Frumoasa Karina Jianu ne-a cucerit încă de la prima apariție pe micul ecran, așa că am fost curioși să descoperim ce povești și trăiri ascunde dincolo de rolul pe care îl interpretează în serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” (Antena 1). Cu o deschidere rar întâlnită, actrița nu a omis să ne vorbească și despre momentele de vulnerabilitate, dar și despre cele care au făcut-o mai puternică. Carismatică și asumată, a încercat mereu să rupă barierele etichetărilor simpliste, iar cu determinare, talent și autenticitate, a demonstrat că valoarea unui artist nu stă în aparențe, ci în profunzimea cu care își trăiește și își asumă experiențele – atât pe ecran, cât și în viața de zi cu zi.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie? Când ai simțit pentru prima dată că aceasta este chemarea ta? Moștenești pe cineva din familie?
Pasiunea pentru actorie a început în clasa a zecea când făceam parte din trupa de teatru „Atelierul de Teatru'. Acolo, coordonatoarea Lenus ne-a învățat să respectăm meseria aceasta și să ne jucăm cât mai mult. Tot atunci, când venisem mai devreme pentru niște repetiții și eram singură pe scenă, mă uitam spre public și mi-am zis că asta vreau să fac toată viața, iar de atunci „îmi arde inima pentru actorie', cum îmi place să zic eu. Din câte știu, nu moștenesc pe nimeni din familie, probabil a existat la un moment dat cineva care și-a dorit măcar să urmeze această cale, dar nu i-au permis vremurile respective.
Cum și-a descoperit Karina Jianu pasiunea pentru actorie
Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus că vrei să devii actriță? Ai avut parte de susținerea lor sau șiar fi dorit o altă meserie pentru tine? Chiar, te-ai fi văzut făcând altceva?
Au fost reticenți când le-am dat vestea, le era foarte frică că nu voi reuși, din cauză că nu am „pile sau pe cineva cunoscut în industrie, pe lângă preconcepția clasică și anume că actorii mor de foame. Ei și-ar fi dorit să merg pe ceva mult mai stabil, să rămân la Cluj, la inginerie chimică, iar după ce terminam facultatea să plec în afară să o practic. Nu pot spune că nu aș putea să fac altceva, dar nu vreau, aș simți că mi-am pierdut toată fericirea și scopul din viață. Pentru că nu văd actoria ca un job, o văd ca pe un stil de viață, un fel de a fi, această meserie face parte din mine.
Ești absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale din București. Cum a fost mutarea în Capitală? Ți-a fost greu să te adaptezi? Cum te descurcai cu banii?
Încă din liceu îmi doream să plec din Botoșani, visam să trăiesc într-un oraș mai mare, unde există mai multă libertate, dar și mai mult acces la cultură. M-am obișnuit destul de rapid, cred că m-a ajutat și faptul că am legat prietenii instant cu colegii de grupă și nu numai. Normal că îmi doream să îmi văd părinții mai des sau când am fost pusă în situația să fac totul singură, să gătesc, să spăl, să fac curat și să merg și la facultate, mi-am sunat mama în secunda doi și i-am mulțumit pentru că doar în situații de genul acesta observi cât de mult te ajută părinții. Cu banii trebuia să fiu destul de chibzuită, căci dacă nu, rămâneam fără.
Ai stat la cămin sau în chirie? Ce amintiri ai din studenție? Lasă-ne aici una frumoasă și una mai puțin plăcută…
Deși părinții erau dispuși să îmi găsească o chirie, eu am ales căminul, deoarece mi-am dorit această experiență. A fost o experiență de neuitat, pe lângă faptul că știam că în caz de orice este cineva la care puteam apela și venea. Stăteam cu toții în weekend și ne distram, când primea fiecare un pachet de la părinți – era cina în cameră respectivului, sunt foarte multe amintiri frumoase. Singura experiență pe care nu aș repeta-o a fost când aveam camera infestată de gândaci, mi-a luat două săptămâni să scap.
De ce s-a tuns scurt Karina Jianu, în studenție
Povesteai că ai luat decizia de a te tunde scurt în anul II de facultate. Ce te-a determinat să faci această schimbare de look?
Într-o pauză, eram toată grupa cu domnul profesor George Ivaşcu în curte și nu mai știu despre ce vorbeam, dar îi povesteam că am fost rasă în cap. Mi-a cerut să îi arăt o poză și când a văzut poza mi-a zis clar: „De mâine vii așa'. Inițial am râs, după aceea mi-a zis că vorbește serios și mi-a explicat că este spre binele meu. Nu mi-a părut rău că am facut asta, mai ales că mai trecusem prin această schimbare și știam că, în cazul în care nu îmi place, părul meu în jumătate de an ajunge la aceeași lungime de dinainte.
Ai început să joci în piese de teatru încă din facultate (în „Double Fiesta', „Iubiri senile', „Dreptate pentru un criminal'), precum și în scurtmetraje („Blocada' sau „Noaptea de vineri a Milenei') și lungmetrajul „Hoţii de subiecte'. Cum a fost prima ta apariție pe scenă? Ai avut emoții?
Prima apariție pe scenă a fost în „Iubiri senile', eram plină de emoții, dar emoții constructive și știu că fix înainte să intru pe scenă îmi tremura incontrolabil piciorul. Când a venit momentul, m-am folosit de emoții ca să eman și mai multă energie, ca să nu fiu „înghițită' de către public. Adevărul este că mereu am emoții, pentru că pun suflet în ceea ce fac, dar nu mă blochează niciodată, pur și simplu aprind scânteia din mine și energia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-4-42.jpg)
Ce a pățit actrița în perioada facultății: „Făceam gastroenterocolită o dată la două săptămâni'
Ți s-a întâmplat vreodată să-ți uiți replicile? Dacă da, cum ai ieșit din impas? Dar să nu te simți bine și să fii nevoită să apari în fața publicului?
Am avut două momente în care mi-am uitat replicile, dar m-am repliat ușor, pentru că știam ideea și am zis același lucru, dar cu alte cuvinte. De obicei, sunt foarte strictă în ceea ce privește conduita textului, mi se pare că dacă nu îți știi textul, nu poți adăuga nimic peste. Am avut un moment în care am ajuns la spital, în anul trei de facultate, de Crăciun. Am jucat împreună cu colegii mei „Iubiri senile și din cauză ca în perioada respectivă stăteam mult la facultate, nu mă alimentam aproape deloc (aveam zile în care apucam să mănânc doi covrigi), sistemul meu imunitar era la pământ și făceam gastroenterocolită o dată la două săptămâni. Revenind la cum am ajuns la spital, trebuia să jucăm acest spectacol, dar eu eram la pământ și nici nu voiam să anulăm, pentru că mulți dintre noi aveam nevoie de banii respectivi pentru că venea Crăciunul. Așa că am mers la spital și am rugat medicii să îmi facă o perfuzie și după am mers să joc, iar după spectacol am făcut altă vizită pentru altă perfuzie.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE. REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!
FOTO: Facebook