Florin Piersic, prima apariție după problemele de sănătate. Toată lumea știe faptul că marele actor în vârstă de 88 de ani a traversat o perioadă dificilă de la finalul lunii aprilie din punct de vedere al sănătății. Încă de când a fost internat, după ce i-a fost rău în urma unui spectacol susținut la Cluj, fanii nu l-au mai văzut, ci doar au aflat din partea medicilor de la diferite spitale care este starea lui de sănătate. Acum, Florin Piersic este la o clinică de recuperare și le-a transmis un mesaj tuturor celor care-l îndrăgesc și și-au făcut griji pentru el.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
De mai bine de trei luni de zile, Florin Piersic a ținut primele pagini ale ziarelor, după ce s-a aflat de problemele de sănătate cu care se confruntă, dar mai ales de complicațiile prin care a trecut. Din fericire, în prezent este bine, iar starea sa de sănătate este din ce în ce mai bună, fiind într-un proces de recuperare pe urma operației de la genunchi. Știe cât de iubit și îndrăgit este, așa că nu a putut să nu facă un clip video pentru toți fanii lui, anunțând pe toată lumea că totul se îndreaptă spre bine, după ce a fost 'cam bolnăvior', așa cum chiar el a spus.
Florin Piersic, prima apariție după problemele de sănătate
Florin Piersic a avut prima apariție publică după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Marele actor se află la o clinică medicală de recuperare din Snagov, lângă București, de unde a făcut și primul său clip video în care și-a asigurat fanii că este bine, dar și că abia așteaptă să-i revadă și să urce pe scenă. Cu umorul la el, Florin Piersic nu a putut să nu facă câteva glume, așa cum obișnuiește de cele mai multe ori.
„M-ați recunoscut? Nu cred, nu cred! Nu pot să cred pentru că sunt o mie de Florini în țara asta, dar numai pe Florin Piersic ați vrut să îl uitați. Dar nu l-ați uitat, pentru că dacă l-ați fi uitat, eu nu v-aș vorbi în clipa asta', a transmis el printr-un clip video postat de clinica unde se recuperează.
Cum se simte Florin Piersic acum
Florin Piersic a surprins pe toată lumea cu prima sa apariție publică, fiind cu zâmbetul de buze, bucuros și foarte optimist. Marele și îndrăgitul actor și-a informat fanii că se simte bine, după ce a fost „bolnăvior cam multișor timp', precizând că abia aștepată să revină în fața lor!
„Uitați că m-am recuperat, am fost cam bolnăvior, cam multișor timp, dar vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră. O să ne întâlnim și o să ne iubim', a mai spus el în clipul postat pe rețelele de socializare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/08/001-cover-7-30.jpg)
Florin Piersic a trecut prin mai multe probleme de sănătate în ultimele luni
Începând cu finalul lunii aprilie, Florin Piersic a traversat o perioadă foarte dificilă. Inițial i s-a făcut rău la finalul unui spectacol susținut la Cluj, astfel că a fost dus de urgență la spital, iar medicii au stabilit că avea o infecție la un genunchi, care s-a extins. A urmat operația la genunchi, la Spitalul Militar Cluj-Napoca, pe 29 aprilie, iar apoi a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat în permanență.
Starea lui însă nu era tocmai bună, astfel că pe data de 7 mai, medicii au decis să îl transfere la Institutul „Matei Balș' din București, după ce Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, a declara că Florin Piersic a suferit o infecţie generalizată în sânge, adică septicemie, „care îi poate pune viața în pericol'.
Pe 9 mai, Florin Piersic a fost operat la Spitalul de ortopedie Foișor pentru scoaterea protezei de genunchi, care a fost înlocuită cu una temporară „purtătoare de antibiotic', după ce a fost transferat de la Institutul Național „Matei Balș' într-o „stare generală gravă'.
Din fericire, pe 10 mai, reprezentanții Spitalului Foișor au transmis pentru prima dată că Florin Piersic are o „evoluție lent favorabilă' a stării de sănătate. Pe 11 mai, marele actor s-a ridicat în picioare, la marginea patului, după mai multe săptămâni, iar pe 12 și 13 mai instituția medicală a confirmat progresul favorabil, astfel că în prezent este într-o clinică de recuperare, după toate aceste probleme care au îngrijorat pe toată lumea.
Sursă foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/08/6.-piersic-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/08/whatsapp-image-2024-08-12-at-10.16.30-7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-30t120131.839-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-vila-dani-otil-gabriela-prisacariu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_3651b420cd0a168bea06f79041600c63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0401c4a483f5ae5faf561d2b08ebbd41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f83490ddc511c1f1b0d278e845e8407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_21db9bec58a13ab9f8b769e160050804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-18t125315.490-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ana-baniciu-cu-fiul-la-eveniment-mircea-geoana-si-andreea-esca-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-06t104939.517-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/890-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-georgiana-lobont.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ristei-iubita1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/33-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_6b2c604fbff2bb978bb97a47e389c280.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_38c22e04b6abf051e3eed10b6e1bcb5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ad8f76fda47297c2425051e8eed8b088.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_c0b3514090fedc8fb4396350b6d7e183.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b54b31bd5fb1818eae2c768d825382ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2a025544edd59381b169818a2c2c7a3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_431bda430faa0c7b60559ad3d7cab86e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5685f6de7ac7f8623965a9c71797e09e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c9cd65ac42b98a3dea7db920b0c6d9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_926e76dafa197fc3479bf719a9153d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6fa74ec3d41f13af74198e29f0133058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e8a6f7f8a052f19ee107f17c89d5bf9d.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7a0396ae2cc284a993db63987c9e5776.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3cb2436648b785813c4d1aea48f26615.jpg)
![S-a afișat cu burtica de gravidă la 40 de ani! Vedeta PRO TV Ramona Păun este însărcinată pentru prima dată: Primele imagini [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_d6dafb4c7cbbbabf42d6ec67c2c30c45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_393d986410c756d46d2396414371b0bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4a350711200a52eb3feafdf93dfd0584.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_76ff81189e7a2f06c61e3881014472a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f78ed02d0d189166b7174d57399314a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f28b2033a9198220086722e1242729d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_00587eee1afb43760bb5615d7b9f3125.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_93fb85716cff0d77807f6dbe307c8359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-delia-salchievici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/valerie-lungu-intro.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/andreea-popescu-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/777-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ac09b1d259ab097239ff80f87394494d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d0f332b5f2f96fcadc7e8f4eafd3cfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_fad1635e90f78b274487414f614f7682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_f80a6954043091763ce1e4f0d5553382.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1289d2985a8dd5949d32e595e71f6848.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_bf01f363c63c5f223b079ad164bb8592.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_45cd9aa9a939fb29c8b5ac3e304a5a32.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e6244910702792fb1c381c9b7452f900.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_b8f78f25636dd82a56c70131f1e1703a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_c8acd468040853af4a598ee9ef733e89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_224633d30d4af15a34e1b27127cfb42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f8d26cdf16c83814f105a64b26302ab9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_65f204a138bc6e2b14d7b7414bfa755c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d4150f43d5095acab217d91623e0adee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_030a3601e954841730c5926233ff1cb1.jpg)