Cum arată casa lui Cate Blanchett, scoasă la vânzare pentru 20 de milioane de dolari

Publicat pe

Cate Blanchett intenţionează să părăsească Australia şi să se mute în America alături de soţul său şi de cei patru copii ai lor.

 

Astfel încât, superba locuinţa a familiei aflată în apropierea oraşului Sydney este acum scoasă la vânzare pentru 20 de milioane de dolari.

 

Locuinţa a fost cumpărată de actriţă în 2005 pentru 10 milioane de dolari, are 335 de metri şi a fost supusă unor lucrări de reamenajare care au costat aproximativ 8 milioane de dolari.

 

Pe acoperiş a fost construită o piscină care oferă o panoramă incredibilă asupra împrejurmilor, iar casa a fost decorată într-un stil chic care îi este familiar actriţei.

 

Decizia de a vinde această proprietate a fost luată deoarece contractul soţului său, Andrew Upton, ca director creativ al teatrului din Sydney se va termina în luna decembrie.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva