Cum arată mormântul Laurei Stoica la 19 ani de la tragedie. Din păcate, fanii au uitat-o și locul de veci din Cimitirul Bellu este dezolant!

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La 19 ani de când a plecat dintre noi, Laura Stoica pare că a fost uitată de fani, iar mormântul său din Cimitirul Bellu arată dezolant. Nici o floare, fie ea naturală sau din plastic, și nici o lumânare aprinsă nu se află la locul de veci al cântăreței, potrivit unor imagini apărute recent pe rețelele de socializare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Anul acesta s-au împlinit 19 ani de la moartea cântăreței Laura Stoica. Considerată una dintre cele mai importante soliste de pop-rock din România anilor ‘90 și 2000, artista s-a stins în martie 2006 într-un tragic accident rutier, împreună cu iubitul ei, Cristian Mărgescu, și copilul lor nenăscut.

indexindex

Cum arată mormântul Laurei Stoica la 19 ani de la tragedie

Pe 2 martie 2006, Laura Stoica anunţa că va fi mamă și era mai fericită ca niciodată. O săptămână mai târziu, în seara de 9 martie 2006, Laura Stoica şi Cristian Mărgescu şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde avuseseră un concert.

În perioada 8-10 octombrie 2007, la Bucureşti a avut loc prima ediţie a Festivalului „Laura Stoica”, organizat de fratele acesteia, Alexandru. În 2017, festivalul a avut loc în perioada 7-8 octombrie, la Târgovişte.

La 9 martie 2013, admiratori şi prieteni ai artistei au ales un mod inedit de a-i aduce un omagiu, la şapte ani de la dispariţie, organizând un flash mob. Peste 200 de persoane s-au strâns în centrul vechi al Capitalei, unde au cântat împreună piesa „Un actor grăbit”.

Între timp, Laura Stoica a intrat într-un con de umbră și foarte puțini dintre fani își mai amintesc de ea. Nu s-au mai organizat evenimente în memoria ei și nici mormântul său nu mai este onorat de cei care au iubit-o.

Potrivit unor imagini distribuite recent pe rețelele de socializare, la mormântul Laurei Stoica nu sunt flori și nici candele aprinse, semn că nu a mai trecut nimeni de ceva timp pe acolo.

Citește și: Ce amintiri emoționante are Carmen Trandafir cu Laura Stoica și cum a ajutat-o regretata artistă: 'A ținut-o de mână pe mama, care avea emoții' / EXCLUSIV

Laura Stoica, una dintre cele mai mari artiste din România

În anul 1990, când deja era solista Teatrului din Ploieşti, Laura Stoica a participat la Festivalul Mamaia, unde a cucerit Premiul I. În acelaşi an, Radio România i-a decernat Premiul pentru cel mai bun debut muzical al anului.

În 1991, a lansat single-ul 'Un actor grăbit' şi a primit premiul revistei 'Pop, Rock & Show' pentru Cea mai bună voce pop feminină a anului. Melodia 'Un actor grăbit', compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului.

Citeste si: Monica Anghel, dezvăluiri emoționante despre Laura Stoica: 'Am ținut extraordinar de mult la Laura. Era aparte. Era un om așa liber'. Artista i-a adus un omagiu la Festivalul Mamaia / EXCLUSIV

La Festivalul 'Cerbul de Aur' de la Braşov în 1992 a primit Premiul I pentru debut discografic, Premiul II pentru interpretare cu piesa 'Focul', Premiul III pentru creaţie cu piesa 'Ai fost laş'. În acelaşi an a câştigat Premiul II la International Pop Festival, Austria (1992), Premiul Radio Contact pentru Cea mai bună voce pop a anului, premiul revistei 'Actualitatea Muzicală' pentru Cea mai bună interpretare a unei piese pop a anului – 'Un actor grăbit', premiul revistei 'Pop, Rock & Show' pentru Cea mai bună voce pop feminină a anului şi Cel mai bun videoclip al anului – 'Focul'.

În 1994 a lansat albumul „Focul', iar trei ani mai târziu – albumul 'Nici o stea', cu care a câştigat, în 1997, premiul discografic la Festivalul „Cerbul de Aur'. În 1998, a primit Premiul Juriului (cu piesa „Ea nu ştie ce vrea') la Festivalul Pamukkale din Turcia, iar în 2001, la Festivalul Discovery de la Varna (Bulgaria), a obţinut Trofeul pentru cea mai bună piesă („I Need Love').

În perioada 1990-2005, a evoluat în peste 700 de concerte şi spectacole, pe scenele româneşti şi în străinătate. A apărut în mai mult de 650 de show-uri de televiziune din România, Bulgaria, Malta, singură sau alături de trupa sa – Laura Stoica Band. Înfiinţată în 1993, trupa Laurei a reunit, pe parcursul anilor, mulţi muzicieni valoroşi.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton