Florin Piersic, declarații emoționante despre regretata actriță Florina Cercel: "Acum patru zile am vorbit cu ea"

Publicat pe

Florin Piersic a reacționat la aflarea veștii tragice despre Florin Cercel. Actrița s-a stins din viață în casa ei din București, la vârsta de 76 de ani. Timp de 40 de ani a urcat pe scena teatrului!

Între Florina Cercel și Florin Piersic a existat o frumoasă relație profesională, dar și una de dragoste, căci cei doi au fost o perioadă iubiți. Acum, după ce actrița s-a stins din viață, actorul a publicat un mesaj emoționant.

„Vi s-a întâmplat vreodată să primiţi un telefon si cel de la celălalt aparat să vă spună că a plecat din lumea asta o persoană dragă? În dimineaţa asta, eu am răspuns, cu o strângere de inimă, aşa, ca o presimțire. Aud vorbele care mi se spun, dar parca mintea mea refuză să le înțeleagă, le respinge ca pe o greșeală enormă, de parcă aşa ar putea să le anuleze, să dea timpul înapoi și iar înainte reparând eroarea destinului. Dar nu se întamplă aşa şi încep să inteleg ca Florina Cercel, buna și iubita mea partenera, nu mai este. Cum adică? Așa ceva nu se poate?!

Doar acum patru zile am vorbit la telefon. La Cluj, cu doua luni în urmă, o aplaudam din lojă în piesa în care cu multi ani in urma eram parteneri pe scena Nationalului bucurestean,' Gaițele' lui Alexandru Chiritescu. O viață am fost parteneri de teatru. Sub bagheta regizorului Alexandru Tocilescu, pe platoul televiziunii române, in anii din urma am jucat in Ultima Halta spre paradis'. Doamne, ce fericită a fost să fim iar împreună!

Și în toată această viață, nu trecea săptămână fără să imi scrie mesaje, unele din cele mai frumoase pe care le primeam. Ce vreti?! Frați de zodie si de nume. Ea era născuta pe 28 ianuarie, eu pe 27. O zi ne despărţea, dar ne sarbatoream împreuna, chiar dacă uneori de la distanță. Vedeți voi, cei care cititi aceste randuri? Sunt prietenii care nu mor niciodată pe care nici timpul, nici distantele nu le alterează.

Florina Cercel m-a iubit. Ca partener și ca prieten. Și eu pe ea în egală măsura. Te plang scumpa mea Florina. Îmi vei lipsi teribil! Cu sufletul îndoliat, al tău Florin', este mesajul apărut pe pagina lui Florin Piersic.

Actrița Florina Cercel s-a stins din viață, după o grea perioadă în care s-a luptat cu cancerul la plămâni. Puțini au fost cei ce știau acest lucru, de aceea moartea ei a venit cu atât mai neașteptat. Florina Cercel arăta foarte bine la cei 76 de ani ai săi, deși a avut o viață deloc ferită de necazuri.

Florin Piersic, declarații emoționante despre regretata actriță Florina Cercel: "Acum patru zile am vorbit cu ea"Florin Piersic, declarații emoționante despre regretata actriță Florina Cercel: "Acum patru zile am vorbit cu ea"

Ce oroare! Florina Cercel, ucisă de fix aceeași boală care i-a răpit soțul și a lăsat-o văduvă la 29 de ani. Bărbatul s-a stins sub ochii ei

După cum a povestit Florina Cercel în cartea ‘Povești de dragoste ale vedetelor’, și-a cunoscut marea dragoste la 29 de ani. Bărbatul care a făcut o pasiune pentru ochii albaștri ai frumoasei actrițe era un medic de 40 de ani din Timișoara. ‘A fost cu adevărat cea mai mare iubire a mea, m-a văzut pe stradă şi s-a îndrăgostit de mine. Mi-a făcut o curte de modă veche, chiar şi pentru vremea aceea, și-a amintit actrița din ‘Inimă de țigan, adăugând că a primit un bilet de dragoste de la doctor, cu mesajul: Sunt doctorul Perian Ioan Liviu, sunt admiratorul dumneavoastră secret. Pe 7 ianuarie e ziua mea şi aş fi foarte onorat dacă aţi veni la petrecere’.

Pe cât de frumos a început povestea de dragoste, pe atât de trist și de fulgerător s-a încheiat, din cauza unui cancer pulmonar care i-a răpit actriței marea dragoste, lăsând-o văduvă la doar 29 de ani

Foto: Hepta 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter