De ce a fost 2018 un an greu pentru Amalia Năstase: ”Sănătatea celor pe care îi iubești….”

Publicat pe
De ce a fost 2018 un an greu pentru Amalia Năstase: ”Sănătatea celor pe care îi iubești....”

Din multe puncte de vedere, anul pe cale să se încheie a fost unul bun pentru Amalia Năstase, atât profesional cât și personal. Vedeta are o familie frumoasă alături de soțul său, Răzvan Vasilescu, iar cel mai mic membru, Toma, a început grădinița. Totuși, Amalia ne-a mărturisit cu maximă sinceritate că 2018 nu a fost cel mai liniștit an, din cauza unor probleme de sănătate ale celor dragi.

Amalia Năstase a ajuns la finalul unui an extrem de plin. E și firesc, când ai o familie formată din trei copii de vârste diferite: două fiice aflate la adolescență, Alessia (15) și Emma (12), al căror tată e Ilie Năstase, și un băiețel de trei ani, Toma, cu actualul său partener, Răzvan Vasilescu. De altfel, în vara acestui an, Amalia a mărturisit că Răzvan i-a devenit între timp soț, cei doi unindu-și destinele în Las Vegas: 'Este un lucru pe care l-am făcut fără să ne ascundem, dar nu l-am făcut în România. Este un inel de logodnă, care este şi verighetă. A fost o căsătorie civilă, în Las Vegas. Au fost şi fetele, a fost o nebunie. Durează o secundă să semnezi nişte acte. În certificatul meu de căsătorie suntem căsătoriţi, dar fiecare cu numele lui', a declarat Amalia pentru Acces Direct.

Amalia Năstase: ' 2018 a fost un an nu prea generos'

Pe de altă parte, 2018 nu a ferit-o pe Amalia Năstase de rele, așa cum ne-a mărturisit cu maximă sinceritate. 'Am câștigat foarte multă experiență de viață anul ăsta. A fost un an nu prea liniștit, au mai fost din rudele mele bolnave și nu a fost un an așa de generos în ceea ce e cel mai important, adică sănătatea celor pe care îi iubești. Dar, în rest, a fost un an în care copiii mei sunt și au fost bine, noi suntem bine, deci un an liniștit din restul punctelor de vedere', ne-a povestit bruneta la evenimentul Festivalul Brazilor de Crăciun, unde a marcat una din rarele sale apariții mondene din ultimii trei ani, de când l-a adus pe lume pe fiul său, Toma, și a luat semnificativ în greutate.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro