Cum arată Miranda Rijnsburger, soția lui Julio Iglesias. Sunt împreună de 30 de ani și i-a iertat multe infidelități

Publicat pe

Miranda Rijnsburger, partenera de viață a lui Julio Iglesias, este încă un secret pentru presă, iar asta datorită discreției de care a dat dovadă de-a lungul relației lor. O relație presărată și cu multe infidelități ale artistului.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Miranda Rijnsburger, partenera lui Lulio Iglesias, este poate cel mai bine păstrat secret din viața artistului. Deși sunt împreună de 30 de ani, dintre care 10 de căsnicie, cei doi soți sunt extrem de zgârciți în privința aparițiilor publice, iar povestea femeii care i-a câștigat iubirea lui Julio Iglesias rămâne încă un mister.

Citește și: Lidia Buble și Cornel Ilie spun totul despre relația dintre ei:”Știm totul unul despre celălalt”

Miranda Rijnsburger, modelul care l-a fermecat pe Julio Iglesias

Este descrisă ca frumoasă, grijulie și o mamă extrem de iubitoare pentru cei cinci copii ai cuplului. Fostul model de naționalitate olandeză a împlinit 55 de ani pe 5 octombrie și, din 1990, de când l-a întâlnit pe faimosul artist, cei doi sunt inseparabili. De atunci, i-a fost alături lui Julio Iglesias la bine și la rău… Și nu i-a fost ușor deloc, dată fiind reputația de cuceritor a artistului, dar a trecut peste toate cu grație și cu eleganță.

Dacă Miranda nu ar fi apărut în viața mea, nu aș fi fost atât de concentrat asupra viitorului așa cum sunt acum – aș fi fost concentrat mai mult asupra prezentului și, mai mult ca sigur, tot mai mult asupra trecutului', mărturisea artistul.

Și dacă el i-a făcut o declarație atât de frumoasă, dragostea Mirandei pentru Julio Iglesias se contabilizează nu în cuvinte frumoase, ci în fapte. De dragul lui, Miranda a renunțat la o carieră promițătoare de fotomodel, dedicându-se în totalitate celui ce avea să-i devină soț și celor 5 copii ai lor.

Cum arată Miranda Rijnsburger, soția lui Julio Iglesias. Sunt împreună de 30 de ani și i-a iertat multe infidelitățiCum arată Miranda Rijnsburger, soția lui Julio Iglesias. Sunt împreună de 30 de ani și i-a iertat multe infidelități

A fost dragoste la prima vedere

Miranda Rijnsburger a povestit, într-unul dintre puținele sale interviuri, cum a ajuns să-l cunoască pe Julio Iglesias și să se îndrăgostească de el. Cei doi s-au întâlnit în Indonezia, unde ea venise să pozeze pentru un catalog de costume de baie. Evident, artistul era înconjurat de o mulțime de femei frumoase… dar s-a îndrăgostit pe loc de frumoasa olandeză.

„Am crezut că una dintre ele este soţia lui. Nu era prea conştient de ce i se întâmpla în viaţa personală. A venit la mine şi mi-a spus să merg să îl văd cântând în seara aceea, dar eu am avut îndoieli. Ştiam cine este, dar nu ştiam totul despre viaţa lui personală. În cele din urmă am fost de acord', povestea Miranda pentru publicația Vanity Fair.

Citește și: Cleopatra Stratan, cerută în căsătorie la majorat! Cum arată inelul de logodnă oferit de Edward Sanda

Julio Iglesias nu a lăsat-o să-i scape!

Acela a fost momentul când viața Mirandei s-a schimbat complet. Artistul a fost atât de fermecat de tânăra blondă și delicată, încât s-a asigurat că nu o va scăpa din mână… Drept urmare, a invitat-o să-l însoțească în turneul din Kuala Lumpur, Tokyo și Singapore.

Miranda nu a putut rezista și farmecului carismaticului artist și a acceptat. Nu înainte însă de a-și trimite o scrisoare acasă, cu toate detaliile, în caz că i s-ar fi întâmplat ceva. După ce s-a întors în Olanda, pentru a fi alături de familie de Crăciun, Miranda a constatat că nu fusese doar o aventură pentru Julio.

 „Julio mă tot suna. M-a invitat la concertul pe care îl susţinea de Anul Nou la Las Vegas şi, încetul cu încetul, povestea noastră a început să se concretizeze. La mijlocul lui 1991, m-am mutat la reşedinţa lui din Miami', a mai povestit Miranda. 

De atunci au trecut aproape 30 de ani, iar Julio Iglesias și Miranda Rijnsburger par la fel de fericiți ca în ziua în care el s-a îndrăgostit la prima vedere de ea. Parcă nici timpul nu și-a pus amprenta atât de vizibil pe chipurile lor, însă sunt „dați de gol” de cei 5 copii ai lor: Miguel (23), Rodrigo, (22), Victoria și Cristina (20) și Guillermo (14). Gemenele Victoria şi Cristina calcă pe urmele mamei lor – sunt modele la New York, unde lucrează pentru branduri importante, și vedete pe Instagram.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter