Florian Pittiș, mesaj cutremurător scris cu 5 zile înainte de moarte: "Am fost rebelul cu plete în vânt, am trăit viața intens. Există un moment când fiecare trebuie să își ia rămas bun"

.

Cu cinci zile înainte de moarte, Florin Pittiș a scris un mesaj cutremurător, interpretat ulterior ca un rămas bun. Cel supranumit "Moțu" avea 63 de ani și era directorul postului de radio Radio România Tineret atunci când a plecat dintre noi.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

La 30 iulie 2007, Florian Pittiș a fost internat la Institutul Oncologic Fundeni, după o lungă luptă cu boala. Artistul a dorit ca detaliile despre starea sa de sănătate să rămână confidențiale, cerând medicilor discreție totală. Pe 5 august 2007, Florian Pittiș se stingea discret, așa cum și-a și trăit întreaga viață.

75209maxim75209maxim

Florian Pittiș, mesaj cutremurător înainte de moarte

Deja grav bolnav, cu cinci zile înainte să închidă ochii, Florian Pittiș a ales să-și înfrunte sfârșitul cu demnitate, fără să ascundă adevărul celor care l-au iubit.

„Vă salut! Mă numesc Florian Pittiș și vă anunţ că am cancer la prostată. Am 63 de ani, sunt director la un radio și de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Rolling Stones', își începea el mesajul, publicat pe 1 august 2007.

Pittiș mărturisea că medicii l-au avertizat să nu meargă la concert, fiind prea slăbit, dar că nu a putut renunța: „Viața mea a fost extraordinar de frumoasă… Am fost rebelul cu plete în vânt, am trăit viața intens, ca pe o minune, și nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut.'

Citește și: Cum reușește Anamaria Ferentz, la 49 de ani, să aibă același număr de kilograme ca în liceu. Alimentele pe care le ocolește: „E foarte important ce mâncăm și cât mâncăm, apoi să facem sport, să avem o gândire sănătoasă'

Mesajul său se transformă apoi într-un dialog emoționant cu fanii, cu un amestec de nostalgie, umor și melancolie. „Aş vrea să vă aduceți aminte de mine și tind să cred că pentru voi am însemnat ceva… să fredonăm împreună: Hei tramvai… și tras de cai… hei joben, cum veneai la Mon Jarden… Ce tânăr eram atunci și plin de viață…

Există un moment în viață când fiecare trebuie să își ia rămas bun… toți veți fi în locul meu cândva.'

Florian Pittiș a lăsat un mesaj emoționant, ca un testament, generațiilor următoare: „Chiar tu, care citești aceste rânduri, cândva va trebui să îți înfrunți propria moarte… Pe de-o parte mă înspăimântă… cum ar fi să nu mai fiu cu voi? Să nu vă mai văd o eternitate… un infinit… un neant. Eu, Florian Pittiș, nu voi mai fi.'

Citește și: Cătălin Măruță, propunere neașteptată pentru Gabriela Cristea, în direct, la PRO TV: „Ce ai spune să fii permanent în juriul ăsta?'

Nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir

Florian Pittiș le-a transmis celor care citeau mesajul lui să prețuiască mai mult viața și să trăiască fiecare clipă ca și când ar fi ultima.

„Aş vrea să vă spun… să vă iubiți mai mult, să prețuiți fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Eu vă iubesc pe toți și se pare că EL mă va chema în ceruri.', scria Florian Pittiș, după cum amintește Click!

Artistul își încheie confesiunea cu o rugăciune sfâșietoare, care pare să fi fost scrisă cu ultimele puteri:

„Îți mulțumesc, Dumnezeule, pentru viața ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit… Îmi pare rău că mă chemi așa curând la Tine… vroiam să fac mai multe, Doamne, vroiam să fac mai multe! Neantul mă cheamă și mă înspăimântă în același timp… Eu să nu mai fiu… EU? Doamne, nu mă lăsa în bezna neființei… eu vreau ca să mai fiu… te rog! Nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir.'

Ce îi datorează Mike Godoroja lui Florian Pittiș

Mike Godoroja are doar cuvinte calde despre Florian Pittiș, care i-a fost mentor și prieten. Destinul i-a despărțit, dar amintirile au rămas.

„Fiecare dintre noi avem sau am avut una, două persoane care ne-au dat un soi de șut în fund pe mai departe. În restul întâlnirilor noastre din viață, că sunt prieteni, că sunt mentori, profesori, ne-au format anvelopa noastră exterioară. Dar, rădăcina o datorăm câtorva. «Moșul» Florian Lungu și «Moțul» Florian Pittiș mi-au deschis, fiecare, aripile într-o zonă în care eu am fost foarte receptiv. Și vreau să spun că această zonă era alimentată de mine cu mulți ani înainte, când făcusem parte din clubul de jazz al lui Mihai Berindei și mergeam la seratele muzicale de la Ateneul Tineretului.

Deci, venisem cu o pregătire, dar nu știam cum să o împărtășesc, să o arăt. Ei, în mod diferit, m-au educat în mod diferit. «Moțul», foarte teutonic și spartan, nu accepta să greșești, nu accepta să nu te dedici total, dar în același timp era foarte, extrem de darnic cu idei și inspirații. «Moșul» era foarte relaxat, în schimb, dar capabil să muncească non-stop.

Îmi aduc aminte că mă duceam la radio la 4 după-amiaza, se făcea ora 5 dimineața și mă duceam la Iosif Sava în birou să mă întind pe canapea, pentru că la 8 și jumătate trebuia să fiu la gară, să iau trenul spre primul meu loc de muncă, ca absolvent al facultății; am  lucrat pe la Chitila vreo două săptămâni.

În viață, dacă ai astfel de oameni, nici nu-ți dai seama cât de multe poți să realizezi‘, a povestit Mike Godoroja în podcastul lui Adrian Artene.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton