De ce nu-și mai duce Dana Rogoz fetița la creșă: "Nu mai suport să mă stresez..."

Publicat pe

Dana Rogoz a luat decizia de a nu-și mai duce fetița, în vârstă de 1 an și 5 luni la creșă. Iată ce a determinat-o pe vedetă să ia această decizie, în pofida faptului că ea și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, vor fi obligați să stea acasă cu rândul.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Dana Rogoz (36), care anul trecut a devenit mamă pentru a doua oară,a luat decizia de a o retrage pe Lia, fiica ei și a lui Radu Dragomir, de la creșă pentru o vreme. Neașteptata decizie a fost luată în condițiile în care și ea, și soțul ei au niște joburi solicitante și, drept urmare, vor fi obligați să rămână pe rând cu cea mică acasă. Iată care este motivul!

Dana Rogoz și-a retras fetița de la creșă

În luna septembrie, Dana Rogoz, care are o comunitate mare în social media, și-a anunțat fanii că fetița ei, în vârstă de 1 an și 4 luni, a început creșa. La nici două luni, vedeta a mărturisit că ea și soțul ei au decis să nu o mai ducă pe Lia o vreme la creșă, cel puțin până când situația epidemiologică nu se îmbunătățește.

„Ok, schimbare de plan. Am hotărât împreună cu Radu să nu o mai ducem pe Lia la creșă o perioadă, până nu trece nebunia. Vom sta acasă cu rândul, vedem noi cum o scoatem la capăt. Sigur, nu înseamnă că gata, ne-am ferit de orice pericol, dar măcar să mai reducem din riscuri. Suntem vaccinați, dar în ultima perioadă am preferat să comandam mâncare acasă, decât să ne oprim la câte un restaurant.

Nu pot renunța la job-ul meu, la multe dintre activitățile deja începute, dar încerc să reduc cât pot interacțiunile și deplasările care nu sunt fix în momentul ăsta necesare. Mesajul ăsta nu e menit să influențeze pe nimeni în nicio direcție, dar vă zic sincer că nu mai suport să mă stresez la fiecare muc al Liei. E un moment greu pentru toată lumea, vaccinat sau nevaccinat fiind (…) Măcar să trecem de această criză, să se mai relaxeze presiunea pe spitale”, a scris Dana Rogoz în social media.

Citește și: Cât de implicat e Victor Slav în creșterea fiicei lui. Bianca Drăgușanu:„Se putea mai bine de atât’

Citește și: Drama cântăreței Elena Unc. O căsnicie toxică aproape a distrus-o:„Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi’

Citește și: Andreea Bălan și-a renovat casa! Primele imagini din locuința vedetei

Citește și: Vlad Gherman, declarație ironică despre noul iubit al Cristinei Ciobănașu:„Am ieșit la fotbal’

Citește și: Cum s-a afișat Anamaria Prodan, după ce Reghe a depus actele de divorț.I-a lăsat mască pe toți!

Fanii ei din social media au reacționat imediat, expunându-și experiențele proprii:

„Și noi am decis să facem o pauză de la creșă, cu toate că abia începeam să ne adaptăm', „Știu ce zici… Am amândoi băieții pozitivi Covid de joi și e nasol rău. De la școală au luat', „Ce frumos ar fi ca oamenii să conștientizeze (…) Tata era să moară din cauza acestui virus, nu pentru că nu s-a protejat, dar un coleg a venit bolnav, știa ca este bolnav, dar nu a anunțat nicaieri. Și era să îl bage în pământ. Noroc cu medicii, da, au fost îngeri', sunt doar o parte dintre mesaje.

Lia, sărbătorită în plină pandemie

Dana Rogoz este o mămică fericită și împlinită! După ce Vlad a apărut în cuplul pe care Dana îl formează cu regizorul Radu Dragomir, doar câțiva ani mai târziu, băiețelul a primit responsabilitatea de a fi frate mai mare. Lia, fetița celor doi a împlinit un an în luna mai, iar Dana Rogoz și-a ținut fanii la curent cu toate evenimentele petrecute în familia lor, cu această ocazie.

Pe lângă petrecerea aferentă aniversării, cei doi soți au organizat și petrecerea de Rupere a Turtei, unde micuța Lia a ales trei obiecte. Potrivit credinței populare, acestea vor juca un rol important în profesia pe care Lia va alege să o urmeze. Mai mult, mămica a dezvăluit pe rețelele de socializare că prințesa familiei va fi sărbătorită ca-n povești. Adică, vreme de trei zile familia lor o va serba pe Lia! Evident, evenimentul a fost unul restrâns…

Fetița noastră minunată împlinește azi 1 an. Este o bijuterie de copil, veselă, gingașă, atentă, blanda. Un copil care a venit pe lume într-un context dificil, parcă tocmai pentru a ne ajută să trecem mai ușor peste toate și să ne bucurăm mai mult de viață.

Cu Lia am experimentat o trăire cu totul nouă. De absolut fiecare moment în parte mi-a fost dor trăindu-l. Mi-e greu să explic în cuvinte. Dar mi-a fost dor de burtică, când ea era încă acolo. Mi-e dor de alăptat, când încă o alăptez și o privesc cum stă la sânul meu.

Mi-a fost dor să o văd mergând, chiar în momentul în care făcea primii pași. Tocmai pentru că știu că momentele acestea sunt irepetabile.Lia Bucuria mea, te iubesc infinit necondiționat și pentru totdeauna! (…)

Ca și lui Vlad, i-am facut cadou de ziua ei un tablou și o adresă de e-mail, în care Radu și cu mine îi vom scrie constant. La 18 ani ne-am propus să îi dăm cadou parola și să o invităm să își citească acest jurnal. Tocmai i-am trimis primul e-mail, pe care i l-am compus amândoi, la cafeaua de dimineață. Atât de mari emotii, a explicat actrița.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter