Cum au decorat vedetele din România camerele copiilor. Imagini de poveste

Publicat pe

Special pentru VIVA!, vedetele şi-au deschis de-a lungul timpului uşile caselor lor şi ne-au dezvăluit, în exclusivitate, imagini din camerele celor mici.

 

Alte vedete au ales să posteze pe reţele de socializare fotografii cu camerelor copiilor lor, dezvăluind lumea magică pe care au construit-o acasă pentru cele mai dragi fiinţe din viaţa lor.

 

Jojo, Elena Băsescu sau Dana Rogoz sunt doar câteva dintre vedetele care au arătat camerele copiilor.

 

„E o bucurie sa petrecem timp împreună aici, spunand poveşti în cort, lenevind pe canapea sau cântându-i Melc, melc, codobelc' în timp ce el adoarme uşor-uşor în patul – căsuţă', spune Dana Rogoz despre camera lui Vlăduţ în care obiectele noi stau alături cu altele vechi, de poveste.

Camera a fost amenajată în mare parte după ideile Danei, iar din ea nu lipsesc fotografiile, tablourile, dar nici landoul vintage în care Vlad a stat când era bebeluş.

 

Jojo ne-a deschis uşa casei sale cu puţin timp înainte de a o aduce pe lume pe Zora, fetiţa pe care o are împreună cu Paul Ipate. Ne-a prezentat în exclusivitatea camera fetiţei, unde o aşteptau deja pătuţul, un landou şi câteva jucării din pluş.

 

Mihaela Rădulescu locuieşte la Monaco de ani buni împreună cu Ayan, iar vedeta le-a dezvăluit fanilor imagini cu casa în care s-a mutat de curând, dar şi cu camera lui Ayan, decorată în alb şi negru. „Fii-miu iese singur la tablă, în camera lui', a scris Mihaela pe pagina de Instagram, iar ideea aceasta cu peretele-tablă li s-a părut fanilor săi una foarte cool. „Iar tabla e…o vopsea speciala, pe care o dai ca orice alt var. Scrii cu creta, stergi cu buretele. Si faci si economie la hartie, caci notitele se fac pe perete, la toate materiile. Se gaseste si in Romania', a scris vedeta.

 

Oana Roman îsi creşte fetiţa într-o casă decorată feng shui, vedeta dorindu-şi o casă care să semene cu acelea din sudul Franţei, regiune de care ea este îndrăgostită. Camera Izabelei păstrează stilul casei, iar magia este şi aici prezentă sub forma unui tablou cu prinţese  Disney.

 

Cum au decorat vedetele din România camerele copiilor. Imagini de povesteCum au decorat vedetele din România camerele copiilor. Imagini de poveste
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter