De ce și-a păstrat Codruța Filip numele de fată după căsătoria cu Valentin Samfira: "Îmi doresc, la un moment dat, și o fetiță. Primordial însă este să fie băiat și să îl cheme Filip"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Divorțul recent dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira a luat pe toată lumea prin surprindere, după o relație de aproape opt ani și patru ani de căsnicie oficială. În ciuda despărțirii, artista a dezvăluit de ce a dorit să-și păstreze numele de fată chiar și în timpul căsătoriei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

Anul 2026 a fost marcat de mai multe divorțuri în showbizul românesc, iar vestea separării dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira a surprins atât fanii, cât și presa. Cei doi păreau să formeze un cuplu solid, dar, după o relație de aproximativ opt ani și căsătoria oficializată în 2022, au ales să meargă pe drumuri separate. În ciuda acestei despărțiri, Codruța Filip și-a menținut o decizie personală pe care o respectase încă de la începutul căsniciei: păstrarea numelui de fată. Iată care a fost motivul!

codruta-filipcodruta-filip

De ce și-a păstrat Codruța Filip numele de fată după căsătoria cu Valentin Samfira

Codruța Filip nu a renunțat la numele de fată după căsătorie, așa cum se întâmplă de obicei, iar după aceea putea fi găsită pe rețelele sociale drept „Codruța Filip Sanfira'. După divorț, artista a renunțat la numele de Sanfira și a revenit la numele de fată. Această alegere nu a fost doar o chestiune de branding sau imagine publică, ci una profund personală.

Citește și: Cine este Valentin Sanfira. A crescut în sărăcie, și-a construit o carieră în muzica populară și a divorțat de Codruța Filip

Codruța Filip a explicat, în podcastul realizat de Nicoleta Luciu, că motivul pentru care a insistat să își păstreze numele de fată ține de dorința de a continua tradiția familiei:

„Îmi doresc, la un moment dat, și o fetiță. Primordial însă este să fie băiat și să îl cheme Filip. Nouă ne-a plăcut atât de mult numele, încât pe bunicul din partea tatălui l-au chemat Filip Filip. La noi, nu știu care e faza, dar toți verișorii mei au făcut fete. Nu avem un băiat în familie. Eu trebuie să sparg gheața. Cineva trebuie să ducă numele mai departe. De-aia mi-am și păstrat numele', a explicat artista.

Codruța Filip a șters numele de familie al fostului soț de pe rețelele sociale

Anunțul divorțului, venit după patru ani de căsnicie, a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că cei doi erau extrem de apreciați și considerați unul dintre cele mai iubite cupluri din muzica populară.  În plus, despărțirea nu se reflectă doar în plan personal, ci și în cel profesional. Codruța Filip și Valentin Sanfira au decis să nu mai colaboreze nici pe scenă, alegând să își continue carierele separat.

Codruța Filip a făcut schimbări vizibile și în mediul online după confirmarea despărțirii de Valentin Sanfira. Artista a renunțat la numele de familie „Sanfira’ și a revenit la cel purtat înainte de căsătorie, semn că ruptura este una definitivă.

De altfel, ultimele fotografii în care apăreau împreună datează din decembrie 2025. Potrivit declarațiilor sale, separarea a avut loc încă de la începutul anului, însă cei doi au ales să fie discreți și să țină totul departe de ochii publicului timp de câteva luni. Codruța a fost cea care a făcut publică, în cele din urmă, despărțirea.

„Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt. Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin. Sigur că sunt momente dificile prin care fiecare trebuie să treacă, dar se întâmplă. Am hotărât de comun acord să o luăm pe căi separate, a declarat Codruța Filip pentru cancan.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton