[EXCLUSIV] Diana Şucu: „Privi­rea admirativă a soţului meu mă um­ple de fericire”

Publicat pe

Acţiunile caritabile sunt o activitate stereotipă pentru femeile bogate, se spune  de multe ori. „Cum aş putea scăpa de invidie sau de gânduri urâte venite din partea unora?,  se întreabă Diana. În spatele femeii care se îmbracă de la Prada se ascunde, totuşi, un om care  a ajutat mult. Şi care a fost ajutat.

 

DS2

 

Privind-o de atâtea ori la evenimente cum se stre­coară prin mulţime cu eleganţa ei glacială, în ţinutele ei impecabile, afişând o mină zâmbitoare şi totuşi implaca­bilă, mereu am avut impresia că nu mi-ar fi uşor să port un dialog cu ea. Prima mea dis­cuţie cu Diana, însă, chiar dacă nu mai lungă de cinci minute, m-a făcut să închid telefonul cu o senzaţie nouă. Era în vacanţă şi se străduia să ţină pasul cu energia fiilor ei.

 

Unde vă relaxaţi acum şi cât de liniştite pot fi vacanţele cu băieţii?

Liniştită… nu prea sunt, că dacă ai co­pii, şi mai ales băieţi, eşti nevoită să fii alături de ei oriunde. Se caţără, alear-gă… Ei fac sport şi eu sunt acolo, obo­sesc, sunt acolo, le e foame sau vor să înoate, sunt acolo. Fireşte, alături de Dan, care e un tată minunat, şi crede-mă, nu spun o platitudine. E o altfel de linişte în vacanţele noastre: aceea că suntem împreună şi că ne distrăm. Am fost la mare aici în ţară, am fost la munte… dar oriunde am fost, află că am gătit, am avut grijă de cei 3 băieţi ai mei şi mi-a făcut mare plăcere. Mă consider norocoasă, pentru că am o familie frumoasă, pentru că am fost şi sunt iubită.

DS4

Posibil ca acum să se bucure de mare şi cei pe care i-ai ajutat prin Fundaţia Mobexpert. Care a fost cel mai fru­mos feedback primit de la cineva pe care l-ai ajutat?

Mi se frânge inima atunci când văd părinţi care, pe lângă diagnosticul co­pilului pe care-l poartă în buzunar, se gândesc cu disperare că nu pot să asi­gure cele necesare pentru vindecarea sau ameliorarea puiului lor. Îmi aduc aminte de momentul de deznădejde prin care a trecut domnul Sobaru atunci când a recurs la gestul disperat de a se arunca de la balconul Parla­mentului. A fost o situaţie-limită din punctul meu de vedere, care din ferici­re s-a terminat frumos. Zilele trecute am vorbit cu psihologul care se ocupă de fiul său, Călin Sobaru (n.r. Călin afost diagnosticat cu autism) şi, cu vo­cea tremurândă, mi-a spus că băiatul, pentru prima dată în viaţa lui, s-a deplasat singur şi că din acel moment terapia cu el cunoaşte noi conotaţii. Cu sinceritate îţi mărturisesc că mi-au dat lacrimile de bucurie! Copilul aces­ta o să fie autonom, o să fie liber!

 

Există un revers al medaliei în activi­tatea ta caritabilă? Eşti asaltată de tot soiul de solicitări, pe toate căile?

Oooo, da! Ştii povestea lui Marlon Brando? El a avut o activitate carita­bilă uriaşă, a ajutat foarte mulţi copii! Pe măsură ce ajuta, numărul celor care apelau la el se mărea. Iar el a făcut un fel de depresie. Tot timpul spunea că de fapt nu a făcut nimic, că toate acţiunile lui nu au rezolvat nimic şi că, de fapt, totul e ca o gaură neagră: înghite fonduri, energie şi rezultatul e nesemnificativ. Până într-o zi, când unul din colaboratorii lui l-a sfătuit să nu mai gândească aşa şi că ar fi bine să aibă mereu în minte ce a făcut, nu ce nu a făcut. Sigur că spre Fundaţia noastră vin cazuri grele, dar, aşa cum am mai spus-o, le analizăm, ne documentăm şi niciodată nu oferim banii părinţilor, ci spitalelor sau instituţiilor de care are nevoie copilul respectiv. Şi încercăm să ne gândim la ce am făcut, nu la ce nu am făcut…

Care a fost cel mai mare ajutor pe care l-ai primit tu când ai avut mai multă nevoie?

Clipa disperării am cunoscut-o şi noi când unul dintre copiii noştri a fost di­agnosticat cu o boală autoimună, care, din fericire, s-a vindecat total şi nu a lăsat urme în viaţa lui. Dar a zgâriat adânc şi pentru totdeauna în sufletele noastre de părinţi. Îi mulţumim lui Dumnezeu în fiecare minut al vieţii noastre că a fost doar atât şi că s-a ter­minat, ce-i drept… după un an de zile de frământări, întrebări, disperări.

Ziarele scriu despre ţinutele pe care le porţi la evenimente. Soţul tău cum se împacă cu ideea că are alături o femeie care atrage privirile?

Se împacă bine. (râde) Pe mine privi­rea admirativă a soţului meu mă um­ple de fericire mai mult decât orice ar­ticol sau menţionare în presă a rochiei sau a poşetei pe care o port.

DS5

 

Nu te-a bătut niciodată gândul să începi o afacere? Ai primi sfaturi de la un om de afaceri prosper.

Ba m-a bătut gândul şi cred că nu-l voi mai lăsa multă vreme doar în această fază. Dar toate la momentul potrivit.

Unii par deranjaţi de fericirea voastră ca familie, dar nu pare să te afecteze. Când a încetat să-ţi pese?

Îmi pasă uneori, dar în mică măsură. Cum aş putea scăpa de invidie sau de gânduri urâte venite din partea unora? Nu pot! Ei urăsc fericirea altora cu forta cu care se urăsc pe ei înşişi. Nu mi-am făcut niciodată viaţa după ce a zis unul sau altul. Ascult părerile soţului meu, familiei mele, prietenilor, dar de aici până la gura lumii e cale lungă.

 

Care a fost cel mai recent lucru ne­drept pe care l-ai auzit despre tine?

Imediat după o şedinţă foto cu familia mea, apărută chiar în revista VIVA!, cineva a scris pe internet că nu sunt o mamă bună, pentru că le dau copiilor ciocolată, că îi las să se joace cu tableta şi că prin casă stau desculţi. Îţi dai sea­ma ce mamă rea sunt? (râde) Asta e, invidia de care vorbeai mai devreme are colţi dureroşi. Muşcă uneori adânc, dar pentru scurt timp. Eu cred că nu poţi minţi la nesfârşit. Orice înşelătorie este descoperită, ca o plapumă prea scurtă, când încercăm să ne acoperim picioarele, rămâne descoperit capul, iar când încercăm să ne acoperim ca­pul, rămân descoperite picioarele. Oa­menii inventează minciuni elaborate pentru a ascunde ceva, fără a-şi da sea­ma că în felul acesta scot la lumină adevărul. Nici începutul căsniciei mele cu Dan nu a fost lipsit de comentarii „binevoitoare' şi, deşi el, după divorţul mult mediatizat, mai avusese o relaţie înainte de a mă cunoaşte, presa a spe­culat că eu aş fi fost cauza acelui di­vorţ. Ceea ce nu era adevărat… dar a trecut, sunt ani de atunci, e şi uşor penibil să mai vorbim despre asta…

 

Fotografii de familie cu DIANA şi DAN ŞUCU

 

Când o persoană cu posibilităţi se implică în acţiuni caritabile unii spun că, de fapt, vrea notorietate. Li s-a în-tâmplat multora. Ţie ţi s-a întâmplat?

Nu. Şi spun cu mâna pe inimă că nu m-am gândit la asta, pentru că ştii ce s-ar fi întâmplat altfel? Aş fi povestit demult, de când m-am apucat de acţiunile acestea şi aş fi făcut vâlvă… În ultima vreme s-a aflat despre ele pur şi simplu şi a trebuit să răspund întrebărilor. În altă ordine de idei, cei care vor notorietate din aceste gesturi e bine să o primească. Poate că, la rândul lor, îi pot influenţa pe alţii şi asta contează în final, nu-i aşa? Pro­blema e nu că devii notoriu, ci ceea ce faci cu notorietatea. Eu aşa văd…

 

Pari un om sigur pe el, glacial, greu de impresionat. Cum trebuie să fie un om ca să-ţi câştige simpatia?

Aşa sunt văzută? Habar nu aveam.(râde) Nuuuu…. Am şi eu dubiile mele, să ştii, atitudinea pe care o descrii nu vine din răceală, ci dintr-un soi de apărare pe care am dezvoltat-o în timp. Îmi apăr imaginea, ea contează foarte mult pentru mine, îmi apăr familia, apăr ceea ce am realizat anii aceştia. În fond, nu toată lumea face la fel?

 

OANA POPOIAG

Foto ARHIVA PERSONALĂ

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva