 60 de kilograme. Dacă înainte de toate aceste schimbări majore cântărea peste 100 de kilograme, acum are 69. Operația de micșorare a stomacului a fost doar o rotiță în tot acest mecanism. Iată cum a slabit Ozana.

În ciuda a tot soiul de diete chinuitoare ținute de-a lungul anilor, Ozana Barabancea nu a reușit să slăbească. Până când, în iunie 2017, a făcut operație de micșorare a stomacului și viața ei s-a schimbat total. Este binecunoscut, însă, că această operație cere un efort controlat și susținut ulterior, așa că soprana a trebui să își schimbe obiceiurile și să țină permanent o dietă echilibrată, dublată de sport.

Ce operații estetice a făcut Ozana Barabancea

Dacă tot a avut parte de o schimbare spectaculoasă de look la aproape 50 de ani, Ozana Barabancea a apelat la o serie de intervenții estetice în ultimul an, unele dintre ele necesare, având în vedere că după ori operația de micșorare a stomacului apare surplusul de piele.

'Eu acum mi-am făcut micșorare de bust și ridicare. Am făcut, de fapt, trei operaţii într-una. Operaţia a durat cinci ore, am găsit o sculptoriţă în piele. Mi-au scos de pe burtă vreo 5 kilograme de grăsime pe care au aruncat-o, iar această procedură este foarte dureroasă. Am o tăietura de jur împrejur, se cheamă lifting circular. Mi-a luat grăsimea de pe şolduri şi mi-a pus-o ca pe o paturică si am ajuns să am şi fese, eu care nu am avut în viata mea fese, apoi am ţinut neapărat să-mi facă la ochi blefaroplastia pentru că vedeam la prim plan cum ochiul drept are o pleoapă care cade oarecum peste gene', a enumerat Ozana Barabancea pentru Antena Stars operațiile estetice la care a apelat.

 

Cum a slăbit Ozana Barabancea 60 de kilograme

Iată ce spunea Ozana despre regimul de viață, la scurtă vreme după operația de micșorare a stomacului: 'Eu îmi cântăresc mâncarea la sute de grame. Trebuie să am mereu trei mese pe zi. Uneori uit că sunt operată şi zic să mănânc şi eu mămăligă cu brânză şi smântână. Greşit! Două linguri au fost de ajuns… Mămăliga nu este un aliment uşor de digerat. Am un stomac de vrăbiuţă. Combinaţiile fatale: brânză topită pusă pe o bucăţică de piept la grătar este…doamne fereşte, nu! Vinete cu maioneză nu! La astea am făcut urât, urât! Ţine vreo oră. Îl sun pe domnul doctor şi are răbdare cu mine.. (…) Trebuie să fac sport, clar! Sportul e de bază! Dimineaţa un sfert de oră, exerciţii de kinetoterapie, cu blândețe. Trebuie să fac, obligatoriu pentru că altfel sunt… nu numai slabă, ci slăbită. Și nu vreau să fiu slăbită  Am fost într-un pelerinaj la mormântul Mântuitorului şi am mers 11 kilometri de mers pe jos, dacă nu făceam exerciţiile fizice de dimineaţa la 7 eram legumă. Am şase exerciţii pe care le fac în decurs de 20 de minute. Aceleași, în fiecare zi, în aceeași ordine. Sunt exerciţii pentru spate şi pentru picioare obligatoriu. Şi rugăciunea este zilnică! E ca respiraţia! În mașină ne rugăm, cum avem un pic de timp liber ne rugăm!'

Foto: Instagram, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro