Cum reacționează George Ivașcu când e oprit pe stradă sub numele Pelicanu', personajul său din Clanul: "Aceea mi s-a părut cea mai frumoasă întâmplare" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

Cuprins

1 George Ivașcu dezvăluie cum își construiește personajele
2 Cât de des e confundat George Ivașcu cu personajul Pelicanu’
3 Ce spune despre replicile într-o limbă străină

Un exemplu vine chiar dintr-un rol care l-a scos din zona de confort. George Ivașcu mărturisește că nu cunoștea deloc „lumea' micilor din Obor, așa că a decis să meargă acolo, să observe oamenii, atmosfera și ritmul locului. Petrecutul timpului în acel mediu l-a ajutat să înțeleagă mai bine personajul și să îl aducă mai aproape de realitate, într-un mod autentic și credibil.

Vezi galeria foto

Citește și: Care este cel mai mare regret al lui George Ivașcu și de ce a abandonat cariera de actor pentru o perioadă: „Poate că aș fi putut juca mai multe roluri, să mă bucur de mai multe existențe într-una singură” / EXCLUSIV

George Ivașcu dezvăluie cum își construiește personajele

Un personaj complex solicită pregătire intensă și atenție la detalii. Cum abordați aceste personaje în etapa de documentare, studiu și repetiție, mai ales când trebuie să îmbinați comedia cu dramatismul, așa cum faceți atât de firesc?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa de la Poiana Brașov a lui Liviu Vârciu. Artistul deține un penthouse spectaculos, care se învârte după soare, cu living și bucătărie open space

În primul rând, ca să fie onest, până să ajungi să stăpânești mecanismele comice, trebuie să mergi în profunzimea dramei personajului, să identifici ce îl mână pe el. De aceea mi se pare foarte frumos ce au scris Anghel și Lia: faptul că lui i se spune Pelicanu vine dintr-o întâmplare din copilărie, când alți copii au vrut să-i fure caramelele. El le-a înghițit pe toate și nu s-a lăsat umilit. Și de acolo îi apare lui această idee: „Nu-i nimic, o să fiu și eu un șefuleț cândva.

Înțelegând această dramă, îți dai seama de ce el se aruncă mereu în tot felul de situații – ca să supraviețuiască și să nu mai ajungă acel om batjocorit.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa lui Cornel Păsat. Coregraful nu vrea să-și vândă locuința și păstrează totul pe numele lui după divorțul de Bianca: „Casa este a mea și punct. Să vă intre bine în cap”

De aceea, eu întâi studiez caracterul și destinul personajului. Când am făcut „Betoane, de exemplu, nu știam nimic despre lumea micilor de la Obor. M-am dus acolo, am stat mult, la bere, la mici, cu oamenii de acolo. Pentru prima dată în viață mi-am lăsat barbă, deși eu mă bărbieresc zilnic. Dar a fost important să mă impregnez de viața acelui om, ca să fiu credibil.

Pentru mine, întâi vine omul și apoi profesia. Dacă faci doar profesie, lumea poate spune că ești foarte bun din punct de vedere tehnic, dar îți lipsește latura umană. De aceea, când studiez un rol, pornesc de la om. Nu mă gândesc că Hamlet este Prințul Danemarcei, ci mă gândesc la un tânăr student, care vine și el în vacanța de vară acasă și își găsește tatăl mort, și mă întreb cum ar reacționa în mod firesc. De aici merg mai departe spre condiția socială a personajului.

Îmi place actoria tocmai pentru că e despre oameni, dar fără prejudecăți. Nu pornesc de la ideea „ăla e bun, ăla e prost, ci caut omul din spatele lui. Tehnica vine după aceea. Nu mă gândesc la lucrurile tehnice sau la trucuri, ci la zona umană, în primul rând. E un fel de studiu continuu, pentru că, în teorie, toți credem că știm, dar e ca la fotbal: până nu intri…

Cât de des e confundat George Ivașcu cu personajul Pelicanu’

Apropo de acest personaj carismatic, vă strigă lumea pe stradă Pelicanu? Ce povestioară vă vine în minte acum, dacă tot v-am întrebat?

Mă strigă Pelicanu în foarte multe ocazii. O amintire duioasă este când m-am dus să-mi iau hot dog și o mamă îi zice copilului: „Vezi, mamă, și Pelicanu mănâncă hot dog!.

Dar, revenind, cea mai duioasă amintire este când se difuzase episodul în care eu, ca să-l sap pe Tătuțu, mă duceam în zona asta mai sărăcăcioasă a orașului și dădeam bani oamenilor pe stradă.

La exact două zile după ce s-a difuzat episodul, a fost următoarea întâmplare duioasă foc. Am terminat spectacolul la zece seara, m-am dus la magazinul non-stop, iar acolo m-a recunoscut o doamnă: „Oh, Pelicane, să trăiești! Îmi dai și mie ceva de mâncare?.

Pentru ea eram Pelicanu pe care înainte cu două zile îl văzuse la televizor cum împărțea bani pe stradă. Așa că, bineînțeles că am ajutat-o. Aceea mi s-a părut cea mai frumoasă întâmplare.

Citește și: Cum se înțelege George Ivașcu cu soția lui, Alice Barb, la 9 ani de când s-au recăsătorit: „Îi spun mereu te iubesc, pentru că asta înseamnă, de fapt, generozitate: să-l înțelegi pe celălalt și să-l apreciezi” / EXCLUSIV

Citește și: Un elev olimpic internațional la Matematică, dublu medaliat cu aur în 2025, a dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru că statul nu i-a acordat bursa de excelenţă: „Acest drept nu poate fi înlăturat”

Ce spune despre replicile într-o limbă străină

De-a lungul carierei, ați jucat și în producții internaționale, alături de actori mari. Care a fost provocarea cea mai mare și cât de greu e să dai replici într-o limbă străină? Aveți vreo poveste amuzantă în legătură cu asta?

Nu neapărat. Aș putea spune că, într-adevăr, la „Modigliani, alături de Andy Garcia și de alți actori celebri, a fost și greu, și nu. Pentru că, până la urmă, actoria înseamnă creația unui personaj, a unui om, a unui destin, a unui caracter.

Există totuși o barieră lingvistică. Oricât de bine ai vorbi o limbă străină – fie că e franceză sau engleză – nu ai aceeași relaxare ca atunci când vorbești în română. Înveți intențiile, înveți replicile, dar nu vine la fel de natural. Limba nativă are o altă încărcătură. În viață, prima dată spui „mamă, poți spune foarte corect „mother, dar parcă tot nu sună la fel.

Revenind, n-a fost greu, cât a fost deosebit de interesant. Pentru prima oară în viața mea, aveam rulota mea, aveam asistent personal. Era un băiat îmbrăcat în costumul meu și se făceau luminile pe el, nici măcar nu eram deranjat să mă duc să pună luminile. Am lucrat în ceea ce se numește industrie cinematografică, având toate condițiile.

Apoi, faptul că am avut prilejul să mă apropii de acei actori celebri. Pentru că ei sunt deosebit de prietenoși și știu foarte bine că numai în echipă se pot face bine lucrurile. Să stau de vorbă cu acești actori de renume internațional mi-a dat așa un soi de liniște a faptului că, atunci când crezi în profesia ta, când îți iubești profesia, când îți iubești publicul, lucrurile sunt la fel oriunde.

Desigur că sistemul e mult mai bun la ei, iar la noi poate fi perfectibil, sunt multe lucruri pe care le poți lua în calcul, dar eu prefer întotdeauna să văd partea plină a paharului. Sunt un optimist incurabil.

Sursa foto: Facebook

Cel mai nou VIDEO