Gestul impresionant făcut de Angelina Jolie: „A adoptat” o întreagă familie

Publicat pe

Angelina Jolie are 3 copii adoptaţi şi este extrem de sensibilă la problemele cu care se confruntă în prezent lumea, precum criza refugiaţilor, violenţele sexuale, sărăcia sau lipsa educatiei.

 

angelina jolie1

 

Mult timp s-a zvonit că actriţa este pe punctul de a adopta un copil, însă acum s-a aflat că a făcut mai mult decât atât: a luat sub protecţia sa o întreagă familie săracă din Cambodgia, ţara natala a lui Maddox, băieţelul său cel mare şi unde a filmat recent lungmetrajul „First they killed my father'.

 

Impresionată de situaţia unei familii cu 12 copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 19 ani, Angelina Jolie a acţionat. Copiii au acum acces la hrană, îmbrăcăminte şi mai ales la educaţie şi au primit biciclete. Shiloh şi Zahara, fetele ei, sunt extrem de apropiate de cei 12 copii cambodgieni.

 

Una dintre fete declarase ca şcoală se afla mult prea departe de ei, iar părinţii lor nu aveau cei 5 dolari pe care ar fi trebuit să-i plătească pentru fiecare copil.

 

Viitorul copiiilor s-a schimbat acum radical, aceştia urmând cursurile New York Interational School Cambodgia datorită intervenţiei miraculoase a Angelinei.

 

„E mult pentru noi, dar eu vreau să studiez foarte mult. Vreau sa fie un exemplu pentru familia mea şi să-i ajut şi pe alţii', a spus Leida, una dintre fetele familiei.

 

Vezi AICI fotografiile cu familia din Cambodgia

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter