Amfitrion CORINA VINŢAN: Casa cu poveşti

Publicat pe

După ce a vizitat aproape 60 de ţĂri, Corina Vinţan, fost diplomat, actual antreprenor, s-ar fi putut stabili oriunde în lume. A ales, însă, să locuiască în Bucureşti, într-o casă din anii 40, în singurul cartier al Capitalei care miroase a parfum.

 

SEB_6996

 

Prima dată mi-a sprit în ochi Brown, câinele husky. Ar fi tre­buit sa ma concentrez în primul rând asupra casei, doar ca nu vezi me­reu un câine husky cu ochii caprui care, la cei 7 ani ai sai, înca nu ştie ca nu e om. Totul are o poveste în casa Corinei. În mod cert, nu aduce cu casa unui corporatist, deşi Corina şi-a pe­trecut o mare parte din cariera sa lucrând pentru mari companii straine, iar acum, ea însaşi este fondatoarea uneia dintre cele mai cunoscute com­panii de comunicare strategica şi lobby din România, Links Associates. Cu toate acestea, stilul sau de viaţa nu a fost „contaminat' de modul în care cultura corporatista a redefinit spaţiile de locuit: minimaliste, reci, uniformi­zate.

„Nu m-aş regasi niciodata într-o astfel de casa. Ca sa funcţionez bine am nevoie de un spaţiu mai generos, mai plin de culoare şi de caldura', îmi spune Corina, cu care am pornit în-tr-un tur al casei. O întreb pe care din­tre proiectele la care a lucrat l-ar pre­zenta ca generos. Îmi raspunde prompt, Lider Ovidiu, un program în derulare, prin care studenţii economişti sunt ajutaţi sa-şi formeze o experienţa de munca în marile companii din România. Este totodata şi un proiect prin care tinerii au şansa unor întâlniri inspiraţionale cu lideri de top din di­verse domenii, de la mediul de afaceri, pâna la mediul academic sau societate civila.

„Oameni de succes vin şi le vor­besc studenţilor, nu doar despre calitaţile lor obţinute în urma studiilor, ci despre experienţa umana care le-a marcat destinul. Şi vad ca succesul nu înseamna neaparat sa termini faculta­tea cu 10. Poţi deveni un mare om de afaceri şi daca termini cu 7. Le vorbesc despre şansa, contexte, calitaţi umane. Am dedicat acest proiect lui Ovidiu, un om care m-a iubit mult şi care, atât cât i-a permis destinul, a fost cu sufle­tul alaturi de mine. Eu am fost un copil precoce, dar nu un vârf. Apoi am con­siderat ca în lupta pentru note pierd altceva şi anume ca nu mai dispun cum vreau de timpul meu. În facultate, la ASE, am citit mai mult beletristica decât carţi de economie politica. Când alţii se duceau sa ia 10 la examen, eu ma duceam sa-l trec pentru ca apoi sa dau totul în jobul care îmi placea.

Corina este, într-adevar, un om cu poveşti şi chip de rusoaica. Îţi povesteşte cu normalitate atât despre pierderile din viaţa ei, cât şi despre împliniri şi „pute­rea de a ramâne egal cu tine în-suţi, chiar şi atunci când eşti pus la zid. Spune ca într-o ţara grea ca România poţi evita alienarea doar daca ai un „acasa' unde sa te retragi, sa-ţi faci in­trospecţia necesara şi sa o iei de la capat.

 

SEB_6756

Care este povestea acestei case?

În primul rând, Cotroceni e cartierul meu preferat, pentru ca s-a pastrat autentic şi are foarte mulţi tei. Când înfloresc… e singurul cartier din Bucureşti care miroase a parfum. Casa e ve­che, de prin anii 40, nu i-am adus ni­ciun fel de modificari. Tot timpul am cautat numai mobila veche. Am vrut sa traiesc într-un spaţiu autentic. În ge­neral, nu-mi plac imobilele noi. Fieca­re loc are energia lui, aşa ca, atunci când am intrat prima data în casa asta din Cotroceni, m-am aşezat pe un scaunel şi am zis „eu ma simt acasa aici'. Urasc locuinţele de tip muzeu, unde totul e prea pus la punct, unde oamenii se descalţa la intrare pentru a-şi proteja covoarele… acelea nu sunt case. Eu fac diferenţa între „house' şi „home', vreau sa am un „home'. Sun­tem mai mulţi în casa, tata are progra­mul lui, Brown are programul lui, fa­mila mea, cea care a mai ramas, ne viziteaza foarte des. O casa cam dezor­ganizata, dar în care ma simt bine.

 

De când locuieşti aici?

De 6 ani. M-am mutat pentru spaţiul verde generos, curtea e foarte fru­moasa. Eu am avut 2 caţeluşi husky. Caţelul cel mare, Trei, care era sufletul meu, un alter ego al meu, a murit. Când era mic, dormea pe capul meu ca o caciuliţa şi-i simţeam inimioara cum bate. Ne-am desparţit foarte greu, am plâns mult dupa el. Era ca şi copilul meu. Pentru el şi pentru Brown ne-am luat casa asta, sa aiba ei curte, sa se joace. Fostul proprietar ne-a sfatuit sa punem asfalt în curte, ca nu creşte o floare. Am început sa plantam flori, copaci şi au crescut toate. Avem flori în toate anotimpurile. Chiar acum, în ianuarie, am un trandafir înflorit în curte. Avem corcoduşul, cireşul, vişinul, marul, liliacul, tufele cu flori… când intri în curte zici ca ai intrat în-tr-o casa de parfumuri. Apoi au înce­put sa vina foarte mulţi porumbei. Brown sta toata ziua în curte, alearga dupa pisici. Am zis ca parca e gradina zoologica aici, nu casa. Mi se pare in­credibil sa traieşti în centrul Bucureştiului şi toata ziua sa-ţi cânte pasarile.

 

Brown pare foarte obişnuit cu oame­nii. Aşadar, va plac vizitele?

Noua ne plac musafirii. Foarte mult timp am tot avut invitaţi la masa, doar ca erau şi caţeluşii, care sunt, spre uimi­rea unora, un fel de copilaşi. Aşa ca te trezeai cu câte o labuţa în farfurie. Şi atunci unii prieteni ne-au spus „va mulţumim, a fost frumos, dar data viitoare veniţi voi la noi. Oamenii nu sunt obişnuiţi sa le sara câinele în farfurie sau sa le fure şniţelul din faţa, ne-am dat  seama de asta. Aşadar, am ramas doar cu prietenii foarte apropiaţi şi iubitori de animale. Oricum, Brown nu crede ca e câine. Singurul din casa care se uita în oglinda e el. Dimineaţa, primul lui gest este sa se uite în oglinda.

 

Calatorind atât de mult în misiuni diplomatice, nu te-a batut gândul sa te stabileşti în afara?

M-am hotarât sa nu-mi las niciodata parinţii singuri. Mama m-a avut pe mine la 40 de ani şi pe sora mea, Cora, la 44. Când ne duceau la şcoala, lumea spunea ca sunt bunicii. Mama nu s-a vopsit niciodata, nu s-a machiat nicio­data, era de o eleganţa simpla extraordinara, era îmbracata atât de frumos. Extrem de sobru, însa mie îmi placea. Când aveam vreo 20 şi ceva de ani, parinţii au început sa aiba probleme de sanatate. Eu şi sora mea ne-am promis ca nu ne putem face o viaţa numai pentru noi, parinţii noştri şi-au riscat viaţa sa aiba copii, cel puţin mama. Gândeşte-te cum nasc femeile acum, la 40 de ani distanţa, daramite în 65! Tot ce am realizat în viaţa am împartaşit cu ei. Parinţii au fost întot­deauna prioritatea noastra, chiar daca uneori a fost greu pentru partenerii noştri sa înţeleaga. Când a murit mama, am înţeles şi i-am mulţumit lui Dumnezeu ca ne-a lasat-o 86 de ani, totuşi. Cred ca din acest motiv au ramas tineri, au avut pentru ce trai. Daca noi plecam la 20 şi ceva de ani din ţara, îşi pierdeau sensul.

 

Ai facut cariera în diplomaţie şi an­treprenoriat. Cât de importanta e fe­minitatea în astfel de medii dure?

Foarte, pentru ca femeile au o intuiţie speciala şi aduc o alta dimensiune acestor medii complexe. Au şi alt tip de gândire şi de relaţionare cu provocarile, iar eu ţin foarte mult la pastrarea feminitaţii, indiferent de gradul de masculinitate al mediului. Efeminarea barbaţilor şi masculinizarea femeilor sunt efectele perverse ale luptei pentru egalitate. Deşi îmi repugna misoginis­mul brutal din România, nu ma vad renunţând la feminitate doar de dragul de a câştiga mici batalii. Marile batalii se dau cu parteneri care îşi recunosc reciproc calitaţile şi puterea.

 

SEB_6915

 

Anul acesta faci 20 de ani de când ai intrat în comunicare. Ce ai pierdut şi ce ai câştigat în 20 de ani de munca?

Nu-mi imaginez ultimii 20 de ani fara munca, plus ca munca mea a fost me­reu facuta din pasiune. Ştii vorba aia, „fa ce-ţi place şi nu vei munci o zi din viaţa ta'. Am avut mereu de câştigat. Ca nu am avut mult timp pentru mine, pentru asta sunt recunoscatoare. Când eşti tânar, concentrarea pe propria persoana mi se pare perdanta. Daca te implici în ceva cu pasiune, nu simţi ca au trecut 20 de ani. Da, pot spune ca, totuşi, nu am avut copii. Sau ca am fost casatorita în prima tinereţe 10 ani şi ne-am desparţit. Dar asta e viaţa şi e frumos ca e aşa, învolburata.

 

Sa fie de vina mediile în care ai ales sa lucrezi pentru ştirile negative despre tine, nu puţine la numar?

Cu siguranţa ca domeniul în care lu­crez acum, cel al comunicarii strategi­ce sau lobby, cum i se spune în mod curent, nu ma pune la adapost de cri­tici şi atacuri. E o activitate despre care s-a vorbit întotdeauna în termeni dra­matici şi despre care s-au spus foarte multe neadevaruri, absolut pe nedrept şi din multa necunoaştere. În realitate, lobistul nu este altceva decât un facili­tator al dialogului dintre autoritaţi şi cei care sunt interesaţi de o anumita reglementare dintr-un domeniu care îi priveşte în mod direct. Eu sunt exact ceea ce spun, şi anume un mediator între o poziţie administrativa intransi­genta şi subiectul deciziei care nu a fost consultat în privinţa deciziei re­spective. Sunt fericita cu statutul meu. Daca s-ar spune doar lucruri frumoase despre mine probabil nu aş conta. Sunt o femeie puternica, pe picioarele mele. Este foarte uşor sa patezi o reputaţie, mai ales pentru ca eu mi-am ales me­reu proiecte foarte grele şi nu le-am bagat sub preş. Am vrut sa arat în munca mea ambele feţe ale monedei. Niciunul dintre brandurile pentru care lucrez nu are o activitate ilegala sau lipsita de etica, dar inevitabil ele ajung într-o zona de controversa. Este nor­mal sa se dispute toate deciziile mari într-o societate. Unii zic sa scoatem aurul din pamânt, alţii zic sa-l lasam acolo. Unii apeleaza la motivaţii cultu­rale, filozofice, religioase, alţii vad nu­mai perspectiva economica, aceea ca aurul aduce bani sau locuri de munca. În controversa asta eu încerc sa fac astfel încât toata lumea sa-şi expuna argumentele. Deşi lucrez cu presa de 20 de ani, mereu am fost o sursa credi­bila de informaţie. Ultimele atacuri au fost motivate politic, au fost o lucrare de „laborator.

 

De suflet

 

Într-o casa a carei poveste începe în anii ‘40, nu exista decoraţiuni mai potrivite decât obiectele antique. „În general, cumpar obiectele care au o memorie, lucrurile cu poveşti, cu energie proprie, ce creeaza un mediu care nu trebuie sa fie neaparat în ton cu restul lumii, dar unde eu sa ma simt bine, mi-a povestit Corina, un fidel vizitator al târgurilor de antichitaţi pariziene, de unde achiziţioneaza cel mai adesea lampi şi oglinzi. Noua ne-au atras atenţia o papuşa ruseasca, veche de 100 de ani, primita de Corina în dar de la sora ei, Cora, doua statuete-nuduri, cumparate din anticariatele din România şi un ceas din 1940.

 

 

Interviu: OANA POPOIAG

Foto: SEBASTIAN ENACHE

Machiaj: MIRELA VESCAN

Coafura: LAURENT TOURETTE (Laurent Tourette Salon)

Stilist: ANA ANDREI

Vestimentaţie: Rhea Costa, Karen Millen, Moschino

 

 

CONCURS: In martie un IPad mini poate fi numai al tau! Intră şi câştigă!  http://on.fb.me/XeIJVO

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter