Dan Puric, detalii cutremurătoare despre moartea mamei și a fiului său: "În clipa în care e ruptura aceea, numai Dumnezeu te ține"

Publicat pe

Dan Puric a vorbit despre cele mai grele momente din viața sa în podcastul „Fain & Simplu', prezentat de Mihai Morar. Actorul a dat detalii cutremurătoare despre moartea mamei și a fiului său, dar a dezvăluit totodată că în urmă cu câțiva ani și el s-a aflat la un pas de moarte.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Un alt moment care i-a marcat existența lui Dan Puric a fost acela în care și-a pierdut mama, iar înainte de asta, fiul. Mama lui Dan Puric suferea de o boală incurabilă și chiar el a fost cel care a îngrijit-o o bună perioadă de timp, înainte de a închide ochii.

Dan Puric, detalii cutremurătoare despre moartea mamei și a fiului său: "În clipa în care e ruptura aceea, numai Dumnezeu te ține"Dan Puric, detalii cutremurătoare despre moartea mamei și a fiului său: "În clipa în care e ruptura aceea, numai Dumnezeu te ține"

Moartea mamei, un episod tragic din viața lui Dan Puric

Dan Puric a dezvăluit că pentru a-i fi alături în ultimele momente din viață a decis să doarmă în același pat cu cea care i-a dat naștere.

„Când a murit mama, am simțit că pleacă totul din mine. Am stat lângă ea, în ultima lună a fost în agonie totală. Dormeam cu ea în pat. Cu trei zile înainte să cadă s-a ridicat brusc, perfect sănătoasă și am început să râdem și ea zicea: „eu mă duc, dragul mamei, eu mă duc', a povestit Dan Puric în podcastul lui Mihai Morar.

În cele din urmă, după doar câteva zile, stare ei s-a înrăutățit din nou.

„Spre dimineață a căzut, a dus-o la spital. M-am întors acasă și am adormit. Am visat că era tânără, se aranja în oglindă și eu eram mic și îi ziceam: „unde pleci?'. „Mă duc că am o întâlnire cu taica-tu'. Și în clipa aia a sunat telefonul: „Domnule Puric, a murit mama dumneavoastră!', a povestit actorul.

Dan Puric a avut un fiu care a murit

Dincolo de toate momentele grele prin care a trecut, actorul mărturisește că declicul l-a reprezentat moartea fiului său. În urmă cu peste 25 de ani, primul său copil a murit la doar zece luni, după ce a făcut o encefalită.

„Moartea primului meu copil, Alexandru, la doar 10 luni, de la o encefalită, m-a marcat definitiv, pentru tot restul vieţii. Şi gata! Când ţi se întâmplă aşa ceva, pe urmă ţi se poate întâmpla orice. Nu poţi să spui că uiţi un asemenea lucru, pentru că, de fapt, nu te uită el. Paradoxal, drama asta m-a apropiat foarte mult de Dumnezeu. Atunci am simţit că e acolo, cu mine. Aş fi înnebunit dacă nu ar fi existat taina asta. Fiul meu era de o frumuseţe extraordinară. Atunci am simţit concret existenţa lui Dumnezeu”, spunea Dan Puric acum ceva vreme.

Citește și:Cum a început relația dintre Daniel Pavel și iubita lui. S-au cunoscut la petrecerea VIVA!:„El trăia la Viena, eu în București’

Citește și:Anamaria Prodan împlinește 50 de ani.Zi de naștere cu lăutari și tort cu cinci etaje. Imagini de la fastuoasa petrecere

Citește și:Theo Rose, reacție după ce Carmen Harra a prezis că se va desparte de Anghel Damian:'O doamnă numerolog a zis ce a citit ea acolo în…'

„În clipa în care e ruptura aceea, numai Dumnezeu te ține. Eram la priveghi și e starea aia pe care nu o poți defini. A venit un tip din bloc și a început să îmi spună că e îngrijitor la circ. Mă mai și făcea să râd, cu leii, cu elefanții. Și pe la 5 dimineața vine soția și zice: „omul ăsta e în suferință și tu îi spui prostii?', iar el îi răspunde „Păi asta fac, îl scot din suferință cu vorba', a mărturisit actorul.

Dan Puric s-a aflat la un pas de moarte de mai multe ori

În 2014, Dan Puric a fost la mică distanță de moarte, după ce s-a electrocutat în timp ce mergea la pescuit.

„Eu am trecut de multe ori prin moarte. Și când m-am electrocutat la 20.000 de volți, în 2014. Eram la pește și am intrat cu undița în firele de tensiune. Am simțit așa (n.r curentul) și zic: „am murit'. Cred că după 45 de minute m-am trezit', a povestit actorul.

Actorul a fost preluat și dus la spitalul din Nehoiu, locul unde acesta a și crescut. Într-o imagine greu de descris, Dan Puric povestește ce a simțit în clipele de după accident.

„Eram căzut jos. Știam că mor, a zis medicul că sunt un caz la două miliarde că nu am murit. Mirosea a carne arsă. M-am dus la urgență și de două zile venise un specialist din Afganistan, la Nehoiu. Nu aveau iod, un bolnav mi-a dat iodul lui. Am întors capul și am văzut policlinica unde a fost mama doctoriță, cabinetul ei, acolo unde când aveam 6 ani o strigam. Priveam geamul și aveam sentimentul că mă privește mama. Eu știam că mor. Am trecut prin moarte', a adăugat Dan Puric.

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter