Traian Băsescu urmează să primească o locuință de la stat și a cerut Administrației Prezidențiale să reprimească și indemnizația de fost președinte. Astfel, în scurt timp, fostul președinte al României va fi vecin cu Adrian Năstase, în cea mai elegantă zonă din București, pe strada Emile Zola. Iată cum arată vila!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
În primăvara lui 2022 Băsescu a pierdut atât dreptul de a folosi o vilă de la RAAPPS, cât și indemnizația de fost președinte, după ce instanța supremă a decis definitiv că a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”. Între timp, președintele Nicușor Dan i-a redat acele drepturi.
Cum arată vila de protocol în care se va muta Traian Băsescu
Traian Băsescu va reveni într-o vilă de protocol, după ce Curtea Constituțională a anulat o modificare legislativă care îi retrăsese mai multe drepturi. Fostul președinte se va muta într-o vilă situată în apropiere de casa fostului premier Adrian Năstase, cu care a mai fost vecin și în trecut, chiar în același imobil.
Guvernul urmează să aprobe transformarea unei vile situate în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Emile Zola nr. 2A, din locuință de protocol în reședință oficială.
Potrivit datelor de identificare, imobilul are o suprafață generoasă, de peste 240 de metri pătrați utili, repartizați pe două nivele, cu living, sufragerie, patru dormitoare și bucătării, pe un teren de 541 mp. Vila este amplasată lângă Muzeul Zambaccian și la câțiva pași de casa fostului premier Adrian Năstase.
Datele de identificare ale locuinței, publicate de Guvern, arată că este vorba despre un imobil și garaj cu terenul aferent de o suprafață de 541 mp. Imobilul dispune de subsol (99 mp), parter (124 mp) și etaj (116 mp).
De asemenea, peste drum se află fosta casă a regizorului Sergiu Nicolaescu, potrivit Mediaflux, care a publicat imagini cu vila în care se va muta Traian Băsescu.
Până în 2022 Traian Băsescu a locuit în vila de pe strada Nikolai Gogol. Drepturile de fost președinte i-au fost retrase, în urma unei decizii CNSAS, care releva că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.
Traian Băsescu și Adrian Năstase au fost vecini și în trecut
Traian Băsescu și Adrian Năstase au fost vecini și în trecut, locuind în aceeași clădire de pe Bulevardul Constantin Prezan, dar la etaje diferite. Băsescu a povestit cu umor cum a fost nevoit să scoată apa cu găleata din casa lui după ce o țeavă spartă din apartamentul fostului premier Nicolae Văcăroiu s-a spart, amintește Click!
Atunci, celălalt fost premier, Adrian Năstase, l-a ajutat, în timp ce Văcăroiu era plecat de acasă.
Acum, cei doi foști lideri politici vor fi vecini din nou, în aceeași zonă centrală a Bucureștiului, în case situate la doar câțiva metri distanță.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/coperta-feli-8.webp)
Decizia CCR în cazul lui Traian Băsescu
În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov'. Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.
Imediat după decizia instanței, fostul președinte a reacționat printr-un mesaj scurt, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În urma deciziei definitive a instanței, Băsescu a pierdut dreptul de a folosi vila de protocol de la RAPPS, indemnizaţia lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu, dar și pază şi protecţie, precum şi folosirea gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază. Ulterior, el s-a mutat din vila de protocol din strada Gogol.
În 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a decis că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției.
Astfel, în urma deciziei CCR, Traian Băsescu poate primi înapoi următoarele beneficii:
- o locuință de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar
- o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu
- pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.