De ce nu mai poartă Maria Avram verigheta după Insula Iubirii. Fanii, convinși că s-a despărțit de Marius

.

În urma aventurii spumoase din Thailanda, fanii au remarcat că Maria Avram nu mai poartă verigheta după ce ea și Marius au revenit de la Insula Iubirii. Cu toate acestea, cei doi au fost văzuți nu o dată împreună, ceea ce a adâncit misterul, mulți fiind convinși că s-au despărțit. Iată care este, de fapt, motivul pentru care Maria și-a scos verigheta de pe deget!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Maria și Marius Avram au fost, fără îndoială, unul dintre cele mai comentate cupluri din sezonul 2025 al emisiunii Insula Iubirii. Căsătoriți de 11 ani, cei doi au intrat în show cu scopul de a testa încrederea și loialitatea, însă ce a urmat a fost o avalanșă de emoții, trădări și gesturi care au ridicat semne de întrebare în rândul fanilor. Relația lor a fost pusă la grea încercare, iar verigheta Mariei a devenit simbolul unei rupturi dureroase. Totul s-a amplificat atunci când, în urma unei postări de-ale ei pe TikTok, fanii au remarcat că Maria nu mai poartă verigheta.

111-3111-3

De ce nu mai poartă Maria Avram verigheta după Insula Iubirii

În timpul filmărilor, Marius s-a apropiat vizibil de ispita Oana Monea, iar imaginile difuzate l-au arătat sub influența alcoolului, într-o ipostază care a rănit-o profund pe Maria. La rândul ei, Maria a fost atrasă de Cătălin Brânză, cu care a avut momente de intimitate și confesiuni. Prima care a căzut pradă ispitei cu adevărat a fost Maria. Deși nu s-a sărutat cu Cătălin, toate gesturile ei, dar și declarațiile pe care i le-a făcut ispitei, verbal și prin intermediul bilețelelor, l-au devastat pe Marius, care a renunțat la verighetă și apoi a decis să dea o șansă relației cu Oana.

Citește și: Cine este Ionela Coșa de la Insula iubirii. E mai tânără cu 13 ani decât iubitul ei, George Vornicu, iar el a înșelat-o de mai multe ori

Prima care și-a scos verigheta a fost însă Maria, deranjată de interacțiunea prea apropiată dintre Marius și ispite.

„Mi-am luat verigheta de pe mână, am simțit să fac lucrul acesta. Prima dată am scos-o când m-a dezamăgit foarte tare, când s-a și produs ruptura între noi (n.red. când a înșelat-o). Acum doi ani și jumătate am fost convină că vom divorța, dar m-a făcut el să o pot purta din nou', a spus atunci Maria.

Acesta a fost, probabil, și declicul care a făcut-o pe Maria să se apropie mai mult de Cătălin.

„În ambele videouri pe care mi le-a arătat, a fost beat la extrema pe care eu nu o suport. Simt așa o durere pe suflet. Dacă ar fi putut să se gândească o secundă cât de rău mă va deranja pe mine lucrul ăsta', i-a spus ea Biancăi.

După ce au revenit în țară și au început să posteze în mediul online, fanilor Mariei nu le-a scăpat amănuntul că tânăra nu purta verigheta și au concluzionat că ea și Marius s-au despărțit. Se pare însă că acesta este modul ei de a-și pedepsi partenerul de viață pentru infidelitatea de pe insulă.

Maria și Marius Avram, surprinși împreună după Insula Iubirii

Maria și Marius trăiesc în Marea Britanie și sunt împreună de aproape 11 ani. Căsătoriți de ceva vreme, cei doi au construit pas cu pas o viață comună, cu planuri mari pentru viitor. În ciuda încercărilor, inclusiv un episod de trădare, se pare că aleg să meargă mai departe împreună. Fanii au aflat deja deznodământul poveștii, deoarece Maria și Marius Avram au fost surprinși împreună în aeroport, de jurnaliștii de la Cancan, la revenirea din Thailanda.

Cei doi nu doar că au venit în același avion, dar s-au îndreptat și spre casă cu același taxi. Ce-i drept, până să se urce în mașină împreună, au păstrat o oarecare distanță, preferând să se uite pe telefon, dar este clar că nu s-au despărțit pe insulă… Și nici mai târziu, după cum o dovedesc imaginile ulterioare.

Recent, Maria și Marius au fost împreună la o clinică estetică unde și-au făcut amândoi intervenții.

„Marius a optat pentru intervenția de ștergere riduri cu botox', este comentariul dintr-un clip video publicat pe TikTok, unde Marius e supus intervenției estetice.

La scurt timp, pe același scaun a stat și Maria: „Știai că șanturile nazolabiale pot oferi un aspect obosit și trist? Maria a optat pentru un mic refresh cu acid hialuronic', a fost comentariul care a însoțit imaginile.

Evident că fanii au făcut imediat legătura și i-au deconspirat pe cei doi, așadar Maria și Marius au rămas împreună după Insula Iubirii. Desigur, e greu de anticipat în ce stare este acum relația lor, după aventurile trăite de amândoi cu ispitele pe Insula Iubirii.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton